DE CE?

Radu Mircea CRISAN

imi place sa cred ca nu sufar nici de mania persecutiei, si ca nici nu vad pretutindeni doar complotisti si comploturi.

,,Orice aluzie la «conspiratie» trezeste un cor de proteste din tabara «javrelor cu staif» autohtone incadrandu-se cu entuziasm in spectacolul mondial regizat de cinicii dirijori. Exemplul cel mai actual este acuzatia de «holocaust» adusa poporului roman”. (Nicador Zelea Codreanu, Romania ca un hotel, in Cuvantul legionar, An III, nr. 39, noiembrie 2006, pag. 2) “Lasand la o parte monstruozitatea vinei colective, dreptul pe care si-l aroga diversi(;) de a fi si acuzatori si judecatori; am vrea sa stim daca acuzatiile ce ni se aduc vin din partea unor persoane private, a unor asociatii sau pur si simplu din partea statului Israel.

Daca vin din partea unor persoane private sau O.N.G., ramane de neinteles[:] de ce statul roman in frunte cu presedintele trebuie sa sarute mana calaului; sa accepte orice acuzatie la adresa statului roman?

Daca ar fi venit din partea statului Israel trebuia sa vina pe cai oficiale, diplomatice si facute publice prin presa.

Deci cine a stabilit vinovatia poporului roman in cazul acuzatiei de holocaust si, mai grav, cine a acceptat aceasta vinovatie? S-a facut vreun referendum, s-a discutat in legislativ, s-a facut macar vreun sondaj de opinie, s-a facut publica suma exorbitanta ceruta de…; si aici ma opresc: ceruta de cine ? De o entitate «superioara» care trece peste orice conventie intre natiuni?

De ce statul roman nu da un comunicat in care sa spuna: cine ne acuza, pe baza caror dovezi acceptate de un tribunal, care tribunal, cand s-a judecat.

Daca statul roman accepta sanctiunea si statul Israel nu declara oficial nimic, trebuie sa acceptam existenta unei supraputeri oculte si a unui complot impotriva romanilor – evident, cel putin incepand din secolul 19″. (Nicador Zelea Codreanu, Romania ca un hotel, in Cuvantul legionar, An III, nr. 39, noiembrie 2006, pag. 2)

A compara argumentele, si a o face cu tonul linistit al bunei-credinte reciproce, constituie esenta oricarei discutii serioase – nota Eminescu inca acum mai bine de o suta de ani. (Mihai Eminescu, «Romanul» continua a se ocupa…, Timpul, VI, nr. 20 din 27 ianuarie 1881, in Mihai Eminescu, Opere, vol. XII, PUBLICISTICÄ‚, 1 ianuarie 1881 – 31 decembrie 1881, Timpul, cu 28 de reproduceri dupa manuscrise si publicatii, Editie critica intemeiata de Perpessicius, Editura Academiei, Bucuresti, 1985, pag. 46)

De-aceea, in stiinta, “totdeauna, indiferent de subiectul abordat, se obisnuieste un examen critic si senin al tuturor argumentelor, pro si contra. in privinta holocaustului insa – capitol din istoria contemporana a umanitatii, indicatia din programa scolara este aceea de a nu se admite nici o discutie libera cu privire la aspectele controversate sau poate chiar controversabile. Cui foloseste ca in aceasta problema sa fie ascunsa complexitatea faptelor si, mai ales, complexitatea vinovatiilor?” (Ion Coja, Nota explicativa(2), cuvant introductiv la lucrarea: Situatia Evreilor in Romania, vol. I, 1939-1941, partea I, Coordonatori   Locotenent-colonel Alesandru Dutu si Dr. Constantin Botoran, Editura Å¢ara Noastra, Uniunea Vatra Romaneasca, Bucuresti, 2003, pag. 10)

“Nu le dau dreptate celor ce neaga holocaustul, iar daca prilejul se iveste, caut totusi sa inteleg acest fenomen, real, al «revizionismului», si asta nu ma impiedica sa citesc cu cel mai mare interes dezvaluirile, mai vechi si mai noi, facute de autori evrei [ca de exemplu  Roger Garaudy in studii precum Procesul Sionismului Israelian - vezi editia romaneasca Editura Samizdat]  privind complicitatea unor persoane si cercuri evreiesti la producerea holocaustului. Li se va preda oare elevilor o lectie si despre vinovatia care revine unor lideri evrei, unor institutii evreiesti, unor doctrine politice evreiesti, in initierea si intretinerea holocaustului?” (Ion Coja, Nota explicativa (2), cuvant introductiv la lucrarea: Situatia Evreilor in Romania, vol. I, 1939-1941, partea I, Coordonatori  Locotenent-colonel Alesandru Dutu si Dr. Constantin Botoran, Editura Å¢ara Noastra, Uniunea Vatra Romaneasca, Bucuresti, 2003, pag. 11) Sau despre “declaratia data in 1955 de WILHELM FILDERMAN, fost presedinte al Federatiei Comunitatilor Evreiesti in anii ’40:

«Subsemnatul Wilhelm Filderman, Doctor in Drept la Facultatea din Paris, fost Presedinte al Uniunii Comunitatilor Evreiesti din Romania si Presedinte al Uniunii Evreilor Romani, domiciliat actualmente in New York, USA, Hotel Alameda, Broadway at 71 St, declar urmatoarele:

(…) in timpul perioadei de dominatie hitlerista in Europa, eu am fost in legatura sustinuta cu Maresalul Antonescu. Acesta a facut tot ce a putut pentru a imblanzi soarta evreilor expusi la persecutia germanilor-nazisti (s.n.). Trebuie sa subliniez ca populatia romana nu este antisemita(;). Am fost martor al unor miscatoare scene de solidaritate si de ajutor intre romani si evrei in momentele de grea incercare din timpul infernului nazist in Europa. Maresalul Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea masuri dure impotriva evreilor. As aminti doar cateva exemple:

 Gratie interventiei energice a Maresalului Antonescu, a fost oprita deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina;

El a dat pasapoarte in alb, pentru a salva de teroarea nazista evreii din Ungaria, a caror viata era in pericol;

Gratie politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub un regim de administrare tranzitorie, care, facandu-le sa para pierdute, le-a asigurat conservarea in scopul restituirii la momentul oportun.

Mentionez aceasta pentru a sublinia faptul ca Poporul Roman, atat cat a avut, chiar in masura limitata, controlul Å¢arii, si-a demonstrat sentimentele de umanitate si moderatie politica.»” (Uniunea Vatra Romaneasca, Liga pentru Combaterea Anti-Romanismului LICAR, Uniunea Veteranilor de Razboi si a Urmasilor Veteranilor, Asociatia Culturala Pro Basarabia si Bucovina, Federatia Romana a Fostilor Detinuti si Luptatori Anticomunisti, Liga Nationala a Luptatorilor din Decembrie ’89, Fundatia George Manu, Comunicat, Bucuresti, 16 aprilie 2002  - Textul se regaseste in volumul: Ion Coja, Holocaust in Romania ? Suita de documente si marturii adunate si consemnate de ION COJA, in folosul parlamentarilor si al autoritatilor implicate in elaborarea, aprobarea si aplicarea Ordonantei de Urgenta nr. 31/2002 a Guvernului Romaniei, Editura Kogaion, Bucuresti, 2002, pag. 13, 14)

Si oare la cunostinta cator elevi va fi adus continutul articolului lui Nicolae Iorga, «De ce atata ura?» (6 iulie 1940):

“Se aduna si cresc vazand cu ochii documentele si materialele, actele oficiale si declaratiile luate sub juramant.

inalti magistrati si bravi ofiteri cari si-au riscat viata ca sa apere cu puterile lor retragerea si exodul romanilor, au vazut cu ochii lor nenumarate acte de salbaticie, uciderea nevinovatilor, lovituri cu pietre si huiduieli. Toate aceste gesturi infame si criminale au fost comise de evreimea furioasa, ale carei valuri de ura s-au deslantuit ca sub o comanda nevazuta.

De unde atata ura?

Asa ni se rasplateste bunavointa si bunatatea noastra?

Am acceptat acapararea si stapanirea iudaica multe decenii si evreimea se razbuna in ceasurile grele pe care le traim. Si de nicaieri o dezavuare, o rupere vehementa si publica de ispravile bandelor ucigase de sectanti sangvinari. Nebunia organizata impotriva noastra a cuprins targuri, orase si sate.

Fratii nostri isi paraseau copiii bolnavi, parintii batrani, averi agonisite cu truda. in nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvant bun, macar de o farama de mila. Sprijin cald si un cuvant intelegator, fie si numai sentimental, ar fi fost primit cu recunostinta. Li s-au servit gloante, au fost sfartecati cu topoarele, destui dintre ei si-au dat sufletul.

Li s-au smuls hainele si li s-a furat ce aveau cu dansii, ca apoi sa fie supusi tratamentului hain si vandalic. Romanimea aceasta, de o bunatate prosteasca fata de musafiri si jecmanitori, merita un tratament ceva mai omenesc din partea evreimii, care se lauda pana mai ieri ca are sentimente calde si fratesti fata de neamul nostru in nenorocire”. (Nicolae Iorga, De ce atata ura?, 6 iulie 1940, Neamul Romanesc – Regasiti textul in volumul :  Ion Coja, Holocaust in Romania ? Suita de documente si marturii adunate si consemnate de ION COJA, in folosul parlamentarilor si al autoritatilor implicate in elaborarea, aprobarea si aplicarea Ordonantei de Urgenta nr. 31/2002 a Guvernului Romaniei, Editura Kogaion, Bucuresti, 2002, pag. 23)

“Adevarul se dovedeste cu argumente si contra-argumente, nu prin ordonante guvernamentale, armata, politie, inchisori, calai si trantori, cu care trebuie dat de pamant!

Ce are de ascuns regimul de la Bucuresti?

Guvernele care au ceva de ascuns, care incearca sa ascunda realitatea istorica in dosul uneia sau a mai multor ordonante de urgenta, sunt in afara legii“. (Teodor Usca, Apel la ratiune (II), in Cuvantul legionar, An IV, nr. 60, iulie 2008, pag. 12)

“Articolul 31 din Constitutia Romaniei : (1)Dreptul persoanei de a avea acces la orice informatie de interes public nu poate fi ingradit.

Or, tocmai acest drept este anulat de prevederile O.U.G. 31/2002, care obliga cetatenii la dopaj si indoctrinare cu versiunile fabricate de politia politica a gandirii si de fostii (;)academicieni plini si corespondenti de la «Fane Babanu»”. (Teodor Usca, Apel la ratiune (II), in Cuvantul legionar, An IV, nr. 60, iulie 2008, pag. 12)

“Unde sunt gropile comune cu zeci sau sute de vagoane de schelete umane, unde sunt restul de dovezi care ne incrimineaza?

Dupa ce se vor gasi dovezile, ele vor trebui evaluate de niste comisii de experti si transformate in probe ale procesului. Am zis proces! Care proces? Acela care judeca si condamna!

Unde sunt executantii, criminalii, ca nu se vede nici unul, ca nu or fi omorat atata puzderie de oameni Antonescu si Alexianu?! Sa-i aducem in fata unui tribunal, sa marturiseasca, nenorocitii!

 Cine ne acuza ? Tovarasul Ellie Wiessel? Pai ce-o fi el, acuzator, judecator si pluton de executie?” (Nicador Zelea Codreanu,Despre Miscarea Legionara, in Cuvantul legionar, An IV, nr. 56, martie 2008, pag. 5)

“Daca ne acuza statul Israel, sa o faca la nivel diplomatic, cum cere uzanta internationala.

Vreau sa vad in ziare(;) scris mare: «Statul Israel acuza Romania de Holocaust !» Copie dupa actul oficial, si, ca tot romanul, cu antet, stampila si semnatura!” (Nicador Zelea Codreanu, Despre Miscarea Legionara, in Cuvantul legionar, An IV, nr. 56, martie 2008, pag. 5)

“De ce se ascund Poporului Roman anumite adevaruri? Simplu: pentru a-l mentine pe mai departe in sclavie. Sclavia iudeo-comunista de ieri a fost inlocuita de cea iudeo-americana si occidentala de azi”. (Teodor Usca, Apel la ratiune (II), in Cuvantul legionar, An IV, nr. 60, iulie 2008, pag. 12)

Jewish Banker : “S-ar putea spune ca Marxismul este cel mai inversunat dusman al Capitalismului, care pentru noi e sfant. Pentru simplul motiv ca ei sunt poli opusi, ei ne dau noua cei doi poli ai Pamantului si ne permit sa-i fim noi axa. Acesti doi oponenti Bolsevismul si noi insine ne gasim identificati in Internationala. Acesti doi oponenti, care constituie doctrina celor doi poli ai societatii, se intalnesc in unitatea de scop, care este reinnoirea societatii de sus prin controlul avutiei si de jos prin revolutie.” (Citat din Jewish Banker, de Comte de Saint-Aulaire din Geneve contra la Paix, Librarie Plan, Paris, 1936, apud Obiectiv Legionar,  An II, nr. 1(7), ianuarie 2004, pag. 10)

Din perspectiva (;)Ordonante[i] guvernamentale 31/2002 stiinta devine dusmanul politiei politice, care o combate pe toate caile ipocriziei democrate de tip occidental, prin toate mijloacele teroriste de tip KGB”. (Teodor Usca, Apel la ratiune (II), in Cuvantul legionar, An IV, nr. 60, iulie 2008, pag. 12)

Dupa decembrie 1989 “Romanii au devenit cetateni liberi, intr-un stat ce se pretinde ca ar fi de drept, NU de drepti. Drepturile lor fundamentale, garantate de numeroase tratate si conventii internationale, ca si de art.37 din Constitutie, au fost golite de orice continut si anulate prin abuziva Ordonanta de Urgenta 31/2002.

Art.1 din O.U.G. 31/2002 nu ne spune care autoritate de stat este indreptatita si imputernicita sa constate «ura nationala, rasiala sau religioasa», discriminarea sau infractiunile contra pacii si omenirii. Nu se stie cine constata acestea, dupa cum nu se stie nici cine, cum, in ce fel si intre ce limite trebuie sa le combata!

Prea usor se ajunge la incheierea din art. 1 cu privire la promovarea cultului «persoanelor vinovate de savarsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii». Ce inseamna de fapt «promovarea» unui astfel de cult? Nu cumva legiuitorul alogen vrea sa ne interzica pana si pronuntarea numelui maresalului-erou Ion Antonescu?” (Teodor Usca, Apel la ratiune (II), in Cuvantul legionar, An IV, nr. 60, iulie 2008, pag. 12) Adica a omului care:

- a fost seful Statului Major al armatei romane ce, in 1919, desfiintand la Budapesta dictatura bolsevica a lui Bela Kuhn (Cohen), reusea sa intarzie cu mai bine de douazeci de ani instalarea comunismului in Europa de Est;

- a denuntat (odata cu instalarea regimului sau de autoritate) Masoneria ca un pericol de Stat si a instituit Comisiunea de cercetarea materialului si activitatii societatilor secrete Franc-Masonice din Romania (vezi pentru amanunte volumul: Toma Petrescu, Conspiratia lojilor – Francmasonerie si Crestinism – , Editia a IV-a, Imprimeriile Fratia Romaneasca, Bucuresti, 1941).

 ”Daca da, cu ce drept vorbesc de infractiuni contra pacii si omenirii tocmai guvernantii care, aflati acum in solda Americii si a Pactului Nord-Atlantic (precum altadata in solda Uniunii Sovietice si a Tratatului de la Varsovia) trimit armata romana sa ucida patriotii afgani si irakieni ce isi apara tara si interesele lor nationale?” (Teodor Usca, Apel la ratiune (II), in Cuvantul legionar, An IV, nr. 60, iulie 2008, pag. 12)

Si, totodata, de ce “dupa aparitia O.U.G. 31/2002, nimeni nu a fost cercetat si condamnat pentru promovarea cultului personalitatii criminalilor Stalin, Lenin sau Ceausescu, prezentati si laudati in diverse publicatii, la televiziunea nationala sau la alte televiziuni centrale si locale[?] Nu cumva se incalca astfel in mod flagrant prevederile (;)ordonante[i]? (Teodor Usca, Apel la ratiune (II), in Cuvantul legionar, An IV, nr. 60, iulie 2008, pag. 12)

“Corectitudinea politica este in aceeasi masura inamica adevarului, care, pana astazi, a fost obiectivul declarat al cunoasterii omenesti, si al indoielii, care a fost filelul instrument al acestei cunoasteri”. (Vladimir Volkoff, Manualul corectitudinii politice. Defectele democratiei, Editura Antet, Bucuresti, f.a., pag. 102)

in optica ei, “un individ sau un grup de indivizi care isi revendica dreptul la o informare impartiala, obiectiva, independenta, necontrafacuta de ziaristi si nesupusa cenzurii corecte politic trebuie considerat extrem de periculos si tratat ca atare, monopolul pe care corectitudinea politica il detine asupra informatiei fiind de o importanta cruciala”. (Vladimir Volkoff, Manualul corectitudinii politice. Defectele democratiei, Editura Antet, Bucuresti, f.a., pag. 35)

“Printr-un program bine pus la punct, romanul este tinut la limita supravietuirii, pentru ca toata atentia si preocuparea sa sa se indrepte spre rezolvarea zilei de maine, cu preturi mari, salarii si pensii mici; tineretului i se ofera fotbal, ca o supapa de refulare a mizeriilor si neimplinirilor, stadionul – si nu numai – devenind locul de descarcare dirijata a furiei si a excesului de energie.

Cine se mai gandeste in ziua de azi la viitorul apropiat sau mediu al Romaniei, cine pune cap la cap toate manevrele aparent fara legatura din viata politica a tarii? Romanilor li s-a dat o coaja de paine si circ cat cuprinde!

Presa scrisa, dar mai cu seama televiziunea, iti serveste zi si noapte diversiune si nu pentru audienta, cum se pretinde, ci in baza unei campanii de lunga durata, dar de evidenta intensitate, pentru a te dirija pe un anumit drum(;)”… (Nicador Zelea Codreanu, Cui ii e frica de Legiune, in Cuvantul legionar, An IV, nr. 54, ianuarie 2008, pag. 2)

“intreprinderile inapoiate [- nu din punct de vedere tehnic!... -] sunt o reduta a comportamentului autoritarian, a organizatiilor masificate, a abandonului decizional si deci a nevoii de «führer». Disperarea, spaima de viitor, dezradacinarea genereaza masificare si autoritarism. Aceste intreprinderi sunt «politiile» informale in era maselor. Ele reprima tot ceea ce se abate de la starea care le conserva”. (Ilie Badescu, Cu fata spre Bizant. Jurnal, Editura Evex, Bucuresti, 1998, pag. 260)

“intreprinderea inapoiata genereaza asadar fatalmente putere totalitara. inlauntrul ei puterea este de tip autoritarist, relatiile sunt cele de dependenta fata de sef care-si «promoveaza» si «recompenseaza» «clientii» dupa loialitate fata de el, dupa lipsa discernamantului si a judecatii critice. Scoala puterii totalitare incepe in aceste intreprinderi unde un individ care are judecata critica, etc, este eliminat(;). Aceste intreprinderi sunt «scoli» ale comportamentului totalitar, ale supunerii fata de «sef», ale compromisului moral si politic in raport cu interesul cel mai marunt.

Seful acorda recompensele, de la acordarea «aprecierii» individuale la acordarea «primelor», a «recuperarilor», a «inchiderilor» de ochi, etc, in functie de ascultarea oarba si de loialismul bine probat in timp. Cel ce incalca regulamentul nescris al acestei scoli este livrat necazurilor care culmineaza – dupa o lunga ostracizare si expulzare sociometrica – cu darea afara (cu prima ocazie care se iveste)”. (Ilie Badescu, opera citata, aceeasi pagina)

Totusi, chiar si in conditiile acestea paralizante, mai apare cate o voce care nu se teme sa vorbeasca public despre “dezmatul si setea de sange si de razbunare dezlantuita de iudeo-comunism dupa pierderea razboiului de catre romani si castigarea puterii(;) de catre evreii travestiti in rusi, comunisti, eliberatori, educatori, conducatori politici, conducatori militari, asiguratori ai sigurantei nationale, asiguratori ai ordinii publice, travestiti in scriitori, in artisti, in justitiari, in sefi de orice, in conducatori de orice, in specialisti de orice, si mai presus de toate hotarati sa acopere «cu varf si indesat» «datoriile» (de cele mai multe ori imaginare) fata de oricine indraznise pana atunci sa ii supere(;) oricat de putin”. (Nicador Zelea Codreanu, Pe cine sperie Miscarea Legionara in Cuvantul legionar, An III, nr. 46, iunie 2008, pag. 2) Cate o voce care nu pregeta sa dezvaluie faptul ca “dupa aprecierea istoricului si cercetatorului de specialitate Gh. Boldur-Latescu, numarul victimelor asasinate in inchisori, santiere ale mortii, la interogatorii etc., se ridica la 500.000: tot ce a avut tara mai bun in acei ani, elitele intelectuale, politice, militare, si, in plus, 4.000 de preoti si ierarhi – cei mai multi sub acuzatia de «legionari». Din aceasta cifra uriasa, 300.000 au fost legionari, simpatizanti legionari sau pur si simplu cei care ii dadusera nu-stiu-cand un sut in spate vecinului la o cearta ca intre vecini, dar vecinul nu era numai vecin, era evreu!“. (Nicador Zelea Codreanu, Pe cine sperie Miscarea Legionara in Cuvantul legionar, An III, nr. 46, iunie 2008, pag. 2)

“A trece genocidul ca act politic antiromanesc din sarcina celor care l-au conceput, dirijat si impus pe seama unor temniceri, de la simplul gardian, la directorul de inchisoare, executanti incorsetati in rigori militare, asa cum incearca sa o faca o echipa de simbriasi din presa, este egal cu operarea de diversiuni si intoxicari spre a ascunde adevarul istoric si a exonera de raspunderi bestiile criminale care au indoliat un popor, harazindu-i o epoca de mucenicie prin teroare si dictatura politieneasca.

Consider diversiune manevra de a impune prin mass media si orice fel de referire scrisa, numele romanesti adoptate de membrii comandourilor alogene incuibate pe toata ierarhia puterii. Este o metoda abila de a trece pe seama autohtonilor atat impunerea bolsevismului, cat si crimele in masa savarsite de alogeni”. (Radu Theodoru, Contra-Raport Tisminetky-Basescu (IV) in Santinela, nr. 17, iunie 2007, pag. 3)

porul Roman aspira la cercetare stiintifica si exprimare libera a concluziilor acesteia in orice domeniu, indiferent ca ele plac sau nu plac unora, indiferent de adevarul sau eroarea pe care aceste concluzii le-ar contine, adevar si eroare ce vor iesi la lumina cu timpul, dupa cum s-au petrecut lucrurile totdeauna, fara interventia nici unui fel de politie sau justitie represiva in materie de gandire si de cunoastere. Nimeni nu are dreptul sa ne interzica cercetarea stiintifica a oricaror popoare, evenimente, fapte, intamplari, obiceiuri, religii, superstitii si orice altceva“. (Teodor Usca, Apel la ratiune (II), in Cuvantul legionar, An IV, nr. 60, iulie 2008, pag. 12)

“Desigur, e excelent sa se lupte «contra rasismului, antisemitismului si a resurgentelor nazismului»(;)  dar este tipic faptul ca guvernul ar prefera s-o faca reducand la tacere sursele de informatii contradictorii, ceea ce echivaleaza cu a viola spiritul in care au fost concepute libertatea gandirii, a cuvantului si a presei, singurele care fundamenteaza libertatea de opinie. Caci, in fine e dificil sa se faca deosebirea intre «adevaratii» si «pretinsii» istorici, daca nu li se da voie tuturor sa se exprime, si pare curios ca un guvern republican isi propune sa impuna publicului o anumita viziune asupra istoriei si sa-i intemniteze pe oamenii care propun alta.

Exista aici o confuzie(;) periculoasa intre libertatea de a afirma sau nega si libertatea de a lauda sau de a condamna.

Se intelege clar ca un guvern isi exercita legitim functiile atunci cand interzice sa se faca apologia unei crime, a unui viciu, a unui drog. E mai greu de inteles de ce interzice sa se discute despre existenta acelei crime, a acelui viciu sau a acelui drog: cu cat e mai absurda o teza care le neaga, cu atat va fi mai usor recunoscuta ca atare si se va descalifica de la sine. Interzicerea unei informatii, fie si mincinoase, inseamna a da impresia ca se doreste sa se ascunda ceva, fara a mai pune la socoteala faptul ca o asemenea masura nu pare deloc conforma cu Declaratia Drepturilor Omului si ale Cetateanului pe care se bazeaza Constitutia.

in mod vizibil, manipularea informatiei a devenit o procedura fireasca (o procedura curenta – n.n.) in spiritul puterilor publice. S-ar zice ca am revenit la vremurile cand Inchizitia dadea foc cartilor carora nu le aproba continutul”. (Vladimir Volkoff, Tratat de dezinformare. De la Calul Troian la Internet, Traducerea Mihnea Columbeanu, Editura Antet, Bucuresti, f.a., pag. 222, 223)

Dezirabilitatea, in atari imprejurari, a omului care totusi se incapataneaza sa gandeasca?…

Cea care-o stim.

Dar…,  merita?

Ce-ati zice sa nu ne pripim de-a raspunde?

Sugestia mea. Acceptati provocarea? intai trei intrebari:

I.De ce Hitler, desi Germania era o mare putere tehnica, trimite armata germana (etnic germana!) pe frontul sovietic NEechipata cu carburanti si motoare care sa reziste la gerurile iernii rusesti? Si aceasta in conditiile in care, tot el, Hitler:

a)Precum insusi marturiseste in Mein Kampf, fusese combatant in primul Razboi Mondial, in calitate de militar; adica e imposibil sa nu fi stiut adevarul elementar ca orice razboi, indiferent cat de roz si de fulger s-ar profila la inceput, nu-i deloc exclus sa se transforme – urmare ivirii pe neasteptate a unor circumstante independente de vointa celui care il proiecteaza – sa se transforme intr-o confruntare de uzura, care sa dureze ani si ani.

b) Iarasi conform propriilor lui marturisiri:

Avea deplina cunostinta ca pe Napoleon gerul il infransese sub zidurile Moscovei.

(“Nu am avut de luat o decizie mai grava, pe tot parcursul acestui razboi, decat aceea de a ataca Rusia. Spusesem dintotdeauna ca trebuia sa evitam cu orice pret razboiul pe doua fronturi si, de altfel, nimeni nu se indoieste ca am meditat mai mult decat oricine asupra experientei lui Napoleon”. (Adolf Hitler, insemnarea intima din 15 februarie 1945, in Adolf Hitler, Testament politic, Traducere de Nicolae Buhmeanu, Editura Samizdat, Bucuresti, 1999, pag. 39))

Dificultatile pe care i le provocase nereusita campaniei militare a Italiei in Grecia l-au fortat sa intarzie cu aproape o luna si jumatate declansarea atacului asupra Uniunii Sovietice.

(“De ce anul 1941? Pentru ca trebuia sa intarziem cat mai putin posibil, si sa intarziem cu atat mai putin cu cat, in vest, adversarii nostri nu incetau sa-si sporeasca puterile. De altfel, nici Stalin insusi nu statea cu mainile-n san. Pe ambele fronturi, timpul actiona impotriva noastra. Prin urmare, nu se pune intrebarea: «De ce deja din 22 iunie 1941?», ci «De ce nu mai devreme?». Fara dificultatile create de italieni, cu campania lor idioata din Grecia, i-as fi atacat pe rusi cu cateva saptamani inainte”. (Adolf Hitler, insemnarea intima din 15 februarie 1945, in Adolf Hitler, Testament politic, Traducere de Nicolae Buhmeanu, Editura Samizdat, Bucuresti, 1999, pag. 41)

“Daca razboiul ar fi ramas un razboi condus de Germania, nu de Axa, am fi putut ataca Rusia inca din data de 15 mai 1941. Avand la activ numai victorii totale si indiscutabile, am fi putut termina campania inainte de sosirea iernii”. (Adolf Hitler, insemnarea intima din 17 februarie 1945, in Adolf Hitler, Testament politic, Traducere de Nicolae Buhmeanu, Editura Samizdat, Bucuresti, 1999, pag. 51))

Urmare acelorasi dificultati, era nevoit sa inceapa cu forte militare diminuate atacarea colosului de la Rasarit.

(“Desi incapabili deja sa reziste in Abisinia si in Cyrenaica, italienii au avut tupeul, fara a ne cere parerea si fara macar a ne anunta, de a se lansa intr-o campanie absolut inutila contra Greciei. Dezonorantele lor esecuri au starnit contra noastra ranchiuna anumitor balcanici. De altfel, acolo trebuie sa se caute cauzele rigidizarii si ale schimbarii de atitudine a iugoslavilor, in primavara anului 1941.

Acest lucru ne-a determinat, contrar tuturor planurilor noastre, sa intervenim in Balcani, ceea ce a provocat o intarziere catastrofala in declansarea razboiului contra Rusiei. Ne-am consumat acolo unele dintre cele mai bune divizii.

 

in sfarsit, aceasta ne-a obligat sa ocupam teritorii imense unde, in alte conditii, trupele noastre nu ar fi fost necesare. Å¢arile balcanice se cantonasera voluntar intr-o neutralitate binevoitoare in privinta noastra. in ceea ce-i priveste pe parasutistii nostri, as fi preferat sa-i lansez asupra Gibraltarului, decat asupra Corintului si a Cretei”. (Adolf Hitler, insemnarea intima din 17 februarie 1945, in Adolf Hitler, Testament politic, Traducere de Nicolae Buhmeanu, Editura Samizdat, Bucuresti, 1999, pag. 50))

II.De ce Stalin (Djugasvili pe numele sau adevarat – adica in traducere, «fiul evreului») timp de nu mai putin de un an si jumatate – adica pana la contraofensiva sovietica de la Stalingrad -, opune experimentatei si, totodata, bineinzestratei cu munitie armate germane trupe sovietice alcatuite din etnici rusi neinstruiti, neinarmati si flamanzi, insa constransi, prin mitralierele politrucilor care-i manau permanent din spate, sa lupte mereu in linia I-a? Asta in conditiile in care odata cu Staligradul – si cu tancurile lui sovietice de fabricatie S.U.A. -, Stalin a scos, ca din pamant, valuri-valuri de trupe de o calitate cu totul opusa celor decimate sub tirul germanilor, de-acum aproape inghetati si aflati in retragere dezordonata.

III. De ce marea finanta internationala il aduce pe Hitler la putere in Germania, ii sustine efortul de inarmare si, mai cu seama, nici pana la finele razboiului (adica fara intrerupere – ceea ce inseamna inclusiv pe toata vremea Holocaustului) nu inceteaza sa sprijine masina de razboi germana?

(“in realitate, industriasii si afaceristii bogati din cercurile financiar-bancare internationale au fost cei care i-au garantat succesul lui Hitler. Dupa ce Hitler a pierdut votul popular in cadrul alegerilor organizate in 1932, in favoarea batranului erou de razboi, feldmaresalul Paul von Hindenburg, treizeci si noua de lideri din lumea afacerilor, cu nume cunoscute precum Krupp, Siemens, Thyssen, Bosch au semnat o petitie adresata lui Paul von Hindenburg in care se cerea ca Hitler sa fie numit Cancelar al Germaniei.

Acest targ, care l-a adus pe Hitler la conducerea guvernului, a fost facut in casa bancherului baron Kurt von Schroeder, la 4 ianuarie 1933. Potrivit spuselor lui Eustace Mullins, la aceasta intalnire au luat parte de asemenea si John Foster si Allen Dulles de la firma de avocati Sullivan&Cromwell din New York, care reprezentau Banca Schroeder. Anul urmator, atunci cand Rosenberg l-a reprezentat pe Hitler in Anglia, el s-a intalnit cu directorul sucursalei de la Londra a bancii lui Schroeder, T.C. Tiarks, care era si director in cadrul Bancii Angliei. Pe toata durata celui de-al Doilea Razboi Mondial, banca Schroeder a actionat ca agent financiar pentru Germania, atat in Anglia, cat si in S.U.A.”. (Jim Marrs, Guvernarea secreta a Lumii. Istoria secreta ce leaga intre ele Comisia Trilaterala, Francmasoneria si Marile Piramide, Traducerea Nicolo Della Pupa, Editura Antet, Bucuresti, f.a., pag. 123)

“insa sursa principala de putere a lui Hitler venea de la un cartel de chimicale numit I.G. Farben (numele este prescurtarea de la Interssen Gemeinschaft Farben). Importanta sprijinului acordat de I.G. Farben miscarii socialiste a fost relevata intr-o carte despre cartel, care afirma: «fara imensele facilitati de productie ale I.G. Farben, departamentul sau dezvoltat de cercetari, variata experienta tehnica si concentrarea sa monopolista de putere economica, Germania nu si-ar fi putut permite sa inceapa razboiul de agresiune din septembrie 1939.»

Exista insa o sursa mai putin cunoscuta a enormei puteri economice de care se bucura I.G. Farben: Wall Street, SUA. «Fara capitalul oferit de Wall Street, in primul rand nu ar fi existat nici un I.G. Farben si, aproape sigur, nici un Adolf Hitler si nici un al doilea razboi mondial.»

I.G. Farben s-a infiintat in 1924, cand bancherul [cetatean] american Charles Dawes a contractat o serie de imprumuturi externe totalizand 800 de milioane de dolari pentru a organiza marile companii de otel si chimicale in carteluri, printre care si I.G. Farben. Profesorul Carrol Quigley defineste Planul Dawes: «in mare, un proiect al lui J.P. Morgan.»

Trei companii participante la Wall Street, Dillon, Read&Co, Harris, Ford&Co, impreuna cu National City, s-au ocupat de trei sferturi din imprumuturile folosite pentru crearea acestor carteluri”. (Wilhelm von Angelsdorf, Imperialismul Noii Ordini Mondiale, Traducerea Johann Dumitrescu, Editura Antet, Bucuresti, f.a., pag. 15)

“(;)Adevarata importanta a I.G. Farben in eforturile de razboi ale lui Adolf Hitler consta in utilizarea procesului cunoscut ca hidrogenare, producerea de benzina din carbune, creata de cartelul de chimicale I.G. Farben. Germania nu dispunea de resurse naturale pentru productia de benzina, si acesta a fost unul dintre motivele pentru care a fost infranta in primul razboi mondial. Un om de stiinta german a descoperit in 1909 procesul de transformare a carbunelui in benzina (Germania dispunea de mari rezerve de carbune), dar procesul tehnologic nu fusese definitivat in timpul razboiului. in august 1927, Standard Oil a acceptat sa participe la un program de cooperare in domeniul cercetarii si dezvoltarii procesului de hidrogenare, pentru a rafina petrolul necesar Germaniei pentru a pregati cel de-al doilea razboi mondial.

Si, in cele din urma, la 9 noiembrie 1929, cele doua companii gigantice au semnat un contract de cartel”. (Wilhelm von Angelsdorf, Imperialismul Noii Ordini Mondiale, Traducerea Johann Dumitrescu, Editura Antet, Bucuresti, f.a., pag. 16)

“Dupa cum s-a exprimat un purtator de cuvant al companiei Standard Oil: «I.G. Farben nu va intra pe piata titeiului – si noi nu vom intra pe piata chimicalelor».

Acest contract de cartel a fost extrem de important pentru razboi, caci, pana la sfarsitul razboiului, Germania a ajuns sa asigure prin eforturi proprii 75% din necesarul de combustibil prin sintetizare.

Mai important a fost faptul ca aceste uzine n-au fost bombardate de Aliati, asa ca, pana la sfarsitul razboiului, cam 25-30 de rafinarii germane erau inca functionale, fiind afectate in proportie de numai 15%”. (Wilhelm von Angelsdorf, Imperialismul Noii Ordini Mondiale, Traducerea Johann Dumitrescu, Editura Antet, Bucuresti, f.a., pag. 16)

“William Bramley remarca existenta urmatoarelor conexiuni financiar-bancare internationale: Max Warburg, un important bancher [cetatean] german, si fratele sau, Paul Warburg, care jucase un rol crucial in infiintarea Sistemului Rezervelor Federale din SUA, erau totodata directori la Interessen Gemeinschaft Farben sau I.G. Farben(;). La randul sau, H.A. Metz de la I.G. Farben era director al Bancii Warburg din Manhattan, care mai tarziu a devenit o parte componenta a lui Chase Manhattan Bank, ce apartinea familiei Rockefeller”. (Jim Marrs, Guvernarea secreta a Lumii. Istoria secreta ce leaga intre ele Comisia Trilaterala, Francmasoneria si Marile Piramide, Traducerea Nicolo Della Pupa, Editura Antet, Bucuresti, f.a., pag. 124, 125) “Unul dintre directorii americani de la I.G. Farben era C.E. Mitchell, care era si unul dintre directorii Bancii Rezervelor Federale din New York si ai lui National City Bank, apartinand familiei Warburg. Presedintele concernului I.G. Farben din Germania, Herman Schmitz, era de asemenea si membru al consiliilor de administratie de la Deutsche Bank si Banca de Reglementari Internationale. in 1929, Schmitz a fost ales presedinte al consiliului de Administratie al National City Bank, devenita acum Citibank”. (Jim Marrs, Guvernarea secreta a Lumii. Istoria secreta ce leaga intre ele Comisia Trilaterala, Francmasoneria si Marile Piramide, Traducerea Nicolo Della Pupa, Editura Antet, Bucuresti, f.a., pag. 125))

Asadar?…

CU DUMNEZEU iNAINTE!

Radu Mihai Crisan

Bucuresti, 20 septembrie 2008