Lucretia BERZINTU
Am avut deosebita placere sa-l intalnesc pe scriitorul special Al. Mirodan la redactia revistei “Minimum” din Tel Aviv, moment emotionant pentru mine, aflandu-ma fata in fata cu un mare scriitor, care, s-a dovedit primitor si foarte modest; Modestie ce-mi aminteste de spusele lui Tudor Arghezi : “Toti oamenii de mare calitate din istoria lumii au fost oameni modesti”. M-am simtit onorata ca, la rugamintea mea, a acceptat sa-mi acorde un interviu. A precizat insa, ca, de regula, nu-i place sa acorde interviuri.
Lucretia BERZINTU: Domnule Mirodan, stiu ca timpul dumneavoastra este foarte pretios, asa ca ma rezum doar la o parte din multimea intrebarilor pe care doresc sa vi le pun. Mai intai, va rog sa ne relatati cum a aparut “Minimum”.
Al. MIRODAN: Parafrazand o replica din piesa mea “Seful sectorului suflete”, va spun ca “Minimum” este o razbunare. in primii ani de la venirea mea in Israel, colaboram saptamanal la “Revista mea”, condusa de Adrian Zahareanu, publicand primele capitole din “Dictionarul neconventional…”. La un moment dat, pe la mijlocul anilor `80, Zahareanu a vandut revista unui anume Himmelfarb, directorul trustului de ziare in limbi straine (romana, maghiara, germana s.a.) ce apartinea Partidului Muncii. Omul care, trebuie precizat, nu stia romaneste (era polonez de felul lui), taia si spanzura printre gazetari. “Trustul” devenise un adevarat monopol in domeniu: cine se certa cu Himmelfarb era un om mort.
Unde sa te duci daca te dadea afara? Ziarele de vis-a-vis nu existau. Eu eram, cum se zice, colaborator extern. Foloseam paginile ce-mi fusesera rezervate pentru “Dictionar…” ca sa abordez, la rubrica “Posta Dictionarului”, fel de fel de probleme care afectau viata scriitoriceasca. intr-o zi, enervat de obiceiul unora, ce se voiau a fi Mecena, de a acorda premii literare practic fictive (o seara solemna, cu donatorul sau donatoarea la prezidiu, o diploma impresionanta si un plic continand exact cat avea nevoie fericitul laureat pentru a lua un taxi si a invita la o bere, dupa sedinta, cativa amici), pe care le numisem premii-bacsis, am lansat, impreuna cu umoristul I. Schechter, o ancheta pe aceasta tema in randul confratilor. Am primit o multime de raspunsuri, oamenii erau bucurosi ca pot sa-si verse naduful. Pe urma, am dat rezultatele anchetei la tipar. Cineva din micul establishment cultural-social de la fata locului prinsese de veste si, repezindu-se la Himmelfarb, ma pari. Temutul patron i-a cerut lui Iosif Petran (care devenise, intre timp, redactor-sef la “Revista mea”, in locul lui Zahareanu) sa opreasca materialul.
Cum spuneam mai inainte, cuvantul lui Himmelfarb era lege, nimeni dintre redactorii de la “Trust” nu indraznea sa cracneasca. Exista ceausesti si in lumea democrata. in plus, el a spus subordonatilor sa ma cheme la dansul, ca sa-mi explice care este linia trustului in materie de viata literara. Nu m-am dus, desi prietenii mei din redactia respectiva ma conjurau sa nu-l refuz. “Te distrugi”. Atunci am hotarat sa scot “Minimum”. Era un risc calculat. Daca merge primul numar, imi spuneam, o sa-l scot, din incasari, si pe al doilea. Apoi, numarul trei si asa mai departe. inseamna ca voi fi reusit sa-mi indeplinesc un vis vechi, din tinerete, acela de a scoate si eu o revista si, cu prilejul acesta, sa public ancheta interzisa. La urma urmei, istoria presei cunoaste mii de tiparituri care s-au oprit la numarul 1. Iar unele din acestea, precum mica revista de picto-poezie a lui Ilarie Voronca si Victor Brauner, au ramas in amintire.
imi amintesc ca in zilele acelea fusesem la masa, intr-o seara, la Sebastian Costin, in apartamentul lui din Bat Yam, pe malul marii. Erau, alaturi de el si de sotia sa, Jeny, cativa de la trust: Iosif Petran, Sadi Rudeanu, poate si altii, precum si Matty, caricaturistul, venit pentru o luna de zile din Romania. Cand am intrat in casa, toata lumea ma privea cu mutre de inmormantare, auzind ca vreau sa scot “Minimum”.
Himmelfarb nu suporta niciun fel de concurenta, nici macar un lunar care, in principiu, n-avea de ce sa-l deranjeze. Iosif Petran avea umoarea neagra. “Å¢i-ai facut harakiri”, a mormait el, dupa primul pahar de vin. Cateva zile mai tarziu, “Minimum” se afla la chioscuri. S-au vandut vreo mie de exemplare, am primit cateva zeci de abonamente din Israel, apoi si din strainatate, ne-am ales si cu sapte-opt reclame. Drept urmare, am mers mai departe, scotand numarul doi, dupa aceea numarul trei. A fost, de fapt, si pentru mine, dar si pentru colegii din jur, o victorie asupra fricii. Lumea intelesese ca Bagdadul numit Himmelfarb nu este inexpugnabil si ca, la o adica, statuile dictatorilor pot fi doborate la pamant.
Lucretia BERZINTU: Sunteti un produs al literaturii romane. V-ati gasit locul in interiorul acesteia? Care este pozitia dumneavoastra, ca scriitor?
Al. MIRODAN: Eu mi-am gasit locul. Acesta se afla printre scriitorii generatiei mele. Ramane de vazut insa daca nu se vor gasi unii care, facand control in marea sala a literaturii romane de azi, sa nu-mi ceara sa ma ridic de pe scaun, pe motiv ca nu am bilet.
Lucretia BERZINTU: Ati avut probleme cu cenzura?
Al. MIRODAN: Am avut. Era sa zic, bineinteles ca am avut. Prezenta cenzurii era un numitor comun in viata literara a timpului. intrebarea, din acest motiv, mi se pare ciudata: e ca si cum m-ar intreba cineva daca, pe vremea aceea, trebuia sa cumpar bilet cand ma urcam in tramvai… Cu atat mai mult cu cat dramaturgia avea parte de un regim mult mai sever decat poezia sau proza. Teama de cuvintele rostite pe scena, in fata a cinci sute sau o mie de spectatori in carne si oase, era mai mare, ba chiar incomparabil mai mare decat frica de contactul nevazut dintre cititor si carte, in fotoliu, la domiciliu. Si mai de temut era efectul cuvintelor rostite la radio sau televiziune.
imi amintesc ca prin 1957-1958 s-a transmis, la emisiunea “Teatru la microfon”, o adaptare dupa “Ziaristii”, piesa mea de debut. Piesa trecuse de toate hopurile si se juca la studioul Teatrului National din Piata Amzei. Avusese parte si de cateva cronici bune, inclusiv in “Scanteia”. Totul parea in ordine. Nu era. Directorul Radidifuziunii din acea vreme, ziaristul H. Dona, a taiat, fara sa-mi ceara incuviintarea, cateva replici socotite mai indraznete… si mai riscante. Uimit si revoltat, l-am intrebat in biroul sau de la Radio: “Bine, domnule, de ce ati taiat replicile astea? Piesa se joaca la National; e un spectacol chiar si asta-seara!” – “La Radio e altceva”, mi-a raspuns el.
Lucretia BERZINTU: Ce va caracterizeaza?
Al. MIRODAN: Teama de frica.
Lucretia BERZINTU: Aveti conflicte interioare?
Al. MIRODAN: Bineanteles, sunt un om normal. Dac-ati auzi cum ma cert cu mine insumi: ca-n piata!
Lucretia BERZINTU: Ce va place cel mai mult ca scriitor?
Al. MIRODAN: Sa aud ca cele scrise de mine au placut cititorilor.
Lucretia BERZINTU: Cum vedeti creatia literara de expresie romana in spatiul israelian, in viitorul generatiilor?
Al. MIRODAN: Cand am venit in Israel, la sfarsitul lui 1977, mi s-a spus: literatura de aici, pe romaneste, n-are niciun viitor. Majoritatea celor ce citesc ziarele si cartile noastre sunt oameni de 60, 70, 80 de ani si se duc unul dupa altul. Copiii vorbesc si citesc ebraica, nu-i mai intereseaza scrisul nostru. Astazi, in anul 2003, daca te duci la chioscuri, vezi doua cotidiene, vreo patru saptamanale, plus un lunar, “Minimum”. Mai exista vreo sapte sau opt tiparituri care apar in diferite orase. Pe de alta parte, eu ma trezesc in fiecare zi cu doua carti noi, aparute in Israel sau aiurea si scrise de-un autor de la noi, pe romaneste: poezie, proza, culegere de cronici sau articole, memorialistica, din ce in ce mai multa memorialistica.
Vedeti etajera cu carti din spatele dumneavoastra: e plina cu volume noi care asteapta sa fie recenzate in “Minimum”. Din pacate, nu mai putem face fata, astfel incat cartile acestea trebuie sa astepte luni de zile la “coada”. Si totusi, daca ma intreaba cineva cum vad viitorul scrisului pe romaneste in Israel, sunt indemnat sa-i vorbesc asa cum mi s-a vorbit si mie acum mai bine de douazeci de ani: majoritatea cititorilor de la Ierusalim sau Tel Aviv sunt batrani, au 70-80 de ani sau chiar 90 de ani si se duc unul dupa altul, copiii si nepotii lor etc. etc. Dar ma abtin de la asemenea pronosticuri. Am gresit de-atatea ori incercand sa-nteleg trecutul, incat nu vreau sa risc nimic facand previziuni.
Lucretia BERZINTU: Criticul literar Cornel Moraru mentioneaza in “Dictionarul Scriitorilor Romani”, vol. III, ca ati “parcurs un traseu asemanator cu al altor scriitori de prima marime din literatura romana: M. Sebastian, B. Fundoianu, F. Aderca”. Constantin Ciopraga afirma ca logica lui B. Fundoianu e mai aproape de cea a lui Andre Gide. “Personalitatea lui Gide – ni se spune – sta in fericirea lui interioara” (Dacia literara, 32/99). Andre Gide ii spusese lui Ilya Ehrenburg ca “Omul nu se poate simti fericit daca vede in jurul sau suferinta” si “ca religia este dusmanul cel mai inversunat al omenirii”. Ar rezulta ca si logica dumneavoastra se apropie de cea a lui Andre Gide?
Al. MIRODAN: Cu prima parte din cele spuse de Gide sunt, fireste, de acord. Cu conditia de a defini precis notiunile, o conditie de care ne lovim in mai toate imprejurarile: ce intelegi dumneata prin om, ce inteleg altii… Omul, asa cum il gandesti dumneata, nu poate fi fericit daca vede nefericire in jurul sau. Dar pentru alti oameni (eventual intre ghilimele) fericirea consta tocmai in suferinta altora. Saddam (ca sa nu o luam de la Sade) se bucura nespus privind, in timp ce tragea dintr-o havana, cum sunt torturati prizonierii din Iraq. Iar numitii teroristi sinucigasi juiseaza de-a dreptul cand se napustesc intr-o cafenea plina de lume, apasand pe butonul care declanseaza explozia bombei.
in ceea ce priveste ideea lui Gide despre religie, aici lucrurile sunt mai complicate, desigur, insa daca tii seama de uraganul dezlantuit de islamisti la acest inceput de mileniu, trebuie sa admiti, macar cu jumatate de gura, ca observatia merita a fi introdusa in computerul nostru.
Lucretia BERZINTU: Care este deosebirea dintre un scriitor si un grafoman?
Al. MIRODAN: Cred ca, asa cum am mai spus-o candva, cel mai bun raspuns la aceasta intrebare l-a dat, prin anii `30, Thomas Mann: “Scriitorul este un om care scrie mai greu decat altii.”
Lucretia BERZINTU: Care scriitor, din literatura universala, va atrage mai mult?
Al. MIRODAN: Stendhal, Hamingway, iar din literatura romana, Camil Petrescu si Mihail Sebastian.
Lucretia BERZINTU: Pentru ca sunteti “un dramaturg de cea mai inalta clasa”, vorba lui Radu Beligan, va intreb: ce parere aveti despre ideea de a se reconstrui, dupa planurie originale, gradina “Pomul verde” la Iasi, unde a fost infiintat (1876) primul teatru evreisc din lume si unde au avut loc creatiile lui A. Goldfaden? Eu visez la realizarea acestei idei de foarte mult timp! Poate de vreo douazeci de ani.
Al. MIRODAN: De acord. Va rog sa ma primiti si pe mine in visul Dumneavoastra.
Lucretia BERZINTU: Pentru ca la Iasi a existat o cultura evreiasca autentica, pentru ca la Iasi poetul sionist Naftali Herz Imber (1856 – 1909) a scris Hatikva (Speranta) in 1878, devenind mai tarziu Imnul Israelului, mi-as dori tare mult o infratire a Tel Aviv-ului israelian cu Iasul romanesc. Avand in vedre spiritualitatea existenta in cele doua orase, ce parere aveti?
Al. MIRODAN: Acelasi raspuns ca la intrebarea dinainte.
Lucretia BERZINTU: Ce ati vrea sa transmiteti cititorilor?
Al. MIRODAN: Angajamentul meu solemn de a ma stradui sa nu-i plictisesc niciodata.
Lucretia BERZINTU: Stimate Domnule Al. Mirodan, eu va multumesc pentru bunavointa de a fi acceptat acest dialog si va doresc multa sanatate si inspirstie in munca scriitoriceasca.
Interviu realizat de
Lucretia BERZINTU
Israel
***
Alexandru MIRODAN (Saltman Alexandru Zisu), s-a nascut in data de 5 iunie 1927, la Budeasa, Arges. Dramaturg, critic literar si publicist israelian de origine romana. A studiat la Facultatea de Litere si Filozofie a Universitatii din Bucuresti. in Romania a lucrat ziarist si dramaturg. Publica la revistele: Tineretea, Tanarul Muncitor, Scanteia Tineretului, Gazeta Literara, Romania Libera, Scanteia, Contemporanul, Teatrul, Sportul, Informatia Bucurestiului, Flacara si altele. A fost secretar de redactie la Gazeta Literara, redactor la revista Teatru, si, in Israel, directorul revistei lunare, Minimum.
in anul 1977 imigreaza in Israel, unde lucreaza la Muzeul Beit Hatefutsot din Tel Aviv. Apoi se dedica revistei sale Minimum (ajungand la nr. 268-269, in iulie-august 2009) continuandu-si activitatea de dramaturg si critic literar.
in paralel lucreaza la “Dictionarul neconventional al scriitorilor evrei de limba romana”. in anul 2008 a aparut volumul III (G-H-I) al Dictionarului…, ed. Minimum, Tel Aviv. Pe coperta a patra Al. Mirodan noteaza: “Dictionarul nostru reprezinta cea dintai incercare de a aduna intr-un singur loc tot ceea ce este mai de valoare si semnificativ in universul numit “SCRIITORII EVREI DE LIMBA ROMÂNÄ‚…” nu numai autori si opere extrase din magma vietii, si izolate, ci si aerul timpului, miscarea ideilor, starea pasiunilor, apoi lumea propriu-zisa a literaturii: reviste, editori, animatori, librari, anticari, cenacluri, asociatii scriitoricesti, cafenele, prieteni ai artei, dusmani ai artei…”
OPERA:
1. Teatru:
- Ziaristii (Bucuresti, Ed. Tineretului, 1956), piesa in trei acte (4 tablouri), care a inregistrat un numar record de reprezentatii (peste 900). Apare si in limba rusa;
- Cele cinci cercuri (Bucuresti, 1960), despre jocurile olimpice, si, apare in colectia Societatii pentru Raspandirea Stiintei si Culturii nr.356;
- Celebrul 702 sau Autorul moare azi (Bucuresti, Ed.pentru Literatura, 1962), piesa de teatru ce apare in traducere in mai multe limbi (spaniola, engleza, franceza, sarba, ceha) inaintea aparitiei in limba romana. Piesa este tradusa in ebraica (Tel Aviv, Ed. Zirokover, 1981); Prima stagiune a Teatrului de Comedie inaugurat de Radu Beligan (director) la 5 ianuarie 1961 incepe cu “Celebrul 702″, regia Moni Ghelerter;
- intr-o zi de primavara, piesa in colectia Teatru de amatori (Bucuresti, Ed. pentru Literatura, 1964), comedie intr-un act. Piesa apare si in traducere maghiara, germana;
- Seful sectorului suflete (Bucuresti, 1966), comedie;
- Seara tarzie in tipografie (Bucuresti, 1967), piesa intr-un act. Apare si in limba maghiara;
- Mos Gerila, jocuri si jucarii, piesa de teatru scolar intr-un act (Bucuresti, 1967);
- Lumea in initiale (Bucuresti, 1968), piesa intr-un act;
- Camuflaj (Bucuresti, Ed. pentru Literatura, 1969, piesa cu trei tablouri ce a fost jucata in limba idis la Teatrul Evreiesc de Stat, si, autoritatile n-au permis sa fie jucata la nici un alt teatru din Bucuresti;
- Replici sau De dincolo de fileu (Bucuresti, Ed. Meridiane, 1969);
- Noaptea e un sfetnic bun si Transplantarea inimii necunoscute;
- Simfonieta metalica (Bucuresti, 1970), satira contemporana intr-un act;
- Primarul lunii si iubita sa (Bucuresti, Ed. Eminescu, 1970);
- Despre unele lipsuri, deficiente si neajunsuri in domeniul dragostei;
- Tovarasul feudal si fratele sau, piesa scoasa de pe afis;
- Evreica din Toledo, o piesa dupa Feuchtwanger;
- Pasiune plus ratiune sau Tema de lupta (Bucuresti, 1972);
- Sedinta (Bucuresti, 1972), comedie didactica intr-un act;
- Teatru (Bucuresti, Ed. Eminescu, 1972), prima colectie a pieselor sale, in doua volume;
- Un proces posibil (Bucuresti, 1973), piesa didactica intr-un act;
- Teatru (Bucuresti, Ed. Cartea Romaneasca, 1973, trei texte antifasciste;
- intamplare in sectorul suflete (Bucuresti, 1974), comedie intr-un act;
- Examenul de dinaintea examenelor (Bucuresti, 1975), piesa didactica;
Dupa imigrarea in Israel publica piesa:
-
- Replici (Bucuresti, Ed. Meridiane, 1969);
- Scene (Bucuresti, Ed. Cartea Romaneasca, 1975);
- Minimum (Bucuresti, Ed. Albatros, 1975);
Dupa stabilirea in Israel publica:
Ocolul pamantului intr-un suras (Tel Aviv, Ed. Minimum, 1980, parte din texte au fost scrise la Bucuresti, parte in Israel. A aparut apoi si in Romania, la Ed. Cartea Romaneasca, in anul 1993.
3. Traduceri:
Al. Mirodan a tradus foarte multe carti, in special romane politiste din seria “Hercule Poirot” scrisa de Agatha Christie, dar si cartea “Cazul Louise Laboine” de Georges Simenon; piese de teatru de Balzac, L. Andreev, Ragev Bouchnot, Jean Anouilh s.a.;
- Carnetul maiorului Thompson de Pierre Daninos (Bucuresti, Ed. Albatros, 1971;
- cartile lui Georges Simenon, Cazul Louis Laboine (Bucuresti, Ed. Tineretului, 1969) si Prima ancheta a lui Maigret (Bucuresti, Ed. Tineretului, 1966 si Editura Z, 1992);
- Blocada de Carmen Zidarov (Bucuresti, 1959) piesa tradusa impreuna cu Mircea Popescu.
4. Film:
- Seful sectorului suflete, co-scenarist, regia G. Vitanidis;
- Steaua fara nume, co-scenarist al filmului franco-roman, dupa piesa lui Mihail Sebastian, regia Henri Colpi.
5. Istorie si critica literara:
- Dictionar neconventional al scriitorilor evrei de limba romana; au aparut trei volume: vol. I: A – C, vol. II: D – F si III: G – I (Tel Aviv, Ed. Minimum, 1986, 1997 si 2008).
PREMII:
- laureat al premiului Caragiale al Academiei Romane (1962);
- premiul Ministerului invatamantului si Culturii din Romania (1957);
- premiul Agentiei Evreiesti, premiul Iacob Groper;
- premiul Sion;
- A fost bursier al Fundatiei Ford din Statele Unite.
- Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania.
Alexandru Mirodan are un fiu, dr. Vladimir Mirodan care este director al Facultatii de Teatru “Drama Center” din Londra si presedinte al Asociatiei scolilor de teatru din Marea Britanie. Cu ani in urma, Vladimir Mirodan a regizat si a predat la Scoala de teatru “beit Zvi” din Ramat Gan.
CÂTEVA OPINII DESPRE AL. MIRODAN:
(culese din volumul “Ocolul pamantului intr-un suras”,
Tel Aviv, Ed. Minimum, 1980, si
Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti,1993)
“Candva, pe un volum din «Migdale Amare», marele raposat al literaturii romanesti, Toparceanu, mi-a scris asa: «Celui mai talentat dintre tinerii mei confrati actuali si celui mai temut dintre rivalii mei viitori». La fel ii voi scrie si eu lui Mirodan pe unul din volumele mele de teatru…” (Tudor Musatescu);
“«Celebrul 702» - rareori am gustat mai mult o comedie neagra…” (Graham Greene);
“Dialog scaparator” (Nazim Hikmet);
“Mirodan e un Andre Roussin amestecat cu Anouilh, care ne vine drept din Carpati.” (Le Figaro Litteraire);
“Inteligenta exceptionala… satira care, ca tehnica, nu ramane mai prejos de piesele lui Durrenmatt” (Wolfgang Krauss – StuttgarterZeitung);
“Un maestru de mare rafinament” (Volkzeitung-Klagenfurt);
“Sageata satirica patrunde adanc si rasul ingheata pe buze…” (Karntner Tageszeitung – Klagenfurt);
“Stilul Mirodan poate fi identificat prin amestecul organic si suplu, de acid si amarui, de ironie ascutita si sentiment retinut, de verva curgatoare si lirism intermitent” (Radu Popescu – “Romania Libera”);
”… Unda unei inteligente ascutite si un ochi miraculos… Observatii foarte adesea buimacitoare… Stralucite idei, in montura unor mici texte ca marile bijuterii” (M. Rudich – “Viata Noastra”, Tel Aviv);
“«Primarul lunii» a provocat cel mai recent scandal ideologic la Bucuresti… grave confuzii ideologice, pesimism, amoralism, etc. Rezultatul? Lumea da navala si se striveste pentru a vedea «Primarul lunii»“ (Le Figaro Litteraire”);
“Un fenomen extrem de dezirabil… un adevarat suflu polemic” ( Ecaterina Oproiu, “Tanarul scriitor” – Bucuresti);
“Intuitia sa este extraordinara… Un mare scriitor” (I. Schechter – “Viata Noastra”);
“Ziaristii” reprezinta un tablou lipsit de idealism, plin de miscare, agitat, contrastant” (Gilberto Mazzoleni, “Il Contemporaneo” – Italia);
“Mirodan este… «ceva special»” (S. Shapiro, “Jerusalem Post”);
“Un dramaturg de cea mai inalta clasa” (Radu Beligan);
“«Celebrul 702» – De 40 de ani de cand merg la spectacole, n-am vazut niciodata o satira atat de ascutita spirituala si feroce” (Halit Fabri Ozausoy, “Tercuman” – Istanbul);
“Ziarist stralucit” (A.B. Yaffe – “Al-Hamismar”);
“Stralucitor ca o sabie care isi oglindeste lama in soare inainte de a strapunge” (Florin Tornea – “Contemporanul”);
“Literatura care stie ca, vorbind inimii, sa capteze spiritul” (Vusi Suomi” – Helsinki);
“… A creat, creeaza si va crea, descoperind noi zone umane, ascunse privirii noastre obisnuite” (A. Strihan – “Izvoare”, Tel Aviv);
“Prezentand «Celebrul 702» teatrul grec modern face un serviciu important publicului elen” (“To Vima” – Atena);
“Talentul, fantezia si humorul, scanteietorul dialog al lui Mirodan” (Traian Selmaru, “Premiera de o seara”, Ed. Eminescu, Bucuresti);
“Mirodan are propriul sau univers si o voce, a sa, de neconfundat” (Eugen Luca, “Secolul 20″ – Tel Aviv);
“Contrapunct de comic si tragic” ( Fernando Campoamor, “Havana” – Cuba);
“Versiunea pentru scena a «Evreicii din Toledo» este ea insasi o creatie… desprinzandu-l pe Al. Mirodan de Lion Feuchtwanger il putem alatura lui Lope de Vega si Grillparzer, doi dintre ilustrii inaintasi, indragostiti de cronica spaniola” (Virgil Munteanu – “Teatrul”, Bucuresti);
”… Doi aliati care i-au ramas fideli… Cel dintai: publicul. Cel de-al doilea: propriul si marelesau talent” (Sebastian Costin – “Viata Noastra”);
“Originalitate… situatii neprevazute… dialoguri spirituale stralucite” (A. Plotnikov – “Tass”, Moscova);
“Un virtuos al paradoxului pe care-l manuieste ca putini altii” (Eran Sela – “Izvoare”);
”O sarbatoreasca dezlantuire a spiritului” (V. Mindra – “Romania Libera”);
“«Celebrul 702», o comedie… care isi arunca sagetile din plin” (Gigi Lunari – “Il Drama”, Italia);
“Un alergator singuratic, intr-un maraton in care si-a pierdut plutonul” (Aurel Storin, “Informatia Bucurestiului”);
“…«Seful sectorului suflete»… o racheta luminoasa…” (I. Rudel – “Revista Mea”);
“Rugul unei creatii in continuu crescendo” (Mircea Schrager – Costin, “Facla” – Tel Aviv);
“Un exeget rafinat si subtil, un comentator pasionat si spiritual… inalta forta eseistica” (Bogdan Ulmu – “Teatrul”);
“… Cheama la desteptarea constiintelor printr-un larg dialog spiritual” (“Vradini” – Atena);
Un interviu deosebit cu un mare talent al literaturii si dramaturgiei romane si israeliene. Apreciez enorm bunul simt si relismul de care da dovada interlocutorul.
As vrea sa va asigur, Domnule Mirodan, ca, oricat ar fi de mare nesimtirea unor critici si exegeti literari, este greu, daca nu chiar imposibil, sa vina cineva sa va scoale din fotoliul pe care il ocupati pe drept in istoria dramaturgiei romanesti. Daca, prin absurd, s-ar intampla, totusi, asa ceva, ar fi o impietate si o dovada certa de lipsa de buna crestere.