George BALICA
Ora 9 a zilei de 22 Decembrie 1989 m-a gasit in Piata Operei, alaturi de miile de timisoreni, scandand felurite lozinci impotriva lui Ceausescu si a regimului sau dictatorial. Era o zi superba, potrivita, mai degraba, pentru luna aprilie. Timisoara se declarase in urma cu doua zile “oras liber de comunism”. Era o stare de spirit care insa prindea tot mai mult conturul unei certitudini. Libertatii acesteia, cucerite, din pacate, cu multe jertfe – ii lipsea parca ceva, si acel ceva era puterea de exprimare. Un glas launtric imi spunea ca locul meu nu mai e acolo, in Piata Operei, ca pot fi mai util in fata microfonului, pe care, cu 5 ani in urma, am fost nevoit sa-l parasesc impreuna cu colegii mei. in timp ce ma indreptam spre studiou, aveam tot mai clar sentimentul ca in orele ce urmeaza se vor produce schimbari radicale, ca Radio Timisoara va putea sa emita din nou.
Petru Pavel, vechiul portar, era la datorie, Directia de Radio si Televiziune Timisoara, in custodia careia trecuse cladirea si aparatura studioului, preluand si o parte din personalul tehnic si administrativ. L-am salutat si i-am spus:
- Cred ca azi ii dam drumul.
- Bine ar fi! mi-a raspuns el, cu oarecare scepticism.
intre timp a sosit si Bogdan Herzog, pe atunci corespondent al unicului post de radio din Romania. Oarecum surprins de vizita, dar si de propunerea redeschiderii postului, dupa cateva momente de gandire, a acceptat ideea. Ne-am pus pe treaba si, in timp ce concepeam anuntul de intrare in emisie, a luat legatura cu inginerul Ioan Olaru, fostul sef al serviciului tehnic, angajat si el al Directiei de Radio si Televiziune, pe umerii caruia cadea sarcina cea mai grea: iesirea noastra in eter. intre timp a aparut si Ion Dula Giulvazanu, sporind la 3 numarul personalului redactional.
Entuziasmul nostru aproape s-a spulberat in momentul difuzarii comunicatului prin care se instituia starea de necesitate in intreaga tara. Stiam ca in asemenea conditii era imposibil sa transmitem. Totusi, n-am renuntat la speranta noastra si-am ramas in studiou. La Radio Bucuresti, pe programul 1 se difuza o emisiune in care copiii recitau poezii dedicate cuplului Ceausescu. Nu stiu nici astazi daca emisiunea s-a incheiat sau a fost intrerupta.
Cert este ca mi-a atras atentia prezenta pe post a unei suite de jocuri populare romanesti foarte sprintare si total nepotrivite in contextul starii de necesitate abia instituite. Am deschis televizorul sa vedem ce se intampla. Dupa cateva minute de asteptare, am avut in fata ochilor, de-acum binecunoscuta scena in care Mircea Dinescu si Ion Caramitru anuntau fuga dictatorului si izbanda Revolutiei. Bucuria era de nedescris. Asteptarea noastra n-a fost zadarnica. in mai putin de o ora, inginerul Olaru ne-a spus ca putem intra in emisie, astfel ca la ora 14,00 a zilei de 22 Decembrie 1989 s-a putut auzi aproape in toata tara:
“AICI, RADIO TIMISOARA LIBERÄ‚! Dupa 5 ani de tacere impusa de dictator, studioul nostru isi reia activitatea”.
Nu pot uita nici astazi emotia puternica pe care am resimtit-o rostind acele vorbe. Alaturi de mine in cabina, Bogdan Herzog si, putin mai tarziu, Mircea Muntean, secondati la pupitrul tehnic de Elisabeta Lazarov si Felicia Szekeli, realizam, in direct, prima emisiune din a doua viata a studioului. Cei dintai interlocutori, veniti direct din balconul Operei, au fost Lorin Fortuna si Tudorin Burlacu.
in scurta vreme au aparut aproape toti colegiii de care ne-am despartit in 1985, fiecare in parte punand ceva din sufletul lui la recladirea unei sperante, la renasterea si impunerea in viata publica a institutiei numita Radio Timisoara.
Fragment din volumul “Radio Timisoara- 45 de ani” Editura Mirton 2000
Recent Comments