George BULAI
Un dor, asa, pe nepusa masa, ma cuprinse, (deodata!) sa merg in localitatea mea natala; nu stiu ce-mi veni?!
Cred ca, uneori, glasul pamantului se mai face auzit, in strafundurile sufletelor noastre, ratacite in cotidian. Ma uit la ceas. Am destul timp s-o iau pe jos pana la gara, sa iau si bilet, si, iata-ma… intr-un vagon, care arata, mai degraba, “repaus in circulatie “, spre a ne aminti perioada anilor de razboi, decat perioada noastra de glorie europeana, marunta ironie a sortii…
Un conductor chipes, cu mustacioara frumos conturata si sapca pusa smechereste, pe fruntea ingusta, isi facu aparitia. Privindu-l, ma duse cu gandul ca fizicul a cantarit mai mult la angajare, nu restul. Ca o curiozitate, am ciulit urechile, sa aud zgomotul pe care-l face clestele de compostat. Slaba miscare, imi zic, mai degraba zornait de maruntis, care, din mana in mana, isi facu loc cu viteza luminii in buzunarele fara fund ale impunatorului ceferist… buna meserie la aceste vremuri de perpetua tranzitie… brava natiune!
ii prezint biletul si am simtit un gol in stomac, la grimasa pe care o incerca ceferistul intorcandu-l pe toate partile. Nu-i venea a crede ca mai sunt prosti pe lumea asta care mai cumpara bilete. Cred ca si lui i se facuse dor de felul in care mai arata un bilet de tren. Curiozitatea mi-a fost satisfacuta.
Zgomotul clestelui de compostare mi s-a parut ca un strigat in pustiu…sau ultimul cantec al lebedei! M-am asezat confortabil, mai degraba pe muschii picioarelor mele decat pe scaunele cu tentativa de canapele, si, in glasul rotilor de tren, m-am lasat furat de ganduri…la anii copilariei cand cu 2 lei mergeam pana la Piatra si inapoi…bineinteles, cu nasul! Ehei, frumoase vremuri.
…………………………………………………………………………………………………..
Femeia tusea de puteai sa zici ca este tuberculoasa. Se scula in capul oaselor ,se sforta sa tuseasca. Se facea, la inceput, rosie, ca sfecla.
Se mai linistea, revenea, parca mai palida ca inainte. Langa ea, fetita de vreo 10 anisori, slaba, cu ochii mari si negri, o mangaia pe tample, intr-o tacere care, acum, devenise, parca, strigatoare.
Fetita avu o tresarire. Trase un sertar de la mobila veche si scorojita. Cauta o reteta medicala. A gasit-o. Pasi, in varful picioarelor, spre usa.
Iesi afara. Se gandea, in acest timp, ca tatal ei n-a mai dat nici un semn, de un an de zile. Ba nu! Este un an si aproape jumatate, de cand a plecat in Italia sa munceasca. Zicea ca vrea sa ne faca o viata mai frumoasa. Probabil, inca nu a gasit de lucru.
Altfel, acum, mama avea cu ce sa-si cumpere medicamentele si nu mai era obligata sa munceasca de dimineata, pana seara pe te miri ce, la omul acela rau, care nu le da nici lapte, ca sa nu se otraveasca cu lacurile si diluantii lor cu tot. Se tot gandea si mai zicea cate-un “buna ziua!”, cand trecea pe langa un satean.
Parca ii rasuna si acum vorbele mamei in minte, ca o rugaminte: “Sa inveti, mama, carte ! Vezi si tu cat de greu este in ziua de azi! Muncesti, si nu ai cu ce sa traiesti de pe o zi pe alta!”
“Dar parca fata lu` tanti Tinca, ce a facut, daca a invatat carte? Acum, e vanzatoare la magazin. Poate ca-i mai iese ei ceva, dar tatal ei are tractoare, o duc mai bine decat altii. Dar eu am sa invat, n-am sa ma las. Voi ajunge la Bucuresti, judecatoare ma fac. Le arat eu astora.”
Si plina de astfel de ganduri, cand alti copii sunt preocupati cu joaca si, mai ales, cu calculatorul, fetita noastra merge inainte pe drum.Trebuie sa faca rost de bani, neaparat!
………………………………………………………………………………………………………
O frana, brusca, la inceput, si apoi din ce in ce mai lina, ma facu sa-mi revin din gandurile mele. imi trag picioarele de sub mine, amortite, asa, pe nesimtite. Fac cateva genoflexiuni si imi spun ca, neaparat, trebuie sa mai dau jos cateva kilograme. Nici fumatul, nici curele de slabire nu te mai ajuta… Bine zicea o doamna: dintii la gard!
Dar, eu cred ca suna mai frumos:dintii la stele! Dintr-o data, mi-a trecut prin fata ochilor o adiere… Pe un gratar sfaraia o ciozvarta de berbecut. imi lasa gura apa!
Am coborat si eu. Cam putina lume! Dar cine sa mai coboare, daca mai toti sunt plecati, prin Grecia, Italia, Spania…
Muntii nostri aur poarta… Noi cersim din poarta in poarta… Mama ei de viata, si de conducatori!
Mi se face iarasi greata.
Pret de cateva secunde, am ramas in stare de imponderabilitate. Nu stiam incotro s-o apuc. Acasa, cred ca o gaseam plansa pe mama. Tata, cred ca era la carciuma, cu amicii de pahar. S-a prostit acum, la batranete, dar parca numai el? Are, acum, parabolica si vede tot ce este in lume, dar cel mai tare il intereseaza filmele sexi. Ei, pe dracu’, chiar alea mai tari!
Dar parca numai pe el? Mama l-a parat la popa. Erau amici, l-a sustinut intr-o bataie intre popi. Cu toate astea, i-a zis:” Mircea, esti un mare pacatos!” Parca l-a lovit cu leuca-n cap. I-a intors-o foarte urat, urat de tot:: ”Sa ma pupi in fund, parinte!” imi vine sa si rad, dar sa si plang! Cred ca vine Apocalipsa, mama e convinsa de asta! O sa ma intrebe, iar, daca am fost la manastire, sa ma spovedesc, “ca vremurile din urma se apropie, mama! “…
Cred ca are dreptate. Dar, ma lasa dracul?
………………………………………………. ………………..
O iau, la intamplare, si pasii ma poarta pe strada principala. Case mari, frumoase, adevarate vile… si, totusi, miroase a saracie. Strada n-a mai fost reparata de pe timpul Raposatului. O senzatie de pustiu ma incearca. Totul arata anapoda. Parca nu m-am nascut in acest sat. Atunci unde? Ma simt un strain, in locul unde m-am nascut. Ma simt fara identitate… M-am oprit, in dreptul unei firme de mobilier pentru export. Stiu ca este patron un amic din generala. S-a ajuns. A avut si un mare necaz. I-a cumparat fiului o masina puternica, mai bine n-o cumpara. Ar mai fi trait si astazi! O fi vreun blestem, ceva! Te mai blesteama lumea, nu-i poti multumi pe toti! Doamne fereste, nu vreau sa cred asa ceva! Durerea unui parinte e la fel, chiar daca e bogat sau sarac.
…………………………………………………… ……………………
Ma primeste un barbat elegant. Are parul grizonat, aproape alb, sau mi se pare de la lumina halogenilor. Figura este cam trista, o durere estompata i-a lasat niste cute adanci pe frunte. Rade, fortat, si eu stiu de ce. Vorbim de una, de alta, imi spune ca sunt vremuri grele, nu gaseste forta calificata de munca, toti meseriasii buni cer salarii mari, nu le dai, pleaca; necalificatii fac si ei gat, controale peste controale, da-le spaga, du-i la restaurant, cotizeaza pe la partide, etc. Salarii? Minimum pe economie. Carti de munca? Una, ici, alta, colo. Are si el case mari, masini puternice. Sotia s-a imbolnavit, de cand cu accidentul. Nici el nu mai are chef de viata. I-a mai luat foc o parte din firma. Crede ca cineva i-a pus foc dinadins… Nu le e rusine, vor sa le mai dau si lapte… ca toti au vaci cu lapte pe acasa. Au si vecinii, toti cer, de unde?
O fata aduce o cafea. El nu mai bea de mult, are probleme de sanatate. Buna, cafeaua! Aprind si o tigara, vreau si o tarie? ca are de
toate! As dori o tuica de tara, curata. Si el, la fel… e curata si veche, roasa in lemn de dud. Toarna intr-un pahar dichisit. Margelele joaca, parca, dupa melodia DVD-ului. Mai pune inca unul, ma arde pe gat, dar imi face bine. Stau, comod, pe un fotoliu din piele visinie, privindu-l plimbandu-se prin biroul, mare, mobilat cu gust.
imi parea frumos, inalt, puternic, suntem un fel de veri de-al doilea. imi zic ca tot neamul nostru a fost frumos. imi rasuna in minte vorba unei matusi:”neamul nostru cel frumos, curvar si puturos”. Oare mai traieste?
Patronul se aseza la birou si mai dadu peste cap un pahar cu rachiu. Sufla peste buze, sa le racoreasca. Eu beau cate o inghititura, pot bea asa, pana dimineata, numai sa am ce! Mai pune un pahar. Este, deja, rosu la fata ca racul, devine mai jovial. Se aude un ciocanit la usa.
- Intra! rasuna vocea lui, ca un tunet.
O slabatura de fetita, sa tot fi avut vreo 10 anisori, intra hotarata. Se opreste, dupa ce facu 2-3 pasi. Ma uit la patron. Se intuneca, dintr-o data.
- Ce vrei?…
- Mama are nevoie de 100 de lei, urgent. Ţi-i da, cu dobanda, cand ia salariul.
- Care salariu, ca l-a luat demult. inca mai trebuie sa munceasca pentru cat i-am dat! Daca tot timpul se imbolnaveste, numai am nevoie de ea. Asa sa-i spui, ai inteles?
- Am inteles…
- Pleaca!
A mai turnat un paharel pentru el, mi-a pus si mie.
Mi-au ramas, in minte, ochii acelei fete. Ma gandeam ca si sarpele are ochii la fel, te hipnotizeaza, apoi… te papa!
S-a ridicat, brusc, aruncand paharul cu forta. Un zgomot cristalin s-a rostogolit pe gresia adusa din Spania. Avea flacari in priviri…
-Tot aici esti? A fost un strigat, mai degraba un urlet.
Am ramas inlemnit, fata era tot acolo, langa usa.
S- a dus inspre ea, aruncandu-se, ca un leu asupra unui pui de caprioara
Gandeam ca fata va fugi pe usa.
-Fugi!… Am strigat eu, dar, nu, nu se poate ce-mi vad ochii!…
Fata facu doi pasi in intampinarea leului. “Mielul vine la jertfire! “, mi-am zis. intr-o fractiune de secunda, un strigat ascutit a facut sa se cutremure tot biroul. Aveam impresia ca si geamurile de la vitrine incepusera sa vibreze, amplificand vocea fetei intr-un tremolo de soprana.
-Å¢i-am spus ca mama are nevoie, urgent, de 100 de lei!
Am ramas cu gura cascata. ‘’Leul” s-a oprit, la circa un metru distanta de ea, cu mana dreapta ridicata asupra fetei. Cred ca m-am rugat sa nu faca acest gest. Nu m-am rugat, am implorat cerul, l-am implorat pe Dumnezeu!
…………………………………………………… ……………………
Am rasuflat usurat.
Era o imagine de stop-cadru, fata tremurand, dar cu privirea, tinta, drept in ochii lui. incordarea fetei, privirea fixa si hotarata i-au umezit ochii. O lacrima a inceput sa-i curga pe obraz, usor, usor, oprindu-se pe buzele tremurande. Leul a lasat mana in jos, strecurand-o in buzunarul pantalonilor de firma.
S-a intors la birou. Parca intrase la apa, dintr-o data se chircise de tot, santurile de pe frunte se adancisera si mai tare. A deschis seiful. Parca nu mai avea vlaga in el. A pus bancnota de 100 de lei pe masa. Si- a cuprins capul, cu amandoua mainile, ca si cum l-ar fi strans intr-un cerc, sa nu-i plesneasca.
Fata n-a facut nici o miscare. I-am facut semn, sa ia banii. N-a schitat nici un gest, statea neclintita… statuie.
Leul meu, invins, si-a descoperit fata. Era livid. S-a ridicat, greoi, a luat banii, punandu-i in palma fetei, strangand-o cu amandoua mainile. Au stat, asa, zeci de secunde. Fotoliul meu a inceput sa scartaie… A deschis usa. imi parea un cavaler deschizand usa reginei.
Fata a plecat. Dintr-o data, acel birou parea prea mare si prea gol. Am realizat ca mana dreapta imi amorttise, cu pahar cu tot. L-am apucat, cu mana stanga. Tot cu ea, l-am dat peste cap. Cred ca, atunci, am baut, pentru prima si ultima oara… ambrozie! Nu mai bausem, in viata mea, asa ceva de bun!
L-am lasat pe amicul meu, patron, cu capul cuprins intre maini, eram in plus. Am luat-o pe jos, cam un kilometru, fumand tigara dupa tigara.
Luand o masina de ocazie, in jumatate de ora, am reintrat in cotidian.
…………………………………………………… ……………………………..
La ora cand scriu… stiu mai multe. Tatal fetei a murit intr-un accident in Italia. Nu s-a aflat decat, mai tarziu, dupa ce a fost inmormantat, acolo…
N-a reusit sa le faca o viata mai frumoasa. Sau poate, cine stie planurile lui Dumnezeu?
Fata, cu ochii negri, a ajuns judecator.
Amicul meu a tinut-o la liceu si la facultate, mama ei a lucrat, la el, pana ce fata a terminat facultatea si s-a incadrat. Acum locuiesc, amandoua, la Bucuresti. Amicul meu le-a cumparat apartament. in fiecare an, se intalnesc de Craciun si de Paste. Mi s-a parut totul un film, dar ce film!
M-am gandit ca ar fi pacat sa nu vedeti si voi un film… pe gratis!
…………………………………………………………………………………………………………………………………………..
* George Bulai traieste in orasul Bacau, este de profesie electronist in cadrul SISEE Moldova- AISE Bacau. Iata cum se autodescrie “Cine sunt? Un anonim care la 52 de ani si-a adus aminte ca la anii adolescentei a scris, si el, o poezie… acum, la anii maturitatii, vrea sa scrie si el o povestire! Ce-a iesit vedeti si voi, o fi buna, n-o fi, dar mie imi dau lacrimile ori de cate ori o recitesc, si din cauza asta nici nu pot s-o mai corectez… de parca m-as pricepe?! S-o corecteze viata, ca viata bate filmul!”
Felicitari, George, pentru ca ai gasit puterea de a mai reda in cuvinte realitatea asta, atat de trista, ce bantuie prin “locurile natale”!
Reintoarcerea in satul,comuna sau orasul natal nu poate intotdeauna sa te bucure.De multe ori te poate deprima,daca atmosfera e mai trista decat atunci cand ai parasit acel tinut.Daca la conducerea unei comunitati nu sta o mana de oameni inimosi,totul se duce de rapa.E ca intr-o familie,daca unul trage “hais” si altul “cea”,nu se pot realiza prea multe.E bine sa-ti cunosti interesul,dar daca ai pretentia ca sa fii respectat,cunoscut,adulat,trebuie sa faci mult mai mult decat poti.Chiar imposibilul.
Felicitari George; nu stiam ca ai veleitati de scriitor – tine-o tot asa ca zici bine.
Poate imi recomanzi si mie din personaje sa facem si ceva asigurari de viata.
am citit…la un moment dat mi s-a parut ca,invizibila,ma aflu in birou si vad fetita care vine sa ceara bani pt mama ei bolnava…mi-a fost teama pt ea,dar m-am gandit ca mai e inca cineva in birou…ce sa spun totul pare real…ai talentul de a imbraca realitatea in cuvinte si de a o face palpabila celui care o percepe lecturand…c’est mon avie…
MULTUMIRI !! MARE BUCURIE SI LINISTE SUFLETESCA A ADUS IN SUFLETUL MEU,MI-A PLACUT TARE POVESTIOARA SI EU AS MAI MERGE IN SATUL MEU NATAL,DAR E PREA DEPARTE ,FELICITARI !CORINA DIN GERMNIA !
………e doar umila parere a unui cititor anonim…………………..sincere felicitari scriitorului pentru spiritul de observatie si delicatetea sufleteasca cu care a surprins emotia, inversunarea, lupta interioara a fetitei care s-a luptat pana la apogeul puterilor sufletesti pentru implinirea telului dorit….toata viata luptam…poate sunt putini acei care incep aceasta lupta din copilarie…lupta cu boala, cu saracia, cu marginalizarea….am citit printre randuri …intalnirea a doua inimi….cand dumnezeu vorbeste inimii….miracolul se intampla….nu a fost acea intalnire prin care doua inimi iubitoare se bucura una de prezenta celeilalte, simtind atingerea de catifea a iubirii…..doua inimi fata in fata…intalnirea lui….a fi….cu…a avea…..inima ei ranita, ingrijorata pentru sanatatea mamei, indignata de comportamentul lui trufas…..inima lui impietrita, aroganta, dispretuitoare, cu ziduri prea groase pentru a patrunde o raza de iubire sau macar de mila, sora mai mica a iubirii…inima ei a batut cu tarie la portile iubirii de om….a vibrat ….a trecut dincolo de tariile cerului pana la inima creatorului, iar raspunsul a venit imediat…daramand zidurile inimii lui impietrite…..deschideti usa ca sa intre imparatul slavei……miracolul s-a produs…suvoiul iubirii lui dumnezeu a rupt toate stavilarele inimii impietrite…i-a umplut-o pana a revarsat peste maluri….acea lucrare de o secunda in vesnicie a durat ani de zile …pana ce fata si-a implinit visul si destinul……
Cate minuni despre care odata si odata se va vorbi cu admiratie! Tu esti o minune , George!
(imi beau ceaiul cu placere!)
Parca te-ai fi ocupat totdeauna de gustul publicului…. esti un “scriitor al bunatatii si al blandetiiâ€.In scrierea ta durerea si rautatea , orice alte neajunsuri si suferinte distrug orice armonie…prezinti lucruri traite ,nu din inchpuire si nici auzite….cat de frumos !
Esti interesant in tot ce spui;fa ce simti si cat simti…!nu te cunosc decat ca pe o fiinta care este departe si un observator fin al realitatii, pe care l-au ispitit situatiile alarmante si figurile ganditoare .
Doua brate se deschid cu drag sa te cuprinda! Dupa admiratie vine respectul si tot asa alte si alte sentimente.
Ai o misiune serioasa, de acum incep sa studiez cu dragoste scrierile tale.
Astept, cu interes, alte si alte scrieri; succes, George!
Cate minuni despre care odata si odata se va vorbi cu admiratie! Tu esti o minune , George!
(eu imi beau ceaiul cu placere!)
Parca te-ai fi ocupat totdeauna de gustul publicului…. esti un “scriitor al bunatatii si al blandetiiâ€.In scrierea ta durerea si rautatea , orice alte neajunsuri si suferinte distrug orice armonie…prezinti lucruri traite ,nu din inchpuire si nici auzite….cat de frumos !
Esti interesant in tot ce spui;fa ce simti si cat simti…!nu te cunosc decat ca pe o fiinta care este departe si un observator fin al realitatii, pe care l-au ispitit situatiile alarmante si figurile ganditoare .
Doua brate se deschid cu drag sa te cuprinda! Dupa admiratie vine respectul si tot asa alte si alte sentimente.
Ai o misiune serioasa, de acum incep sa studiez cu dragoste scrierile tale.(tocmai imi este dat sa traiesc asta!)
Astept, cu interes, alte si alte scrieri; succes, George!
Imi place povestea, e plina de forta, lucida, amara. Dar ciudat, desi infatiseaza o drama umana, textul nu te umple de zgura, dimpotriva, razbate din randurile lui speranta ca binele din om, chiar daca temporar repudiat, exista si va iesi la iveala atunci cand va trebui.
Multumim pentru film si mai ales pentru realitatile triste pe care le-am vizionat(fizicul cantareste uneori mai mult la angajare,bacsisul e la loc de cinste,romanii nostri sunt nevoiti sa-si faca un rost trudind din greu prin alte tari,credinta la noi cei oraseniti nu mai e pe primul loc,se practica munca la negru,satulul nu-l crede pe flamand………….)Eii si ce daca personajul nostru era elegant,imbraca haine de firma,ce era fericit?Vorba unui cantec:”si baietii(a se citi bogatii)plang cateodata.
Proza scurta a lui George Bulai insufleteste cititorul dornic de o scriere coerenta si digerabila. Autorul este angrenat in drumul spinos al cautarilor , al descoperirilor si al cunoasterii. El reuseste sa manuiasca cu precizie traseul impus al povestirii, folosind cu iscusinta calea bine-cunoscuta a predecesorilor sai. Excursul sau este conturat cu dimensiunea lui spiritualizata, perceput ca un panaceu al durerilor si dimensiunilor , ca un liant intre registrul pamantean si cel celest. Citez: “O slabatura de fetita, sa tot fi avut 10 anisori, intra hotarata. Se opreste, dupa ce facu 2-3 pasi. Ma uit la patron. Se intuneca, dintr-odata.
-Ce vrei ?”
Se observa aici antiteza intre sarac si bogat, satul si flamand, avaritia celui care are in mana painea si cutitul, dar, totodata, si demnitatea celui oropsit.
Autorul stie sa migreze pe parcursul expozeului astfel incat forta raului este ingenuncheata de binele si bunatatea care pot sa preschimbe traseul naratiunii, dirijand-o cu abilitate acolo unde si-a propus, astfel , barbatul care cu cateva momente inainte era un uragan in desfasurare, printr-o intoarcere la 180 grade, devine ca un mielusel : “…fata tremurand, dar cu privirea , tinta ,drept in ochii lui. Incordarea fetei, privirea fixa si hotarata, i-a umezit ochii…leul parca nu mai avea vlaga in el.” Caci iubirea reabiliteaza fiinta umana, innobiland-o cu iertarea, darul cel mai de pret. Se simte in lucrarea de fata o daruire si o pasiune pentru cuvantul scris.
Autorul dispune de acel har cu care l-a inzestrat natura, implicand un flux liric impresionant, realizand un melans fericit intre componenta dramatica si cea elegiaca, dovedind astfel o buna stapanire a scrisului.
Te felicit si iti urez un drum bun !
Interesant, drag prieten…mi-a facut placere lectura din aceasta zi…si poate si pe viitor o sa mai am prilejul unor lecturi asemanatoare…Astept cu nerabdare!
EVEREST
Pentru mine esti un munte…
Esti un EVEREST…
Eu in tine sunt colină,
Restul lumii… este simplu rest.
Mă gandesc in tine, să prind rădăcină
Mă adun acolo din izvoarele pierdute…
Şi mă intorc, de sub pămant
Åži-mi cad frunzele-nverzite,
Scrijelind pe stancă-n vant…
Şi-mi adun nelinistile toate, langă tine
Åži mă răsfăt cu ele…
Prăpăstii in cer
Şi mă gandesc
Asa cum se cuvine,
Să impart cu tine vis
Åži orisice mister…
Pentru mine, esti un munte,
Esti un EVEREST…
Restul lumii, pentru mine…
Doar…un simplu rest!
emma
Sunt doua aspecte importante surprinse de tine:
1. mereu incercam sa fugim de prezent si de greutati si de dezamagiri…unde?? exact acolo unde stim ca am fost fericiti, protejati, iubiti si aparati, acolo in trecutul de unde am inceput sa ne formam…casa/pamantul natal. Cel mai trist este ca amintirile noastre luminoase se sting in momentul in care descoperim ca acel “acasa” cum il pastram in memorie…a disparut..a ramas un loc strain si gol, trist si schimbat, fara sa ne mai “imbratiseze” de bun-venit.
2. povestea fetitei nu e noua, nici unica, din pacate. Mai mult de atat, e ceva deja obisnuit si comun..doar ca de cele mai multe ori trecem pe langa si nu observam..pentru ca daca am observa mereu..nu am face fata prea mult..si asa ca instinctul de “supravietuire” ne comanda “IGNORA”!
Felicitari oricum pentru stilul de expunere, foarte reusit si sensibil !
Felicitari George, ai prins esenta personajelor, ai talent si potential, la cat mai multe povestiri si de ce nu un roman.Tine-o tot asa si impartaseste si altora din talentul tau. Astept cu nerabdare si alte povestiri.
http://www.youtube.com/watch?v=-vctmYQFtY0
E ATAT DE TRIST…VOINTA ITI DA PUTERE…DAR CUI,CAT SI CUM?!
Felicitari George!
Aceleasi felicitari le merita si minunata revista (de a carei existenta nu stiam,recunosc)pentru ca te-a ales sa fii si tu pe una din paginile ei,pentru ca meriti sa-ti fie scoase la lumina lumii scrierile tale.
Sa vreau,sa stiu ,sa pot,sa recunosc ca toate vin de la D-zeu ,prin insasi nasterea mea,ca talentul scrisului nu-l are oricine ,el este dat prin “dar divin “celor alesi sa manuiasca cuvantul.In cazul de fata ,George Bulai ,este cel ales sa vada ,sa simta ,sa exprime cee ce de fapt se intampla in orice moment in jurul nostru.Putini dintre noi ,sant receptivi la amanunte …..Un lucru cert,este faptul ca nu coenstizam de regula conjunctura in care ne aflam ,faptele care preced “insasi prezentei noastre “,in locuri marcate si amprentate de noi ,inca de la nastere…..Precum nimic nu este intamplator ,ci totul decurge dintr-o ampla cunoastere si peremanentele noastre semne de intrebare privind “evolutia omului ,omenirii,vietii,Planetei,sigur cautam raspunsuri in imediata noastra apropiere .”Asa cum spuneam ,acest minunat dar al scrisului ,nu-l are oricine !Respectati pe cei ce-l au ;prin “dar divin”!,iar George Bulai ,este unul din cei alesi sa fie “calcati de Muze “.Da-i Doamne putere ,inspiratie ,sa scrie pentru noi ,ceea ce noi “restul “,ne incapatanam sa trecem cu vederea ,din superficialitate,lipsa de timp ,goana dupa material etc…..Succes unui om de litere (care paradoxal are o alta formare profesionala ),dar care trebuie sa continue sa-si manifeste prezenta in aceasta “Lume debusolata “,prin arta minunata a cuvantului scris !Cu toata admiratia ,Aurora Voicu
Aceasta povestire am mai citit-o, inainte de a o publica…am avut acest privilegiu.
Stii parerea mea, si subscriu acelei Mihaela de mai sus…ai talent, asa ca …sa ne incanti si cu alte scrieri. Daca se poate sa fie mai putin triste.
Succes, George!
Nota 10.
Nota 10.
felicitari george!
intamplari din cele povestite de tine sunt multe in jurul nostru..
poate le observam, poate nu..
insa, doar un om harazit de d= zeu, cu talent scriitoricesc ca tine poate sa observe cu duiosie, cu mila, cu credinta in bine, cu credinta ca mereu binele invinge raul, cu dragoste pentru oameni, asa cum sunt ei..buni sau rai, caci tu…le dai posibilitate in scrierile tale, sa se indrepte, sa=si spele pacatele., sa devina buni..
sa fii sanatos drag prieten, sa scrii mai departe..tot ce scrii, este pagina vie de viata , si totdeauna ramai cu invataminte…si cu intrebarea.”.eu.., ce fel de om sunt ?
vointa mea ..oare imi poate da putere ?”
Foarte frumos ati scris aceasta intamplare totusi trista dar foarte adevarata.Viata este uneori nedreapta cu noi dar este frumos atunci cand stim sa alegem drumul cel bun.Am ramas impresionata de modul si stilul dvs.aparte in arta povestirii.Sunteti talentat si nu ramane decat sa va doresc mult succes in continuare!
Mi-a placut foarte mult cum ai stiut sa redai in cuvinte aceasta frumoasa poveste reala.
Felicitari! Ai un mare talent in arta de povestitor si poate pe viitor o sa am ocazia sa mai ascult si alte povesti din viata noastra.Mult,mult succes George!
Vointa iti da putere…..titlul este chiar subiectul povestirii…frumos cu introducere ,cuprins si incheiere.Ai pornit de la dorinta de a-ti revedea locurile natale,cu intamplarea nefericita a fetitei ,care avea mama bolnava si care ,datorita urgentei si necesitatii in care se afla ,a gasit puterea de a infrunta privirile nemiloase ale patronului ,de la care astepta ajutor…incheierea este fericita…fetita ajunge judecator cu ajutorul patronului care o sustine in facultate.Traiesc amandoua la BUCURESTI…..mama si fiica…
Asta ne arata ca urgenta ,necesitatea si vointa iti dau puterea sa infrunti obstacole si sa mergi mai departe…[ daca am putea toti ].
George iti doresc succes….esti un scriitor sensibil,nu te opri si-ti promit ca voi fi o cititoare fidela a cartilor tale…
Frumoase cuvinte si parca le-am trait,spuse cu inima unui om ce simte durere,iubire si fericire…
George..felicitarile mele din suflet…si sa dea Domnul sa ne mai scrii….Multumesc!!!
*****Gabriela*****
Drag prieten!!!
Foarte frumos ai reusit sa descrii realitatea zilelor de azi…..poate trista dar cel putin adevarata .As putea sa te felicit sa te laud asa cum multi alti prieteni au facut-o deja, desi meriti mult mai mult de atita din cauza ca tu ai scris ,nu cu mina nici cu gindul tu ai scris cu sufletul, George ai un suflet minunat …..mult succes !!!si DUMNEZEU sa te binecuvinteze !
****************************************
Scrie-mi, mama, despre satul
Cel cu cer albastru
Si-mi trimite-o alba floare
Din salcamul nostru!
Scrie-mi de cuiva din sat
I-a fost dor, mama, cand am plecat?
Si daca, afar’ de tine,
Plans-au s-altii dupa mine!
*******************************************
Bravo , “D-le George” , se pare ca din condei iese mai bine decat din surubelnita
). Continua si cand va iesi prima carte sa ne inviti la lansare . Voi fi acolo .
Fiecare are o poveste….de fapt viata in sine este o mica istorie din care multi ar avea de invatat.. Doar noi trebuie sa stim sa deschidem aceasta carte si sa o lasam in mainile celor care vor sa o rasfoiasca…Problema este, cine pune mana pe carte ???? Daca nu e cel care stie cum trebuie citita, cum trebuie rasfoita aceasta istorioara , atunci cartea va fi rupta, istoria va fi schimbata iar sufletul acelei carti va fi ranit….
Mai sunt si maini de aur care doar cu o mica atingere pot schimba o viata, un destin….
Felicitari George !… Sa-mi pastrezi o carte ptentru cand voi veni in tara …si bineinteles cu semnatura autorului in original .
Frumos George! Dumnezeu a stat langa tine cand ai scris!
Bravo George! frumoasa descriere…povestioara…felicitari,succes pe mai departe!
Am vizionat filmul. Adevarate secvente cinematografice. In ciuda faptului ca intial n-aveam de gand sa-l urmaresc, nu m-am lasat pana nu i-am “vazut” sfarsitul..L-as aprecia cu doar doua cuvinte: “bun condei!”
“minte luminata”….din nou si din nou recitesc !…si cine ar crede ca “necesitatile vietii”imi impun imperios sa fac acest lucru?!pentru mine scrierile tale ,aceste “cazuri de constiinta”(pana la urma!) sunt subiecte de meditatie si-mi provoaca emotii.Ce minunat instrument este in mintea ta!
ramai cu bine,voi reveni!
Vorba rostită apartine pe jumătatea celui ce-o transmite, iar cealaltă jumătatea e a celui ce-ascultă[in cazul nostru celui ce o citeste].M-am regasit oarecum in poveste,pribegind prin catunul meu natal…..Frumoasa povestioara,multumesc!!
Dle. George, se pare ca este adevarat ceea ce mi-ati spus legat de meserii…Cu siguranta ca vointa iti da putere,iar din ea, ne imparti minunatele cuvinte care ne fac sa ramanem muti…
Felicitari si aveti toata admiratia mea!
Un suflet ratacit in propriul trup ,un suflet tinar trezit peste ani intr-un chip imbatrinit.Nu te speria!Nu ai incotro trebuie sa te recunosti.Cauta urmele trecutului pe trupul tau si te vei recunoaste.
Nu-i asa ca esti tu? Te-ai redescoperit? E bine.Mergi mai departe.Nu-i timpul pierdut sa faci ce n-ai facut.