Un creator popular din Campulung Muscel poarta peste timp sculptura in lemn si arta vanatoreasca
Adina CICORT
Adrian Cosmaciuc, poate sunt unii care cunosc acest nume, dar cu siguranta multi nu l-au auzit niciodata, desi rezonanta sa vibreaza de dincolo de necunoscut, din adancul misterului creativitatii cu care l-a inzestrat Dumnezeu: Adrian Cosmaciuc da suflet lemnului, in mainile sale de om simplu, cu har, trupul copacului se transforma in forme, figuri si personaje care devin musafirii permanenti ai caselor si cabanelor vanatoresti pe care le impodobesc.
Un om simplu, din popor, un artist profund, bogat in simtire, autentic, reprezentativ neamului de moldoveni in mijlocul carora s-a nascut, Cosmaciuc este acel mester cioplitor a carui pricepere e fundamental necesara asezarii traditionale romanesti, creatorul popular, unealta cu care Dumnezeu lucreaza mai dintai, instrumentul ale carui corzi uneori plang, alteori canta fermecat…
Sculpturile sale in lemn, ne spun povesti nenumarate si diverse, ne amintesc de vremea copilariei, de satul bunicilor, de basm, de figuri istorice precum Stefan cel Mare si Sfant. Din mainile sale, cu truda si daruire, ore in sir, prind contur sculpturi si trofee vanatoresti, obiecte decorative si mobilier sculptat, ca embleme, oglinzi si mese decorative.
“Nu stapanesc maiestria vorbelor, sunt un om simplu si nu am studii superioare, expozitii, afaceri- totul vine din interior, din ani de experienta si cea mai mare parte cu acest dar pe care m-a inzestrat Dumnezeu. Sunt multe de spus…
M-am nascut la data de 15-12-1966 in localitatea Valea Putnei, un sat mic, de munte, cu oameni simpli, situat la 25 km de orasul Campulung-Moldovenesc , urmat cele 4 clase in sat iar urmatorii 2 ani, i-am facut in comuna Pojorata la 12 km de satul unde m-am nascut. in programul de scoala aveam 2 ore pe saptamana de atelier sau lucru manual si aveam un profesor care sculpta (casete) nu retin cum il chema, dar dupa 2-3 luni a plecat undeva prin Germania si nu s-a mai intors (a fugit pe vremea aceea) chiar mi-a parut rau ca am ramas fara profesor. Stiu ca a reusit sa stranga si sa selecteze din mai multe clase din scoala 7 elevi care aveau inclinatie spre sculptura. Perioada a fost prea scurta pentru a invata tot ce trebuie, dar am ca amintire o caseta care am sculptat-o la vremea aceea (1976) cu ajutorul lui, el a croit-o, iar eu am sculptat-o, am apucat sa invat doar niste modele simple (modele nationale). in anul 1977 mama a primit un apartament in oras si am fost nevoiti sa plecam, iar clasele 7si 8 le-am terminat la Campulung, a urmat o perioada foarte mare, chiar am uitat de sculptura. in anul 1991 m-am casatorit iar socrul meu era cioplitor in piatra, lucra monumente funerare si la indemnul lui am lucrat o perioada in cariera de piatra cu el, apoi m-am apucat sa sculptez placi de marmura care le incastra in suportul funerar, diferenta era foarte mare de la piatra la lemn. A fost o perioada de gratie pentru mine, se castiga bine, dar nu a tinut mult, ca socrul meu a decedat in urma unui accident de tren, a fost un om minunat Dumnezeu sa-l odihneasca, daca traia aveam multe de invatat de la el. 1993, dupa 17 ani ma apuc sa sculptez lemnul din nou, primele 4 piese care le-am facut sunt la Gradina de vara a Hotelului Zimbru ,4 piese vanatoresti- o oglinda, un cuier si 2 panoplii, au urmat foarte multe, puteam sa am un muzeu particular, apoi am lucrat mai bine de 3 ani ca paznic la Hotelul Zimbru si am avut posibilitatea sa-mi dau lucrarile la straini (in special icoane) si acum imi pare rau ca nu le-am semnat… Anul 1993 are dubla semificatie pentru mine, vine pe lume primul baiat si ma simteam cel mai fericit tatic, iar in 2005 aceleasi sentimente numai ca nu a vrut sa fie fetita si e o scumpete de baiat. in general sunt multumit de ce mi-a oferit viata, nu am pretentii prea mari pentru ca nu am avut un ajutor din familie si am pornit cu sotia mea de jos, fara ajutorul nimanui, necajiti fiind si parintii nostri, dorinta ce mai mare este sa avem o casuta unde sa pot sa-mi desfasor activitatea, sa nu mai lucrez pe la prieteni sau chiar in casa, (lucruri mai mici) dar o sa lupt poate intr-un final voi reusi. De multe ori aveam senzatia ca sculptura ma duce spre nimic si totusi nu cred ca pot trai fara sa sculptez, chiar vroiam sa renunt, dar am avut ocazia sa stau de vorba cu un profesor si chiar a insistat sa-mi continui activitatea recunoscand calitatea lucrarii si sa astept, ca in final voi invinge.
Sunt foarte pretentios in ce priveste calitatea lucrarilor, nu pun banul inainte de toate si de aceea sunt necajit, mi-a dat si un sfat “sculptura se face repede, putina lume se uita la calitate si detalii, pretul mic intereseaza pe toti”… dar nu pot face lucrul acesta. Am incercat sa sensibilizez si autoritati locale si persoane suspuse, dar este un lucru neinteresant, in Romania daca nu are ce fura de la tine sau nu faci parte dintr-un partid, nu ai sanse de a sta de vorba cu iei; trebuie sa ai prieteni suspusi, sa te recomande cineva, am incercat si la guvern si la televiziuni, la tot felul de personalitati, nu am reusit sa sensibilizez pe nimeni, spunea cineva ca daca vrei sa misti ceva in tara, trebuie sa incepi de afara, mi-ati oferit aceasta oportunitate si va multumesc. Am vazut site-uri americane, impatimiti de vanatoare (subiectul cel mai placut pentru mine) dar stau slab la capitolul panoplii (suportul pentru trofee) le importa din Bulgaria facute pe masina de sculptat sau din plastic, as vrea sa dau totul peste cap si sa ofer sculptura facuta manual, modele proprii cu care o sa-i impresionez pe toti, pacat ca cuvantul roman suna negativ la urechile occidentalilor. Nu sunt omul vorbelor in vant si o sa demonstrez, am cladit cu greu toate in limita posibilitatilor, urasc minciuna si tupeul, nu sunt facut pentru afaceri, am trecut prin multe greutati si de aceea ma tem uneori si de umbra mea…”
ii puteti scrie sau comanda piese pe adresa:
Cosmaciuc Adrian
str Molidului, nr.6, bloc 100 G, sc.B, ap.46, etaj 2
localitatea Campulung-Moldovenesc, judetul Suceava
cod:725100
cosmaciuc_adrian@yahoo.com
Imi face o deosebita placere sa descopar ca artistii autentici care nu au costat prea mult Statul Roman sunt incurajati si iubiti!!!Glumeam!E bine totusi ca sunt straduinte si ca intr-un fel sau altul se ajunge la rezultate uimitoare!adica faptul ca se scrie despre ei!Si nu numai!Lucrarile artistului denota sensibilitate si autenticite iar faptul ca a perseverat si se autoperfectioneaza este din nou un atuu la adresa acestuia!mult succes!