Adina Cicort

Circul omologării raselor de ciobăneşti româneşti

În ultimii ani, asistăm la un spectacol inedit şi anume: încercarea de omologare a trei rase româneşti de câini ciobăneşti: Mioritic, Carpatin şi de Bucovina. Începând cu anul 1990, când din Asociaţia Chinologică Română, s-a desprins Uniunea Asociaţiilor Chinologice Independente din România (revenind mai târziu în cadrul AChR), doar prima rămânând afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională, începe un circ, (specific nouă, românilor, din păcate) al crescătorilor şi iubitorilor raselor canine din România. Până în prezent, schimbările, mutările, certurile şi mai ales scandalurile publice stau la baza istoriei asociaţiilor canine din România, care poartă care mai de care tot felul de nume, de mă întreb ce vor inventa când combinaţiile de cuvinte tematice vor lua sfârşit. Până atunci trebuie probabil să luam un carneţel şi să notăm toate variantele posibile, fiindcă până în prezent, în afară de diverse mici asociaţii şi fundaţii, avem:UAChIR (menţionată mai sus), AchR- Asociaţia Chinologică Română, CCR-Clubul Ciobăneştilor Româneşti, CNCCR (Clubul Naţional al Câinilor Ciobăneşti Româneşti, Mioritic Club, şi cine ştie ce şi câte mai urmează?! Jocuri de culise, interese din interiorul ţării, ale anumitor crescători cărora nu le ajunge plapuma, dar şi din afara ţării, ale dragilor noştri vecini care nu s-au săturat de cât au câştigat pe seama românilor secole la rând, acestea fac obiectul şi subiectul faptului că nici în acest moment, România nu a obţinut oficial recunoaşterea completă a existenţei raselor sale endemice, rase ce datează pe aceste meleaguri încă dinaintea epocii neolitice, după cum dovedesc anumite izvoare istorice.

În prezent, s-a ajuns la doar două tabere adverse, tabăra celor din Asociaţia Chinologică Română în cadrul cărora există (se spune) un Club al Ciobăneştilor Româneşti, şi cea de a doua tabără, reprezentată de Clubul Naţional al Câinilor Ciobăneşti Româneşti. Primii, AChR, sunt cei care au introdus dosarul de omologare la FCI, dosar acceptat, şi care susţin existenţa celor trei rase de ciobăneşti. A doua, CNCCR, are puncte de vedere diferite, susţinând existenţa a doar două rase de ciobănesc românesc şi anume a Mioriticului şi a Carpatinului, însă nu şi a celui de Bucovina. De fapt se pare că singura rasă asupra căreia nu există controverse este Mioriticul.

Efortul depus de AChR, culminează doar cu recunoaşterea provizorie- Provisional Basis Recognition- de către Comitetul General al Federaţiei Chinologice Internaţionale (F.C.I.), în data de 6 iulie 2005 la Buenos Aires, a două dintre cele trei rase naţionale, şi anume : Ciobănescul Românesc Carpatin şi Ciobănescul Românesc Mioritic. Cu privire la Ciobănescul Românesc de Bucovina, s-a hotărât ca reluarea discuţiilor să aibă loc, după rezolvarea dosarului Ciobănescului Balcanic. Lupta este departe de a fi câştigată. Din câte se pare, urmează încă zece ani de aşteptare, timp în care va fi urmărită amănunţit evoluţia acestor rase. Dar, poate ar fi fost de mult recunoscuţi, dacă susţinătorii şi iubitorii câinilor ciobăneşti, ar fi fost cu toţii cinstiţi şi uniţi în demersurile de punere în drepturi a unor rase ce aparţin acestor pământuri româneşti şi acestei naţiuni. În schimb, afacerile ilicite şi dorinţa de îmbogăţire peste noapte a unor aşa zişi iubitori de animale au promovat acest circ. Şi nu e greu de afirmat că este un circ, ar fi suficient să accesezi online forumurile posesorilor de câini ciobăneşti din România, şi să urmăreşti acolo, printre dezbateri înţepătoare, copii de communicate mai mult sau mai puţin oficiale şi/sau adevărate, zvonuri şi mitocănii, discuţiile compatrioţilor noştri care adaugă sarea şi piperul tragicomediei omologării ciobăneştilor româneşti.

Rămâne greu de crezut că un adevărat pasionat de ciobăneştii româneşti, are viaţa uşoară în România pe un aşa fundal tulbure şi în lipsa unor legi eficiente sau măcar a respectării celor existente. După cum afirmam mai sus, colac peste pupăză, întreaga mascaradă internă face probabil, deliciul audienţei europene, care nu are nici un interes să adauge rase noi în condicele internaţional, mai ales că ruşii, ungurii, sârbii şi bulgarii au şi ei rasele lor de ciobăneşti, de mult recunoscute oficial la nivel internaţional. Punerea în drepturi a ciobăneştilor româneşti, nu numai că le-ar face concurenţă, le-ar scădea vânzările şi renumele mondial la concursuri, dar cine ştie, poate ar aduce la iveală chiar şi unele nedreptăţi făcute şi pe acest plan, României, cum ar fi de exemplu, cazul copoiului ardelenesc omologat de vecinii noştrii unguri. Totuşi, încercând să trecem cu vederea aceste jocuri de culise, printre Ce Ne Ce Ce Reuri şi Ce Ce Reuri, A Ce Has Reuri şi Fe Ce I uri , pentru un simplu iubitor de animale, care doreşte să cumpere un câine românesc, e mare bătaie de cap! Şi mai ales pentru noi, cei din străinătate, dacă dorim să achiziţionăm un ciobănesc românesc, cu sau fără omologare de la Fe Ce I, ci doar de dragul rasei şi mândriei naţionale, e chiar mai greu! Putem foarte uşor cade prada escrocilor care vând aceste suflete nevinovate sau altele presupuse ca aparţinând rasei ciobăneşti, pe baza unor acte şi documentaţii false şi la preţuri exagerate.

Însă cum speranţa moare ultima, sper ca pe viitor, noi, românii care iubim animalele, şi mai ales, câinii noştri româneşti, pentru care nu avem nevoie de nici o omologare, noi ştim că sunt adevăraţi şi sunt ai noştri, să putem avea mediul propice achiziţionării şi creşterii acestora. Este păcat să nu ajutăm la perpetuarea acestor rase de animale, ce poartă în gene datoria şi devotamentul pentru stăpânii lor, câini puternici şi curajoşi pe care ni-i amintim din poveştile bunicilor, din vacanţele petrecute la ţară şi din serile cu foc de tabără, brânză proaspătă, caş, urdă şi mămăliguţă aburindă de la stâna din vârful muntelui.

Sfaturi pentru cei care doresc să cumpere un câine ciobănesc mioritic

Vorbim acum doar despre mioritic pentru că, aşa cum afirmam mai sus, este singura rasă asupra căreia nu există controverse. Despre caracteristicile fizice şi comportamentale ale Mioriticului vom preciza aici doar câteva în cele ce urmează, pentru oricine doreşte să afle mai multe pe această tema, există numeroase surse de documentare, în special online. De aceea precizăm că Mioriticul este un câine de tip molosoid, de talie mare şi cu osatura puternică. Blana, lungă, de diferite culori: alb complet, gri complet sau alb cu pete gri sau negre, are un miros specific, miroase a oaie (e adevărat, nu este doar un mit!) De înălţime variând în jurul a 70 de cm, sunt câini foarte rezistenţi, care pot suporta condiţii de viaţă extreme. Veşnic apărători ai turmei şi proprietăţii, aceşti câini nu trebuie dresaţi pentru pază şi protecţie, acestea fiindu-le instinctive. Extraordinar de ataşaţi stăpânului şi familiei, au o slăbiciune pentru copii.

Ce trebuie să ştim înainte de a cumpăra un Ciobănesc Românesc?

Pentru acest capitol, am apelat la experienţa doamnei Alina Stanciu din California, care a avut norocul să întâlnească oameni de calitate şi adevăraţi iubitori şi crescători ai rasei Mioriticului în România. Astfel, familia Stanciu este posesoarea unui superb exemplar de Ciobănesc Mioritic de Casă Negriţoiu. Căţelul se numeşte Roxi, şi a ajuns în San Francisco în septembrie 2005, la vârsta de 11 săptămâni. Din informaţiile noastre, este primul mioritic ajuns în California. Iată ce ne sfătuieşte Alina :
“În primul rand, este de preferat a contacta un crescător, chiar dacă în general preţurile practicate de aceştia sunt mai ridicate, datorită cheltuielilor mai mari. Crescătorii sunt oameni pasionaţi, care consideră câinele ca fiind parte din familie, îi iubesc şi doresc să se asigure de condiţiile benefice asigurate în viitorul cămin. În general, un crescător cu câini de calitate nu are nevoie să pună anunţ în ziar şi eventual are şi o listă de aşteptare. Pentru a importa un câine din România, vorbiţi dinainte crescătorul însă recomand să mergeţi personal să-l luaţi. Pentru a fi adus ăn Statele Unite, un câine are nevoie de toate vaccinările la zi, plus un certificat medical, care să ateste faptul că este sănătos şi ideal ar fi să fie adus înainte de împlinirea vârstei de 3 luni. Dacă îl aduceţi personal, costul transportului este în general cât al unui bagaj în plus (aproximativ $130), dacă însă nu vă puteţi permite timpul de a face o călătorie în România şi nu aveţi pe nimeni să îl aducă, problema se agravează, costul transportului ajungând undeva în jurul sumei de $2400, în funcţie de mărimea şi greutatea câinelui. Preţul de vânzare a unui mioritic variază între $600 şi $1000, în funcţie de cerinţa pieţei. În afara României sunt foarte puţini crescători de mioritici. Roxi are acum 6 luni şi jumătate, măsoară 68 cm şi are aproximativ 40Kg. Este prietenoasă şi jucăuşă cu orice copil şi orice câine, iar în aceeaşi măsură, ascultătoare şi gata să-mi facă pe plac. S-a ataşat de fetiţa noastră instantaneu, din momentul când am adus-o acasă.”

În încheiere, recomandăm oricărei familii de români, achiziţionarea unui pui de Ciobănesc Românesc, mai mult sau mai puţin din motivul sentimentului naţional, cât mai ales pentru sprijinirea perpetuarii şi recunoaşterii mondiale a acestor rase, care au fost şi sunt de secole apărătorii şi prietenii de nădejde ai bunicilor şi străbunicilor noştri.
Dacă doriţi să împărtăşiţi experienţele personale şi opinii, sau dacă aveţi întrebări despre rasele de ciobăneşti româneşti, o puteţi contacta pe doamnna Alina Stanciu, la e-mail: ali-sta@earthlink.net

Tags: , animale, animalelor, asocitatia, bucovina, caini, carpatin, chinologica, ciini, ciobanesti, crescatori, documente, drepturile, federatia, forum, fundatia, internationala, iubitorii, manifestare, medic, mioritic, mondiala, omologare, pedigri, pet, protectie, protest, rase, romanesti, romani, Romania, strainatate, vaccine, veterinar

Acest articol a fost publicat Joi, Ianuarie 11th, 2007 at 4:57 pm in Din România. Poti urmari comentariile la acest articol aici RSS 2.0 feed.