Noi romanii am avut si avem in continuare comportamentul si mentalitatea samaritenilor biblici, ne straduim sa ne ajutam aproapele, desi de multe ori in spatele celor pe care-i miluim se ascund persoane abile, care stiu sa speculeze smerenia si eforturile noastre de a aduce putina lumina in sufletele celor napastuiti.
Cersetoria a inceput peste tot in lume ca fenomen social, a continuat ca o boala incurabila pe care o accepti din imposibilitate de a lupta contra ei iar in ultimii ani s-a extins ca o molima rusinoasa. Milostivirea cersetorilor este o problema de constiinta, de multe ori te intrebi daca istoriile lor ori infirmitatile scoase la vedere nu ascund cumva reale drame si respectivii sunt fortati de imprejurari sa cerseasca, nemaiavand nici o alta alternativa.
Saracirea romanilor dupa revolutie a devenit o realitate de zi cu zi – desi acest lucru nu inseamna ca toti saracii au devenit cersetori. Cersitul poate fi la un moment dat rezultatul unei filosofii amare – nimic nu este mai tragic decat sa vezi un cersetor batran cu barba alba, imbracat in zdrente, care te priveste fara sa-ti spuna ori sa-ti ceara nimic. Cu mult mai multe sanse are cersetoria de lux – persoane elegante care iti insira povestea bagajelor si a portofelului furat si te induioseaza fortandu-te sa scoti niste parale, oricui i se poate intampla….Am trait si alte aspecte ale cersetoriei – rude sarace, fosti colegi de serviciu ori vecini de scara mai putin norocosi, iti cer bani imprumut pe care stii din start ca n-ai sa-i mai vezi . N-am considerat niciodata ca a da de pomana este sinonim cu a fi fraier – desi recunosc ca de multe ori mi-a trecut prin cap…Am lasat la urma fenomenul cersetoriei digitale care functioneaza pe principiul loteriei: persoane necunoscute iti frang inima cu povestea dureroasa si disperata a destinelor lor nefericite sperand sa induioseze pe cineva si sa castige in felul asta lozul cel mare… Traiesc in vest de mai multi ani si nimic nu ma mai mira …
Credeam ca am scapat de cersetori, pana intr-o zi cand ma aflam in piata centrala a orasului Wiesbaden. Studenti talentati, dotati cu instrumente muzicale moderne ori cu viori, isi etalau talentele pentru desfatarea turistilor ori simplilor trecatori – o palarie de catifea statea la dispozitia oricui milostiv. In alta zi un acordeonist incerca sa atraga atentia celor care defilau, cu teme rusesti ori marinaresti. Cersitul practicat in compania unui animal de circ nu e o inventie noua. In ultimii ani cersetorii s-au modernizat, cunosc unul in Wiesbaden care cerseste la o poarta a bisericii Sf Stefan la Louisenplatz, in timp ce la cealalta poarta si-a lasat palaria si un anunt lapidar pe un carton: lasati contributia in palarie, ma intorc imediat! Occidentalii miluiesc pe cineva pentru ca-i amuza si nu pentru ca le provoaca procese de constiinta. Povestea lui Andersen „ Fetita cu Chibrituri” n-a fost un basm de adormit copiii, ci o realitate . Ortodoxismul propovaduieste mila fata de cel aflat in suferinta si ajutorul dat aproapelui pe cand catolicismul are la baza alta invatatura: Ajuta-te singur!
In Germania exista legi care-i protejeaza pe cei saraci, care-i include in anumite programe, ii hraneste, ii primeneste, le ofera spatii de locuit si le acorda ingrijire medicala. Tocmai de aceea atitudinea societatii capitaliste este extrem de rece fata de cei care cersesc si refuza sa se integreze in sistemul social infailibil. Dar ce te faci cu persoanele carora acest sistem nu le spune nimic, oameni care din diverse motive – depresii puternice, boli mintale, convingeri proprii – nu mai percep realitatea, preferand intentionat riscurile unei vieti vagabonde? Aceste persoane nu exista oficial, ceea ce insa nu le impiedica sa stea cu mana intinsa, stricand in felul acesta imaginea bunastarii occidentalilor.Este foarte adevarat ca impotriva saraciei, in vestul Europei se desfasoara in permanenta contraofensive de proportii: se strang fonduri, se impart haine, se doneaza medicamente – Occidentul isi linisteste constiinta.
Doar cersetoria la scara mica ramane o problema nerezolvata, fata de care nu ne e permis nici unuia dintre noi sa intoarcem capul, nepasatori.
Iolanda Lemke
Cu palaria in mana statea in usa bisericii de fiecare data cand se aducea sicriul pentru slujba mortului sau venea mireasa cu alaiul ei pentru a primi sacramentul cununiei.
N-a cerut de la nimeni nimic, totusi din traditie se stie ca cel care sta in usa bisericii cu sapca in mana, este la mila credinciosilor.
Biserica era constructie noua si avea 14 trepte, mereu era nevoie de o mana de ajutor cu ghivecele sau cosurile de flori, coroane sau alte aranjamentele florale, lumanari, carucioare de copiii, scaune cu roti si altele.
Mereu a fost rugat sa ajute si a fost rasplatit din belsug. N-a fost imbracat saracacios doar simplu, insa curat si bine aranjat.
Nu se stie ce inspira mila trecatorilor ca de multe ori si vecinii ii aduceau mancare ca juca table cu cineva din blocul vecin cu un pensionar in parculetul din fata bisericii. Cand venea cortegiul funerar se rica in picioare in semn de respect si-si scotea caciula/palaria.
Milosii o umpleau.
A fost pensionat din armata, nu locuia in apropiere, venea doar sa se distreze cu un fost coleg ramas fara un picior. Intre lacrimi mi-a povestit cand a primit vestea ca nu mai coboara prietenul pentru partida de table, murise in acea noapte in somn, ca el nu este cersetor insa locatarii blocului cu 20 de etaje coborau sa-i puna ceva in palarie.