Interviu cu Tudor Gheorghe
Rep.: Maestre Tudor Gheorghe, ati fost aplaudat de sute de români la Tivoli. Veti reveni în Italia?
Tudor Gheorghe: Gândul meu este sa revin în Italia, pentru ca am descoperit aici o suma de suflete care vor avea în permaneta nevoie de caldura de acasa. Italia e o tara calda, cu oameni calzi, si românii de aici sunt la fel.
Rep.: Sunt diferiti românii din Italia de cei din alte parti?
Tudor Gheorghe: De exemplu cei din Canada sunt cu totul altfel. Nu se pot compara românii de peste ocean cu cei de aici. Pentru ei, dorul de casa capata alte dimensiuni, în raport cu distanta fata de tara. Altfel e românul din Europa, care la o eventuala nevoie poate ajunge în câteva ore la parinti, la cei dragi. În tarile Europei dorul e mai proaspat, pentru ca si românii sunt mai proaspeti.
Rep.: Se spune ca românii din Germania fac exceptie, ca au devenit mai reci.
Tudor Gheorghe: Problema în Germania e alta, dar nu e vina românilor. În Germania s-a împamântenit un obicei prost în receptarea actului artistic. Câtiva “mercenari”, “geambasi” de suflete care se cheama impresari speculeaza sentimentele românilor, traditiile si obiceiurile lor de a se simti împreuna. Se aduna în cârciuma si “spectacolele” au loc în restaurant. E umilitor pentru un artist sa cânte în fata unor oameni care beau si manânca. Eu n-am fost niciodata în spectacol în restaurant. Mi s-a întâmplat sa fiu pus în fata faptului împlinit, dar atunci am facut o întelegere. Nu s-a servit absolut nimic, decât apa minerala, pâna la închiderea spectacolului. Dupa aceea, împreuna, ne-am asezat la masa, am baut împreuna un pahar. Pentru un artist, e împotriva firii. Spectacolele mele au un anumit mesaj. În spectacolele mele primeaza textul, sunt momente de reflexie si de perceptie. Spectacolele mele nu sunt relaxante. Sunt provocatoare, sunt generatoare de nostalgii si de dorinta de a sti, cunoaste, învata.
Rep.: Mai umple salile artistul Tudor Gheorghe?
Tudor Gheorghe: Am început sa cânt în 1969. N-am venit imitând pe cineva. Am avut un prim spectacol, unicat la acea vreme. Se chema “Un menestrel la curtile dorului”. Aveam 24 de ani si uimeam publicul din România prin originalitatea actului cultural. Un om si-o chitara, sprijinit de marea poezie româneasca. Cei care m-au vazut în perioada urmatoare anilor 1969 au ramas fani fideli ai genului pe care-l propuneam atunci.
M-au revazut de-a lungul anilor si ma urmaresc si astazi. Copiii lor au crescut cu Tudor Gheorghe în casa. Publicul meu a ramas publicul meu. Acum, bucuria mea este ca la spectacolele mele, proportia este de 70-80% tineret. În 1969 umpleam salile si în 2005 umplu salile. Asta e performanta cu multe semnificatii.
Rep.: Ati avut o perioada în care ati lipsit de pe scena?
Tudor Gheorghe: Am avut un hiatus în activitate care m-a costat mult. În 1987 am fost interzis în România. În 1992 am avut o prima tentativa de revenire în viata spectacolelor. În noul show-biz. Mi-am dat seama ca nu e bine, ma amestecam cu noul gen care se promova în draci, cu spectacole cu 10 – 20 de nume pe afise cu titluri de genul “Miss Piranda”. Am tacut pâna în 1998. 11 ani, în tara mea precum Blaga, mut ca o lebada. Dar a fost o perioada de acumulari, perioada în care am facut 7 spectacole de sine statatoare, grupate sub un generic frumos “Tudor, deschide poarta”. Poarta e deschisa, dar nimeni nu vine dupa mine.
Rep.: Sa întelegem ca nu aveti epigoni?
Tudor Gheorghe: Asa cum am spus, nu vine nimeni dupa mine, desi poarta e deschisa. Drumul pe care-l propun e anevoios Acum se vor succesele rapide, exista vedeta care nu danseaza decât o vara.
Rep.: Ce parere aveti despre mediul muzical de astazi din România?
Tudor Gheorghe: Este mult kitsch. Cuvântul democratie are si partile lui bune, dar exista si reversul medaliei. Chiar în democratie, eu sunt pentru cenzura. Nu o cenzura politica, de mesaj, ci o cenzura a bunului simt.
Pe de alta parte, tot kitsch-ul spectacolelor care ne înconjoara e în favoarea mea. Agresivitatea televiziunilor care insista nejustificat în promovarea non valorilor culturale ma avantajeaza. Lumea, satula de kitsch, de pornografie culturala, simte nevoia adevarului artistic. Si când sunt spctacole de calitate, publicul vine. Eu apar de doua-trei ori pe an, în concerte grave, tematice, si lumea vine. Dar lumea vine si la Phoenix, la Iris, vine la Holograf, la spectacolele de folclor în care apar tineri interpreti de muzica populara. Sunt contemporan cu muzica de astazi, prin fiul meu care are 30 de ani. Am dialog cu generatia tânara de o anume calitate. Ei asculta Pink Floyd, Beatles, muzica usoara din anii ‘30, cauta valori esentiale.
Rep.: În ce relatie sunteti cu manelele?
Tudor Gheorghe: Prefer manelele hip-hopului. Maneaua are traditie în cultura româna, ea a ajuns acum în derizoriu gratie textelor idioate, dar ea vine dintr-un melos cu trimiteri evidente în folclorul românesc.
Hip-hopul nu are nimic în comun cu muzica româneasca. Textele nu sunt de mari poeti si muzica nu exista. Nu e suficient doar strigatul de disperare într-un act artistic. Hip-hopul e o forma importata. Am auzit la hip-hop-ul american texte de o poezie extraordinara. La noi, în afara de vulgaritate, înjuraturi, în numele unui protest împotriva a nici ei nu stiu ce, nu e nimic.
Rep.: Exista un curent care propune orientarea schimbarea valorilor românesti cu cele din strainatate.
Tudor Gheorghe: Ma deranjeaza faptul ca multi intelectuali români vorbesc cu dispret de o anume cunoastere culturala. Românesc, acest cuvânt îi deranjeaza. Pentru ei, spatiul mioritic este un mod de a jigni felul de a gândi al unui om. Ei spun ca e rusine ca traiesc în spatiul dâmbovitean. Daca acesti intelectuali ar fi de pe o alta lume, poate ar fi avut dreptate. Dar când ei s-au pregatit din punct de vedere intelectual, au facut scoala pe plaiul mioritic, nu permit sa jigneasca si sa scuipe pe locurile sfinte.
Rep.: Calatoreati în strainatate si pe vremea comunismului. De ce n-ati ramas?
Tudor Gheorghe: N-am putut sa ramân. I-am invidiat întotdeauna oamenii care au avut curajul sa ramâna. Am spus-o peste tot în diaspora, în toata lumea, ca îi invidiez pe românii care au avut aceasta putere. Dar sa nu uitam ca nimeni nu a plecat de bine. Au fost si câtiva aventurieri, dar românul, în general, a plecat de acasa de nevoie.
Rep.: Au plecat de nevoie, dar credeti ca le e bine în strainatate?
Tudor Gheorghe: Pe românii care au plecat, îi invidiez si âi deplâng în acelasi timp. N-am întâlnit român care sa nu-si doreasca sa revina acasa. Dar nu toti vor sa recunoasca. Românii din afara tarii fac parte din doua categori. Cei realizati socio-profesional, care traiesc asezat, au realizat ceva, vorbesc frumos, cu nostalgie si cu dor de locurile natale, de profesori, de scoala, de anii de munca. Cei nerealizati înjura tara. Si nu se întorc de rusine si din lipsa de bani.
Rep.: În România, oamenii valorosi, marile constiinte ale tarii, stau deoparte si lasa treburile tarii pe mâna oportunistilor. De ce n-ati intrat în politica?
Tudor Gheorghe: Daca m-as implica în actul politic, si am fost tentat s-o fac la un moment dat, o generatie întreaga ar fi privata de o lume poetica pe care eu o propun. N-as mai putea sa fac spectacolele mele. N-as mai fi putut sa fac spectacolul “Cu Isus în celula – poezia în închisori 1941-1964″, care aduce în prim plan necunoscuta poezie a închisorilor staliniste, cu versuri de Nichifor Crainic, Radu Gyr, Andrei Ciurunga, Virgil Maxim, Valeriu Gafencu. E un spectacol greu de digerat, dar care zguduie constiinte. De asa ceva e nevoie acum în România.
Rep.: Ce e de facut pentru România?
Tudor Gheorghe: România se poate schimba într-un singur fel, cred eu: întoarcerea la valorile esentiale. Revenirea la acea zicere a poporului nostru, precum ca pruncii trebuie crescuti în respect fata de oameni si frica fata de Dumnezeu.
Sorin Cehan
Italia
Unul din cele mai bune interviuri pe care le-am citit in ultimii ani, extrem de bine realizat, intrebarile reporterului, Sorin Cehan, si cuvintele maestrului Tudor Gheroghe, ating sufletul si constiinta oricarui roman!
“Rep.: Au plecat de nevoie, dar credeti ca le e bine n strainatate?”
Absolut fara judecata este aceasta intrebare!!!
Ce cunostinte sa aiba acest muzician/artist despre statutul politico-financiar al celor plecati si daca le e bine sau nu?
Gasesc fara valoare speculatiile scrise ca la toti le-ar fi dor de ROmania insa nu vor sa recunoasca si asemenea enunturi copilaresti.
Artistul a fost pe unde a fost datorita acestei comunitati romanesti ca altfel are slabe sanse sa fie ascultat pe uscat intr-o tara vestica, fara mancare si bautura, iar sala plina, nici vorba.
In plus, de unde sa stie el din ce cauza a plecat fiecare? aceste sint chestiuni de emigrare confidentiale si nu e treaba nimanui, mai ales de dezbatut public din pura imaginatie.
La fel nu e corect de pronuntat pe unii romani reci doar ca n-au inclinatie spre acest stil de muzica.
Nu stiu din pacate ce canta maestrul desi inca am fost in tara cand a debutat, insa eram sub alta influenta muzicala in cele zile decat folk romanesc, banuiesc numai ca asa ceva canta dupa imbracamintea ce poarte pe poza.
Mai impart si eu acum pe romani in doua categorii: ortodoxi si pocaiti ca in viata practica la aceste doua religii se divide comunitatea romana din America, din pacate.
Pocaitii de obicei nu merg la nici un concert poate sa vina cine vrea si de unde, unii din ei care s-au pocait de dragul matusii ca sa le ajute cu ceva, si le place sa bea, o sa cumpere bilete la asemenea concerte care se tin in salile de langa oricare biserica Sambata sau Duminica.
Nimeni nu locuieste chiar la doi pasi de cladirea bisericii si daca pleaca de acasa pentru jumatate zi sau mai mult, pretinde sa fie si ceva mancare pe masa in timpul programului.
Asta este ceea ce nu inteleg cei care nu locuiesc pe aici in America, care sint distantele de parcurs de acasa si pana la o adunare de acest fel si romani nepocaiti sint putin la numar dar se duc cine poate la orice intrunire daca vine cineva din Romania.
Majoritatea celor care au crescut aici, NU inteleg nici doua cuvinte din textul cantecelor
dar se duc sa se intalneasca cu oameni si sa petreaca o dupa amiaza placuta in anturajul cunsoscutilor.
Toti artistii care pleaca in strainatate, sa tina minte ca nu canta pentru public roman care mai nutresc cultul personalitatii, ci pentru straini!!!
Super interviul si cred ca dupa 20 de ani de strainatate el are o idee foarte buna a ceeace se intampla chiar fara sa fii trait prin strainatate. Oamenilor destepti nu le trebuie neaparat sa experimenteze pe propria piele. Bravo realizatorilor.
Un mare artist.
Olga bate cimpiile pline de bizoni. Las-o, madam, mai incet cu statutu’ politicio-financiar ca nu intereseaza pe nima’. Una e sa asculti muzica omului printre clefaieli shi gilgiituri, concentrat pe ciolanul din farfurie, si alta e sa o asculti in sala de concert. Vrei sa dai din falci si sa asculti muzica, iti pui un CD.
Mie unu’ mi-e dor de Romania. Locuiesc in California si nu ma deranjeaza sa conduc 100-200km ca sa-l ascult pe Tudor Gheorghe. Adevarul este ca muzica lui are mai mult farmec daca o asculti in Oltenia… Trebuie sa stai seara pe malu’ Dunarii mai la vale de Severin, in umbra salcimilor, cu ulcica de vin linga tine ca sa intelegi genul asta de muzica
@Buratino
“Trebuie sa stai seara pe malu’ Dunarii mai la vale de Severin, in umbra salcimilor, cu ulcica de vin linga tine ca sa intelegi genul asta de muzica ”
Da tata, asa e! Iar vinul ala trebuie sa fie zaibar neaparat!
Olga zice, nu da cu paru’ …Asa le zice ea de obicei, ca un om mare…
Frumos interviul, vazut din inima unui mare artist, dar care are parerile personale ridicate la rang de lege!
Foarte mihnit de anularea unui spectacol in Kitchener, Canada, unde il asteptau cel putin 250 platitori de bilete la un pret asemanator marilor artisti americani!
Pacat ca maestrul a facut comentarii rautacioase la adresa anumitor romani asezati in anumite orase din Canada. El avea o misiune de a aduce cultura romaneasca si nu tinta de a pleca cu sacul plin neaparat. I l-am fi umplut noi cumva, dar ne-a intors spatele unul care e considerat mare roman.
Maestre tudor, romanii care au plecat nu au gasit societatea romaneasca locul lor de a trai, ai avut chemarea altor zari. Chestia cu revenirea acasa e reala, dar imposibila. Totusi, cei de afara nu se pot acomoda stilului romanesc , de asta au plecat, iar diferentele se accentueaza in timp.
[...] „Am început sa cânt în 1969. N-am venit imitând pe cineva. Am avut un prim spectacol, unicat la acea vreme. Se chema “Un menestrel la curtile dorului”. Aveam 24 de ani si uimeam publicul din România prin originalitatea actului cultural. Un om si-o chitara, sprijinit de marea poezie româneasca. În 1987 am fost interzis în România. În 1992 am avut o prima tentativa de revenire în viata spectacolelor. În noul show-biz. Mi-am dat seama ca nu e bine, ma amestecam cu noul gen care se promova în draci, cu spectacole cu 10 – 20 de nume pe afise cu titluri de genul “Miss Piranda”. Am tacut pâna în 1998. 11 ani, în tara mea precum Blaga, mut ca o lebada. Dar a fost o perioada de acumulari, perioada în care am facut 7 spectacole de sine statatoare, grupate sub un generic frumos “Tudor, deschide poarta”. Poarta e deschisa, dar nimeni nu vine dupa mine” – Tudor Gheorghe. [...]
[...] [...]
Olga Khan
Nu zic, D-na, pt. ca azi toate femeile sunt doamne, cum ai putut folosi despre Tudor Gheorghe, nu zic domn, pt.ca azi toti sunt domni.. si el e mai mult decat Domn..cuvantul : ACEST MUZICIAN, citez propozitia ta:
..Ce cunostinte sa aiba acest muzician/artist despre statutul politico-financiar al celor plecati si daca le e bine sau nu?
. Acum comentariul meu.
Pe noi nu ne intereseaza statutul vostru financiar-politic, daca nu ati ramas aici ca sa mentineti cuvantul Romania pe plicul de corespondenta. , alaturi de noi care inghitim aerele voastre incalificabile… . Nu am ramas de patrioata, doar de nenorocoasa.
DACA nu AI luat CU tine tot ce e suflet in Romania si faci pe grozava d-na Khan, uita/ne, pe toti si tot ce e legat de Romania. Ramai KHAN, cu sufletul conform adresei pe care o ai….
APROPO. GASESTI ARTISTI DE MANELE IN ROMANIA… cauta-i
Sunt întru totul de acord cu cele comentate de Buratino şi CLARA.Chiar nu aşi mai avea de adăugat nimic…asta pentru cele spuse de olga khan!
TUDOR GHEORGHE este cu adevărat un ARTIST complet şi desăvârşit…şi un ROMÂN care simte şi iubeşte ROMÂNEŞTE.