Elena HĂBĂSESCU
Cand am vandut primele desene colegilor mei de scoala, eram in clasa a sasea. Atunci nu stiam ce valoare va avea, mai tarziu, acest dar cu care m-a inzestrat natura. Nu stiam ca el o sa-mi fie cel mai bun prieten pe umarul caruia voi plange de atatea ori intr-o viata. Nu stiam ca va fi cel mai bun tratament pentru sufletul meu. Avem la indemana o modalitate prin care sa ne exprimam sentimentele dintr-un anumit moment dar trebuie sa o descoperim. Fiecare se naste cu un talent, o pasiune pentru frumos insa multi parasesc aceasta lume fara a incerca sa-l descopere. Pentru un iubitor de arta, nu este nevoie sa fi neaparat creator. Poti fi un privitor, un admirator insa trebuie sa intelegi opera artistica sa ai o educatie in acest sens, sa poti patrunde in lumea artistului si atunci vei fi cel mai fericit.
Cand vorbim despre arta nu ne referim numai la pictura, poate fi literatura, muzica, teatru, fotografie,etc. Pentru a intelege operele artistice este nevoie de anumite cunostinte si de un simt artistic educat chiar daca genurile de arta au multe puncte comune. Spuneam ca pentru mine arta este cel mai bun prieten. Da, asa este! Cand vreau sa povestesc ceva, iau culorile si o panza si incep sa astern toate gandurile si sentimentele mele din acel moment. Iata cateva exemple: intr-o zi ma gandeam ca o parte din viata mea a fost un drum greu de urcat dar undeva exista o culme si dincolo de ea voi gasi multa lumina, caldura, bucurie si pace. Iata cum am interpretat acest gand, acest drum al vietii mele.
Desi pare un tablou banal, aici exista multe lacrimi, suferinta, lupta si multa speranta.
De multe ori cand sufeream, cautam sa astern pe panza acea stare din momentul respectiv si dupa ce terminam, ma linisteam. PRIVEAM TABLOUL ORE iN SIR si simteam cum linistea patrunde incet, incet in sufletul meu. Iata un alt tablou. De cate ori ma apropii de momente asemanatoare celui care a generat realizarea acestui portret, merg si privesc tabloul cateva clipe si-mi spun “nimic din lumea asta care-mi este ostil nu merita lacrimile mele. Nu poti lupta pentru ceva care nu-ti este harazit.”
De aceea ma alatur celor care au afirmat ca arta este o buna terapie pentru suflet. Fiecare iubim un anumit gen de arta sau de frumos. El se gaseste peste tot in jurul nostru. Ai talent? Poti sa pictezi? Atunci cand lumea din jur devine cenusie, cand munca te epuizeaza, cauta un coltisor din natura unde te simti bine si fa-l nemuritor. De cate ori simti nevoia sa te linistesti priveste acel tablou. Nu ai talent la pictura? Fa o investitie si cumpara-ti un tablou care-ti incanta sufletul si cand simti nevoia sa te descarci de tot ce e greu, pierde-te in acea lume din tablou, privindu-l minute in sir.
Eu privesc acest tablou, este locul in care m-am nascut si am copilarit.
Arta inseamna ceva frumos si pentru ca frumosul din jurul nostru ne face sa ne simtim bine, priviti in jur. Veti descoperi la orice pas ceva frumos care sa va incante ochii sau sufletul. Atunci cand grijile cotidiene intuneca orizontul vostru, faceti-va timp sa va incarcati pozitiv privind sau ascultand ceva frumos. Sigur ca frumosul este vazut de fiecare intr-un anumit mod. Zicala ‘nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-ti place‘ , este foarte adevarata. Cautati acel frumos care va place, care va spala sufletul de deseurile adunate in fiecare zi. Este cea mai buna terapie pentru spirit.
ELENA HABASESCU
Date personale
Nascuta la 23 noiembrie 1952 in comuna Stanita, jud. Neamt.
Absolventa a Scolii Populare de Arta din Resita, promotia 1985 , sectia pictura
Debut artistic in 1980.
Domiciliu -oras Bocsa Montana str. Ion Vidu nr.16 jud. Caras Severin
Profesie -Asistenta Medicala. Tel.0747077204
Activitate artistica :
Expozitii personale de pictura moderna-19: RESITA, CARANSEBES, HERCULANE, LUGOJ, BOCSA
Expozitii colective in Romania- Resita, Bocsa, Herculane, Oravita, Viseul de Sus, Lugoj, Bucuresti, Pitesti, Bacau, Iasi, Cluj.
Expozitii colective in strainatate : Franta – La Valette du Var -1993
Austria -Hartberg -1995
- Tabere de creatie- Crivaia, Herculane, Oravita, Ocna de Fier, Bocsa.
-Tablouri in colectii particulare- Romania, America, Israel, Belgia, Iugoslavia, Germania, Austria , Franta.
-Distinctie speciala la Festivalul de Poezie “Drumuri de Spice” din Uzdin -Iugoslavia -31 iunie 1999
-Colaborator la revista “Bocsa Culturala” , unde publica articole, poezii, fotografii dupa lucrari personale
-Membra a grupului virtual international “PETICELUL INTERNATIONAL” care se ocupa de promovarea artei textile , o arta putin cunoscuta in Romania – Quiltul si Patchworcul.
Activitate- Arta Textila- quilt si opatchwork
1.Organizeaza o expozitie colectiva de arta textila (quilt si patchwork) cu participare internationala pe data de 1 septembrie 2007 impreuna cu Muzeul Banatului Montan si Directia de Cultura Resita
2.Participa la expozitia colectiva de arta textila a Asociatiei Romane de Patchwork care a avut loc la Casa SCHILLER din Bucuresti pe 7 decembrie 2007
DESPRE pictura ELENEI HABASESCU
“Culoare vibrand de dorinta de a transmite mesajul, desen atingand subtilitatile sugestiei, tematica generoasa – toate acestea vor implini personalitatea creatiei sale in peisaj, in portret, in miniatura religioasa, adesea mizand pe forta semi-figurativului, daca nu chiar a non-figurativului, si a semnului incarcat de traditia simbolului”.
Ada D. Cruceanu -critic de arta si directorul Directiei de Cultura Caras Severin
“Este minunat sa fii capabil sa transmiti mesaje prin culoare, mesaje incarcate de simbol, mesaje deosebit de frumoase, de sensibile, de pure…ca sufletul Elenei.
Este minunat sa fii capabil sa daruiesti atata frumusete, atata dragoste prin simplul fapt ca Dumnezeu te-a inzestrat cu talent!
Este minunat sa fii capabil de a fi in acelasi timp Creator si Mesager al Frumosului!”
Gabriela Serban -directorul bibliotecii orasenesti Bocsa
“Doamna Habasescu picteaza pe panza peisaje si portrete.
Se detaseaza din culori si linii o usoara melancolie si o profunda gandire, de aceea tablourile sunt o adevarata raza de lumina pentru suflet, pentru cel care priveste, sa se vada si sa se regaseasca pe sine.
Pictorita se afla in plina forta creatoare si pe o treapta bine conturata in lumea pictorilor bocseni”.
Ioana Cioancas -scriitor
“Ceea ce leaga lucrarile indeosebi este dominanta de alb cu semnificatiile implicite de lumina si puritate. Lucrarile dezvaluie o artista sensibila, delicata, visatoare (tablourile incorporeaza multa poezie) fiind prin aceasta, de o larga accesibilitate pentru publicul de toate varstele”. -Titus Crisciu-ziarist si scriitor
http://www.e-monsite.com/artena
http://www.e-monsite.com/quilt-patchwork-cabanuta/
http://ena-quilt.blogspot.com
















Recent Comments