Tipăreşte articolul Tipăreşte articolul Trimite unui prieten Trimite unui prieten

Folclor românesc la Lille

Mai 5th, 2008 · 1 Comentariu

Nordul Franţei se întoarce spre valorile artei tradiţionale.

Comedia “Bienvenus chez les chti” a lui Danny Boon care a depăşit recordul de 17 milioane de intrări în sală în numai o lună de la apariţia pe marile ecrane, readuce publicului obiceiurile şi valorile culturale tradiţionale ale Nordului francez.

 

Pe acest fond de deschidere către valorile autohtone, francezii din Lille au primit cu neaşteptat entuziasm ansamblul folcloric « Bucovina » condus de Prof. Petre Horvat de la Liceul de Arte “Ion Irimescu” din Suceava.

La invitaţia asociaţiei Printemps Roumain din Lille şi cu sprijinul Consiliului Judetean Suceava, Consiliului General din Nord (Franţa), Primăriei din Esquelbecq, CROUS şi al Universităţii Lille 1, ansamblul folcloric a prezentat spectacole la casa de cultură a primăriei din Esquelbecq, la Cité Scientifique din Lille precum şi la Marcq en Baroeul pentru elevii şcolilor Victor Hugo şi Georges Méliès, între 3 şi 5 aprilie.

Adevăraţi ambasadori ai valorilor tradiţionale româneşti, muzicienii orchestrei dirijate de Prof. Petrică Oloeru, soliştii instrumentişti şi vocali, dansatorii conduşi de Prof. Viorica Iosif precum şi artizanii în încondeiat ouă au evoluat cu talent şi ingeniozitate spre frenezia publicului prezent în mare număr în sălile de spectacol şi în spaţiile de expoziţie.

O dovadă în plus că arta populară are un loc bine confirmat în contemporaneitatea europeană.

Asociaţia Printemps Roumain

sursa: www.evz.ro

Tags: Comunităţi

1 răspuns pâna acum↓

  • 1 Ioana // Mai 12, 2008 at 2:45 pm

    FELICITARI !!!!! Sunt printre putinii care reprezinta cu bine Romania in Franta !!!! SI banuiesc ca o fac benevol …….. Asteptam cat mai des astfel de noutati pozitive care reconstruiesc cu greu o imagine cat de cat corecta a Romaniei !!!!

    IOana

Lasă un comentariu