Cu Vanda Hădărean în culisele Miss Fitness World în Las Vegas

Luni, Septembrie 29, 2008

Marian PETRUŢA

vanda_concursvip.jpg Așa cum v-am promis am revenit cu mai multe detalii, despre concursul Miss Fitness World 2009 desfășurat pe 11 septembrie în Las Vegas, oferite în exclusivitate chiar de câștigătoare, campioana mondială la fitness Vanda Hădărean. Nu putem decât să o felicităm și să fim mândrii că o româncă reușește pentru a doua oară consecutiv să câștige acest titlu, chiar dacă concurează din partea Canadei.
Vanda, spune-mi te rog câte zile ai stat in Vegas?
De obicei suntem în Vegas cu 2 zile înainte de concurs. Pentru înregistrări și câteva mici reportaje TV .
Cine a participat la concurs?
La Ms Fitness World , participă fetele care s-au calificat în țara care o reprezintă.
Ai avut emoții tinând cont că puteai să pierzi titlul, sau erai confidentă?
Ha, ha, ei bine la fiecare concurs am emoții , dar am învățat cum să le țin sub control. Sunt confidentă când sunt pe scenă, dar în final nu ști niciodată cum va fi. Este adevărat , am dorit mult să îmi mențin titlul!
Ai crescut an de an din 2006 încoace de când participi, care este secretul succesului?
Secretul ?! Îmi planific fiecare zi , îmi scriu din timp ce am să mănânc , și ce fel de exerciții voi avea.
Ce mănânci și ce nu?
De obicei mănânc sănătos tot anul. Nu mănânc doar pentru concurs. Mănânc de 5 ori pe zi , și de obicei combin carbohidrați, proteine, grasimi. Ocolesc pâinea , pastele făinoase , orezul, cartofii sau cerealele. Îmi plac mult dulciurile , dar dacă nu am dulciuri în dietă ,…ceea ce se întâmplaă de obicei, atunci nu mănânc. vanda_bebev.jpg
Cât timp crezi că vei reuși să te menți într-o formă așa bună?
Dorința mea este să stau sănătoasă și în formă mereu. Bineânțeles nu voi arăta la fel în 10 ani de acum înainte, dar nici de mișcare fizică nu mă voi lăsa.
Cum a decurs conscursul în sine?
În fiecare an am o experiență frumoasă în Las Vegas. Este o zi lungă în ziua concursului , dar îmi place foarte mult. De la ora 9 AM când avem repetiții cu rochiile de gală și până seara este o zi lungă și obositoare, dar are și multe beneficii. Anul acesta concursul a fost mai puternic decât anii trecuți. Fiecare competitoare a fost în formă mai bună , și cu mai multă experiență de concurs. Deci în fiecare an ștacheta este mai ridicată!
Crezi că ești avantajată de faptul că ai făcut și gimnastică?
Da , nu pot să ascund faptul că fiind o fostă gimnastă mă ajută în concursurile de fitness.
În ce măsură, celebritatea ca gimnastă te-a ajutat să câștigi aceste concursuri de-a lungul anilor?
Nu cred că neaparat numele din gimnastică mă ajută acum, ci faptul că am fost gimnastă.
Sunt celelalte concurente geloase pe tine, că tu ai fost celebra și ca gimnastă și acum ești iar numărul 1 in fitness?
Nu știu ce să îți răspund la aceasta întrebare…dar înainte, și după concurs ne întelegem bine.
Care a fost premiul cel mare, 4000 de dolari așa cum era anunțat? Nu mi se parea foarte mare..
Da , premiul este de $4000 , așa cum spui și tu nu este mare , dar îmi place să particip , și voi continua să particip în competițiii pentru că îmi place să mă antrenez și concursurile pentru mine sunt o motivație.
Cum se face că Miss fitness 2009 se ține in 2008?
Concursul a fost televizat dar va fi dat doar în iunie sau iulie 2009.
Nu știu dacă ai urmărit Jocurile Olimpice, la maratron a câștigat o româncă care locuiește și se antrenează în America, dar a concurat pentru România. Este bine sau este rău faptul că sportivii decid să concureze pentru țara de origine și nu pentru cea de adopție, sau invers?!
Da , am urmărit și am văzut că a fost o româncă , care a câștigat la maraton. Nu am știut că se antrenează în USA. În primul an când am început să concurez a trebuit să iau și eu decizia pentru cine vreau să concurez , și am decis locuind în Canada să și concurez pentru Canada , sperând că am mai multe oportunități.
Care sunt viitoarele proiecte sau competiții importante pentru care te antrenezi?
În termeni de competiții, acestea sunt cele două concursuri pentru care îmi place să mă pregătesc și să concurez. (nr. Miss Fitness Canada și Miss Fitness World). Deci mi-am atins scopul. Acum câteva luni de zile mi-am deschis un mic studio de fitness, și asta este cu ce mă ocup acum.

Share on Facebook

Tags: , , , ,

Spune-ti Parerea

Cunoaste romanii

    Get the Flash Player to see the slideshow.

Fierbinte

Liviu ANTONESEI: “Corupţi până-n măduvă”

În România, tocmai a fost descoperit locul geometric în care mica corupţie, corupţia mijlocie şi marea corupţie şi-au dat mâna, generând o adevărată corupţie... »

Gavril CORNUŢIU: “Ticăloşia politică şi înrobirea”

Reţelele de crimă organizată de tip mafiot au un obiectiv fundamental, dincolo de care nu există pardon: banii, sub orice formă, pe orice cale.... »

Dona TUDOR: “Partidul e în toate…”

N-avem cum să ieşim din criză până nu ies alţii înaintea noastră, dar în 2010 vom găsi calea, ne dau de înţeles guvernanţii. S-ar... »

Povestea ta în ROMANIAN VIP

Ai de spus ceva interesant sau vrei sa ne vorbesti despre talentul tau? Scrie-ne povestea ta! Mergi la pagina Trimite Articol.

Mica Publicitate

Vand casa noua ideala ca rezidenta, sediu de firma, sau pensiune cu 200 mp utili la parter si etaj cu mansarda de 100 mp de amenajat dupa profil. Constructia este compusa din 3 camere de 25 mp, cu grup sanitar si balcon separat pentru fiecare camera. Bucataroe adecvata si inca trei spatii adiacente (holuri de intrare la parter si spatiul scarii interioare). Caldirea este avantajos plasata in BUSTENI, direct la Soseaua Bucuresti- Brasov. Las Parter sunt doua intrari in imobil si se poate parca o masina in curte. Vara si iarna sezon montan intre Castelul PELES si Castelul (DRACULA) din BRAN. PRETUL EURO 250.000 NEGOCIABIL INFO: CRISTIAN TEL. 0734 165 227 SAU 0763 633 942

Home | Publicitate | Mica Publicitate | Contact Copyright © 2010 Romanian VIP. All Rights Reserved.
Powered by Ameromedia.