Voinţa îţi dă putere!
George BULAI
Un dor, aşa, pe nepusă masă, mă cuprinse, (deodată!) să merg în localitatea mea natală; nu ştiu ce-mi veni?!
Cred că, uneori, glasul pământului se mai face auzit, în străfundurile sufletelor noastre, rătăcite în cotidian. Mă uit la ceas. Am destul timp s-o iau pe jos până la gară, să iau şi bilet, şi, iată-mă… într-un vagon, care arată, mai degrabă, „repaus în circulaţie “, spre a ne aminti perioada anilor de război, decât perioada noastră de glorie europeană, măruntă ironie a sorţii…
Un conductor chipeş, cu mustăcioara frumos conturată şi şapca pusă şmechereşte, pe fruntea îngustă, îşi făcu apariţia. Privindu-l, mă duse cu gândul că fizicul a cântărit mai mult la angajare, nu restul. Ca o curiozitate, am ciulit urechile, să aud zgomotul pe care-l face cleştele de compostat. Slabă mişcare, îmi zic, mai degrabă zornait de mărunţis, care, din mană în mână, îşi făcu loc cu viteza luminii în buzunarele fără fund ale impunătorului ceferist… bună meserie la aceste vremuri de perpetuă tranziţie… brava naţiune!
Îi prezint biletul şi am simţit un gol în stomac, la grimasa pe care o încerca ceferistul întorcându-l pe toate parţile. Nu-i venea a crede că mai sunt proşti pe lumea asta care mai cumpără bilete. Cred că şi lui i se facuse dor de felul în care mai arata un bilet de tren. Curiozitatea mi-a fost satisfacută.
Zgomotul cleştelui de compostare mi s-a părut ca un strigăt în pustiu…sau ultimul cântec al lebedei! M-am aşezat confortabil, mai degrabă pe muşchii picioarelor mele decât pe scaunele cu tentativa de canapele, şi, în glasul roţilor de tren, m-am lăsat furat de gânduri…la anii copilăriei când cu 2 lei mergeam până la Piatra şi înapoi…bineînteles, cu naşul! Ehei, frumoase vremuri.
…………………………………………………………………………………………………..
Femeia tuşea de puteai să zici că este tuberculoasă. Se scula în capul oaselor ,se sforţa să tuşească. Se făcea, la început, roşie, ca sfecla.
Se mai linistea, revenea, parcă mai palidă ca înainte. Lângă ea, fetiţa de vreo 10 anişori, slabă, cu ochii mari si negri, o mângâia pe tâmple, într-o tăcere care, acum, devenise, parcă, strigătoare.
Fetiţa avu o tresărire. Trase un sertar de la mobila veche şi scorojită. Căuta o reţetă medicală. A gasit-o. Păşi, în vârful picioarelor, spre uşă.
Iesi afara. Se gândea, în acest timp, că tatăl ei n-a mai dat nici un semn, de un an de zile. Ba nu! Este un an şi aproape jumatate, de când a plecat în Italia să munceasca. Zicea că vrea să ne facă o viaţă mai frumoasă. Probabil, încă nu a găsit de lucru.
Altfel, acum, mama avea cu ce să-şi cumpere medicamentele şi nu mai era obligată să muncească de dimineaţă, până seara pe te miri ce, la omul acela rău, care nu le da nici lapte, ca să nu se otrăvească cu lacurile şi diluanţii lor cu tot. Se tot gândea şi mai zicea câte-un „bună ziua!”, când trecea pe lângă un sătean.
Parcă îi răsuna şi acum vorbele mamei în minte, ca o rugăminte: “Să înveţi, mamă, carte ! Vezi şi tu cât de greu este în ziua de azi! Munceşti, şi nu ai cu ce să trăieşti de pe o zi pe alta!”
“Dar parcă fata lu` tanti Tinca, ce a făcut, dacă a învatat carte? Acum, e vânzătoare la magazin. Poate că-i mai iese ei ceva, dar tatăl ei are tractoare, o duc mai bine decat altii. Dar eu am să învaţ, n-am să mă las. Voi ajunge la Bucuresti, judecătoare mă fac. Le arăt eu ăstora.”
Şi plină de astfel de gânduri, când alţi copii sunt preocupaţi cu joaca si, mai ales, cu calculatorul, fetiţa noastră merge înainte pe drum.Trebuie să facă rost de bani, neapărat!
………………………………………………………………………………………………………
O frână, bruscă, la început, şi apoi din ce în ce mai lină, mă făcu să-mi revin din gândurile mele. Îmi trag picioarele de sub mine, amorţite, aşa, pe nesimţite. Fac câteva genoflexiuni şi îmi spun că, neaparat, trebuie să mai dau jos câteva kilograme. Nici fumatul, nici curele de slabire nu te mai ajuta… Bine zicea o doamnă: dinţii la gard!
Dar, eu cred că sună mai frumos:dintii la stele! Dintr-o dată, mi-a trecut prin faţa ochilor o adiere… Pe un grătar sfârâia o ciozvârtă de berbecuţ. Îmi lăsa gura apă!
Am coborât şi eu. Cam puţină lume! Dar cine să mai coboare, dacă mai toţi sunt plecaţi, prin Grecia, Italia, Spania…
Munţii nostri aur poartă… Noi cerşim din poartă în poartă… Mama ei de viaţă, şi de conducători!
Mi se face iarăşi greaţă.
Preţ de cateva secunde, am rămas în stare de imponderabilitate. Nu ştiam încotro s-o apuc. Acasă, cred că o găseam plânsă pe mama. Tata, cred că era la cârciumă, cu amicii de pahar. S-a prostit acum, la bătrâneţe, dar parcă numai el? Are, acum, parabolică şi vede tot ce este în lume, dar cel mai tare îl intereseaza filmele sexi. Ei, pe dracu’, chiar alea mai tari!
Dar parca numai pe el? Mama l-a pârât la popă. Erau amici, l-a susţinut intr-o bătaie între popi. Cu toate astea, i-a zis:” Mircea, eşti un mare păcătos!” Parcă l-a lovit cu leuca-n cap. I-a întors-o foarte urât, urât de tot:: ”Să mă pupi în fund, părinte!” Îmi vine să şi râd, dar să şi plâng! Cred că vine Apocalipsa, mama e convinsă de asta! O să mă întrebe, iar, dacă am fost la mânăstire, să mă spovedesc, “că vremurile din urmă se apropie, mamă! “…
Cred că are dreptate. Dar, mă lasă dracul?
………………………………………………. ………………..
O iau, la întamplare, şi paşii mă poartă pe strada principală. Case mari, frumoase, adevărate vile… şi, totuşi, miroase a sărăcie. Strada n-a mai fost reparată de pe timpul Răposatului. O senzatie de pustiu mă încearcă. Totul arată anapoda. Parcă nu m-am născut în acest sat. Atunci unde? Mă simt un străin, în locul unde m-am născut. Mă simt fără identitate… M-am oprit, în dreptul unei firme de mobilier pentru export. Ştiu că este patron un amic din generală. S-a ajuns. A avut şi un mare necaz. I-a cumpărat fiului o maşină puternică, mai bine n-o cumpăra. Ar mai fi trăit şi astăzi! O fi vreun blestem, ceva! Te mai blesteamă lumea, nu-i poţi mulţumi pe toţi! Doamne fereşte, nu vreau să cred aşa ceva! Durerea unui părinte e la fel, chiar dacă e bogat sau sărac.
…………………………………………………… ……………………
Mă primeşte un bărbat elegant. Are părul grizonat, aproape alb, sau mi se pare de la lumina halogenilor. Figura este cam tristă, o durere estompată i-a lasat nişte cute adânci pe frunte. Râde, forţat, şi eu ştiu de ce. Vorbim de una, de alta, îmi spune că sunt vremuri grele, nu găseşte forţă calificată de muncă, toţi meseriaşii buni cer salarii mari, nu le dai, pleacă; necalificaţii fac şi ei gât, controale peste controale, dă-le şpagă, du-i la restaurant, cotizează pe la partide, etc. Salarii? Minimum pe economie. Cărţi de muncă? Una, ici, alta, colo. Are şi el case mari, maşini puternice. Soţia s-a îmbolnăvit, de când cu accidentul. Nici el nu mai are chef de viaţă. I-a mai luat foc o parte din firmă. Crede că cineva i-a pus foc dinadins… Nu le e rusine, vor să le mai dau şi lapte… că toţi au vaci cu lapte pe acasă. Au şi vecinii, toţi cer, de unde?
O fată aduce o cafea. El nu mai bea de mult, are probleme de sănătate. Bună, cafeaua! Aprind şi o ţigară, vreau şi o tărie? că are de
toate! Aş dori o ţuică de ţară, curată. Şi el, la fel… e curată şi veche, roasă în lemn de dud. Toarnă într-un pahar dichisit. Mărgelele joacă, parcă, după melodia DVD-ului. Mai pune încă unul, mă arde pe gat, dar îmi face bine. Stau, comod, pe un fotoliu din piele vişinie, privindu-l plimbându-se prin biroul, mare, mobilat cu gust.
Îmi părea frumos, înalt, puternic, suntem un fel de veri de-al doilea. Îmi zic că tot neamul nostru a fost frumos. Îmi răsună în minte vorba unei mătuşi:”neamul nostru cel frumos, curvar şi puturos”. Oare mai trăieşte?
Patronul se aşeză la birou şi mai dădu peste cap un pahar cu rachiu. Suflă peste buze, să le răcorească. Eu beau câte o înghiţitură, pot bea aşa, până dimineaţă, numai să am ce! Mai pune un pahar. Este, deja, roşu la faţă ca racul, devine mai jovial. Se aude un ciocănit la uşă.
- Intră! răsună vocea lui, ca un tunet.
O slăbătură de fetiţă, să tot fi avut vreo 10 anişori, intră hotărătă. Se opreşte, după ce făcu 2-3 paşi. Mă uit la patron. Se întunecă, dintr-o dată.
- Ce vrei?…
- Mama are nevoie de 100 de lei, urgent. Ţi-i dă, cu dobândă, când ia salariul.
- Care salariu, că l-a luat demult. Încă mai trebuie să muncească pentru cât i-am dat! Dacă tot timpul se îmbolnăveşte, numai am nevoie de ea. Aşa să-i spui, ai înţeles?
- Am înţeles…
- Pleacă!
A mai turnat un păhărel pentru el, mi-a pus şi mie.
Mi-au rămas, în minte, ochii acelei fete. Mă gandeam că şi şarpele are ochii la fel, te hipnotizeaza, apoi… te papă!
S-a ridicat, brusc, aruncând paharul cu forţă. Un zgomot cristalin s-a rostogolit pe gresia adusă din Spania. Avea flăcări în priviri…
-Tot aici eşti? A fost un strigăt, mai degrabă un urlet.
Am rămas înlemnit, fata era tot acolo, lângă uşă.
S- a dus înspre ea, aruncându-se, ca un leu asupra unui pui de căprioară
Gândeam că fata va fugi pe uşă.
-Fugi!… Am strigat eu, dar, nu, nu se poate ce-mi văd ochii!…
Fata făcu doi paşi în întâmpinarea leului. “Mielul vine la jertfire! “, mi-am zis. Într-o fracţiune de secundă, un strigăt ascuţit a făcut să se cutremure tot biroul. Aveam impresia că şi geamurile de la vitrine începuseră să vibreze, amplificând vocea fetei într-un tremolo de soprană.
-Ţi-am spus că mama are nevoie, urgent, de 100 de lei!
Am rămas cu gura căscată. ‘’Leul” s-a oprit, la circa un metru distanţă de ea, cu mâna dreaptă ridicată asupra fetei. Cred că m-am rugat să nu facă acest gest. Nu m-am rugat, am implorat cerul, l-am implorat pe Dumnezeu!
…………………………………………………… ……………………
Am răsuflat uşurat.
Era o imagine de stop-cadru, fata tremurând, dar cu privirea, ţintă, drept în ochii lui. Încordarea fetei, privirea fixă şi hotărâtă i-au umezit ochii. O lacrimă a început să-i curgă pe obraz, uşor, uşor, oprindu-se pe buzele tremurânde. Leul a lăsat mâna în jos, strecurând-o în buzunarul pantalonilor de firmă.
S-a întors la birou. Parcă intrase la apă, dintr-o dată se chircise de tot, şanţurile de pe frunte se adânciseră şi mai tare. A deschis seiful. Parcă nu mai avea vlagă în el. A pus bancnota de 100 de lei pe masă. Şi- a cuprins capul, cu amândouă mâinile, ca şi cum l-ar fi strâns într-un cerc, să nu-i plesnească.
Fata n-a făcut nici o mişcare. I-am făcut semn, să ia banii. N-a schiţat nici un gest, stătea neclintită… statuie.
Leul meu, învins, şi-a descoperit faţa. Era livid. S-a ridicat, greoi, a luat banii, punându-i în palma fetei, strângând-o cu amândouă mâinile. Au stat, aşa, zeci de secunde. Fotoliul meu a început să scârţâie… A deschis uşa. Îmi părea un cavaler deschizând uşa reginei.
Fata a plecat. Dintr-o dată, acel birou părea prea mare şi prea gol. Am realizat că mâna dreaptă îmi amorţtise, cu pahar cu tot. L-am apucat, cu mâna stângă. Tot cu ea, l-am dat peste cap. Cred că, atunci, am băut, pentru prima şi ultima oară… ambrozie! Nu mai băusem, în viaţa mea, aşa ceva de bun!
L-am lăsat pe amicul meu, patron, cu capul cuprins între mâini, eram în plus. Am luat-o pe jos, cam un kilometru, fumând ţigară după ţigară.
Luând o maşină de ocazie, în jumătate de oră, am reintrat în cotidian.
…………………………………………………… ……………………………..
La ora când scriu… ştiu mai multe. Tatăl fetei a murit într-un accident în Italia. Nu s-a aflat decât, mai târziu, după ce a fost înmormântat, acolo…
N-a reuşit să le facă o viaţă mai frumoasă. Sau poate, cine ştie planurile lui Dumnezeu?
Fata, cu ochii negri, a ajuns judecător.
Amicul meu a ţinut-o la liceu şi la facultate, mama ei a lucrat, la el, până ce fata a terminat facultatea şi s-a încadrat. Acum locuiesc, amândouă, la Bucureşti. Amicul meu le-a cumpărat apartament. În fiecare an, se întâlnesc de Crăciun şi de Paşte. Mi s-a părut totul un film, dar ce film!
M-am gândit că ar fi păcat să nu vedeţi şi voi un film… pe gratis!
…………………………………………………………………………………………………………………………………………..
* George Bulai trăieşte în oraşul Bacău, este de profesie electronist în cadrul SISEE Moldova- AISE Bacău. Iată cum se autodescrie “Cine sunt? Un anonim care la 52 de ani şi-a adus aminte că la anii adolescenţei a scris, şi el, o poezie… acum, la anii maturităţii, vrea să scrie şi el o povestire! Ce-a ieşit vedeţi şi voi, o fi bună, n-o fi, dar mie îmi dau lacrimile ori de câte ori o recitesc, şi din cauza asta nici nu pot s-o mai corectez… de parcă m-aş pricepe?! S-o corecteze viaţa, că viaţa bate filmul!”
Felicitari, George, pentru ca ai gasit puterea de a mai reda in cuvinte realitatea asta, atat de trista, ce bantuie prin “locurile natale”!
Reintoarcerea in satul,comuna sau orasul natal nu poate intotdeauna sa te bucure.De multe ori te poate deprima,daca atmosfera e mai trista decat atunci cand ai parasit acel tinut.Daca la conducerea unei comunitati nu sta o mana de oameni inimosi,totul se duce de rapa.E ca intr-o familie,daca unul trage “hais” si altul “cea”,nu se pot realiza prea multe.E bine sa-ti cunosti interesul,dar daca ai pretentia ca sa fii respectat,cunoscut,adulat,trebuie sa faci mult mai mult decat poti.Chiar imposibilul.
Felicitari George; nu stiam ca ai veleitati de scriitor – tine-o tot asa ca zici bine.
Poate imi recomanzi si mie din personaje sa facem si ceva asigurari de viata.
am citit…la un moment dat mi s-a parut ca,invizibila,ma aflu in birou si vad fetita care vine sa ceara bani pt mama ei bolnava…mi-a fost teama pt ea,dar m-am gandit ca mai e inca cineva in birou…ce sa spun totul pare real…ai talentul de a imbraca realitatea in cuvinte si de a o face palpabila celui care o percepe lecturand…c’est mon avie…
MULTUMIRI !! MARE BUCURIE SI LINISTE SUFLETESCA A ADUS IN SUFLETUL MEU,MI-A PLACUT TARE POVESTIOARA SI EU AS MAI MERGE IN SATUL MEU NATAL,DAR E PREA DEPARTE ,FELICITARI !CORINA DIN GERMNIA !
………e doar umila parere a unui cititor anonim…………………..sincere felicitari scriitorului pentru spiritul de observatie si delicatetea sufleteasca cu care a surprins emotia, inversunarea, lupta interioara a fetitei care s-a luptat pana la apogeul puterilor sufletesti pentru implinirea telului dorit….toata viata luptam…poate sunt putini acei care incep aceasta lupta din copilarie…lupta cu boala, cu saracia, cu marginalizarea….am citit printre randuri …intalnirea a doua inimi….cand dumnezeu vorbeste inimii….miracolul se intampla….nu a fost acea intalnire prin care doua inimi iubitoare se bucura una de prezenta celeilalte, simtind atingerea de catifea a iubirii…..doua inimi fata in fata…intalnirea lui….a fi….cu…a avea…..inima ei ranita, ingrijorata pentru sanatatea mamei, indignata de comportamentul lui trufas…..inima lui impietrita, aroganta, dispretuitoare, cu ziduri prea groase pentru a patrunde o raza de iubire sau macar de mila, sora mai mica a iubirii…inima ei a batut cu tarie la portile iubirii de om….a vibrat ….a trecut dincolo de tariile cerului pana la inima creatorului, iar raspunsul a venit imediat…daramand zidurile inimii lui impietrite…..deschideti usa ca sa intre imparatul slavei……miracolul s-a produs…suvoiul iubirii lui dumnezeu a rupt toate stavilarele inimii impietrite…i-a umplut-o pana a revarsat peste maluri….acea lucrare de o secunda in vesnicie a durat ani de zile …pana ce fata si-a implinit visul si destinul……
Cate minuni despre care odata si odata se va vorbi cu admiratie! Tu esti o minune , George!
(imi beau ceaiul cu placere!)
Parca te-ai fi ocupat totdeauna de gustul publicului…. esti un “scriitor al bunatatii si al blandetii”.In scrierea ta durerea si rautatea , orice alte neajunsuri si suferinte distrug orice armonie…prezinti lucruri traite ,nu din inchpuire si nici auzite….cat de frumos !
Esti interesant in tot ce spui;fa ce simti si cat simti…!nu te cunosc decat ca pe o fiinta care este departe si un observator fin al realitatii, pe care l-au ispitit situatiile alarmante si figurile ganditoare .
Doua brate se deschid cu drag sa te cuprinda! Dupa admiratie vine respectul si tot asa alte si alte sentimente.
Ai o misiune serioasa, de acum incep sa studiez cu dragoste scrierile tale.
Astept, cu interes, alte si alte scrieri; succes, George!
Cate minuni despre care odata si odata se va vorbi cu admiratie! Tu esti o minune , George!
(eu imi beau ceaiul cu placere!)
Parca te-ai fi ocupat totdeauna de gustul publicului…. esti un “scriitor al bunatatii si al blandetii”.In scrierea ta durerea si rautatea , orice alte neajunsuri si suferinte distrug orice armonie…prezinti lucruri traite ,nu din inchpuire si nici auzite….cat de frumos !
Esti interesant in tot ce spui;fa ce simti si cat simti…!nu te cunosc decat ca pe o fiinta care este departe si un observator fin al realitatii, pe care l-au ispitit situatiile alarmante si figurile ganditoare .
Doua brate se deschid cu drag sa te cuprinda! Dupa admiratie vine respectul si tot asa alte si alte sentimente.
Ai o misiune serioasa, de acum incep sa studiez cu dragoste scrierile tale.(tocmai imi este dat sa traiesc asta!)
Astept, cu interes, alte si alte scrieri; succes, George!
Imi place povestea, e plina de forta, lucida, amara. Dar ciudat, desi infatiseaza o drama umana, textul nu te umple de zgura, dimpotriva, razbate din randurile lui speranta ca binele din om, chiar daca temporar repudiat, exista si va iesi la iveala atunci cand va trebui.
Multumim pentru film si mai ales pentru realitatile triste pe care le-am vizionat(fizicul cantareste uneori mai mult la angajare,bacsisul e la loc de cinste,romanii nostri sunt nevoiti sa-si faca un rost trudind din greu prin alte tari,credinta la noi cei oraseniti nu mai e pe primul loc,se practica munca la negru,satulul nu-l crede pe flamand………….)Eii si ce daca personajul nostru era elegant,imbraca haine de firma,ce era fericit?Vorba unui cantec:”si baietii(a se citi bogatii)plang cateodata.
Proza scurta a lui George Bulai insufleteste cititorul dornic de o scriere coerenta si digerabila. Autorul este angrenat in drumul spinos al cautarilor , al descoperirilor si al cunoasterii. El reuseste sa manuiasca cu precizie traseul impus al povestirii, folosind cu iscusinta calea bine-cunoscuta a predecesorilor sai. Excursul sau este conturat cu dimensiunea lui spiritualizata, perceput ca un panaceu al durerilor si dimensiunilor , ca un liant intre registrul pamantean si cel celest. Citez: “O slabatura de fetita, sa tot fi avut 10 anisori, intra hotarata. Se opreste, dupa ce facu 2-3 pasi. Ma uit la patron. Se intuneca, dintr-odata.
-Ce vrei ?”
Se observa aici antiteza intre sarac si bogat, satul si flamand, avaritia celui care are in mana painea si cutitul, dar, totodata, si demnitatea celui oropsit.
Autorul stie sa migreze pe parcursul expozeului astfel incat forta raului este ingenuncheata de binele si bunatatea care pot sa preschimbe traseul naratiunii, dirijand-o cu abilitate acolo unde si-a propus, astfel , barbatul care cu cateva momente inainte era un uragan in desfasurare, printr-o intoarcere la 180 grade, devine ca un mielusel : “…fata tremurand, dar cu privirea , tinta ,drept in ochii lui. Incordarea fetei, privirea fixa si hotarata, i-a umezit ochii…leul parca nu mai avea vlaga in el.” Caci iubirea reabiliteaza fiinta umana, innobiland-o cu iertarea, darul cel mai de pret. Se simte in lucrarea de fata o daruire si o pasiune pentru cuvantul scris.
Autorul dispune de acel har cu care l-a inzestrat natura, implicand un flux liric impresionant, realizand un melans fericit intre componenta dramatica si cea elegiaca, dovedind astfel o buna stapanire a scrisului.
Te felicit si iti urez un drum bun !
Interesant, drag prieten…mi-a facut placere lectura din aceasta zi…si poate si pe viitor o sa mai am prilejul unor lecturi asemanatoare…Astept cu nerabdare!
EVEREST
Pentru mine eşti un munte…
Eşti un EVEREST…
Eu in tine sunt colină,
Restul lumii… este simplu rest.
Mă gândesc în tine, să prind rădăcină
Mă adun acolo din izvoarele pierdute…
Şi mă intorc, de sub pământ
Şi-mi cad frunzele-nverzite,
Scrijelind pe stâncă-n vânt…
Şi-mi adun neliniştile toate, lângă tine
Şi mă răsfăţ cu ele…
Prăpăstii în cer
Şi mă gândesc
Aşa cum se cuvine,
Să împart cu tine vis
Şi orişice mister…
Pentru mine, eşti un munte,
Eşti un EVEREST…
Restul lumii, pentru mine…
Doar…un simplu rest!
emma
Sunt doua aspecte importante surprinse de tine:
1. mereu incercam sa fugim de prezent si de greutati si de dezamagiri…unde?? exact acolo unde stim ca am fost fericiti, protejati, iubiti si aparati, acolo in trecutul de unde am inceput sa ne formam…casa/pamantul natal. Cel mai trist este ca amintirile noastre luminoase se sting in momentul in care descoperim ca acel “acasa” cum il pastram in memorie…a disparut..a ramas un loc strain si gol, trist si schimbat, fara sa ne mai “imbratiseze” de bun-venit.
2. povestea fetitei nu e noua, nici unica, din pacate. Mai mult de atat, e ceva deja obisnuit si comun..doar ca de cele mai multe ori trecem pe langa si nu observam..pentru ca daca am observa mereu..nu am face fata prea mult..si asa ca instinctul de “supravietuire” ne comanda “IGNORA”!
Felicitari oricum pentru stilul de expunere, foarte reusit si sensibil !
Felicitari George, ai prins esenta personajelor, ai talent si potential, la cat mai multe povestiri si de ce nu un roman.Tine-o tot asa si impartaseste si altora din talentul tau. Astept cu nerabdare si alte povestiri.
http://www.youtube.com/watch?v=-vctmYQFtY0
E ATAT DE TRIST…VOINTA ITI DA PUTERE…DAR CUI,CAT SI CUM?!
Felicitari George!
Aceleasi felicitari le merita si minunata revista (de a carei existenta nu stiam,recunosc)pentru ca te-a ales sa fii si tu pe una din paginile ei,pentru ca meriti sa-ti fie scoase la lumina lumii scrierile tale.
Sa vreau,sa stiu ,sa pot,sa recunosc ca toate vin de la D-zeu ,prin insasi nasterea mea,ca talentul scrisului nu-l are oricine ,el este dat prin “dar divin “celor alesi sa manuiasca cuvantul.In cazul de fata ,George Bulai ,este cel ales sa vada ,sa simta ,sa exprime cee ce de fapt se intampla in orice moment in jurul nostru.Putini dintre noi ,sant receptivi la amanunte …..Un lucru cert,este faptul ca nu coenstizam de regula conjunctura in care ne aflam ,faptele care preced “insasi prezentei noastre “,in locuri marcate si amprentate de noi ,inca de la nastere…..Precum nimic nu este intamplator ,ci totul decurge dintr-o ampla cunoastere si peremanentele noastre semne de intrebare privind “evolutia omului ,omenirii,vietii,Planetei,sigur cautam raspunsuri in imediata noastra apropiere .”Asa cum spuneam ,acest minunat dar al scrisului ,nu-l are oricine !Respectati pe cei ce-l au ;prin “dar divin”!,iar George Bulai ,este unul din cei alesi sa fie “calcati de Muze “.Da-i Doamne putere ,inspiratie ,sa scrie pentru noi ,ceea ce noi “restul “,ne incapatanam sa trecem cu vederea ,din superficialitate,lipsa de timp ,goana dupa material etc…..Succes unui om de litere (care paradoxal are o alta formare profesionala ),dar care trebuie sa continue sa-si manifeste prezenta in aceasta “Lume debusolata “,prin arta minunata a cuvantului scris !Cu toata admiratia ,Aurora Voicu
Aceasta povestire am mai citit-o, inainte de a o publica…am avut acest privilegiu.
Stii parerea mea, si subscriu acelei Mihaela de mai sus…ai talent, asa ca …sa ne incanti si cu alte scrieri. Daca se poate sa fie mai putin triste.
Succes, George!
Nota 10.
Nota 10.
felicitari george!
intamplari din cele povestite de tine sunt multe in jurul nostru..
poate le observam, poate nu..
insa, doar un om harazit de d= zeu, cu talent scriitoricesc ca tine poate sa observe cu duiosie, cu mila, cu credinta in bine, cu credinta ca mereu binele invinge raul, cu dragoste pentru oameni, asa cum sunt ei..buni sau rai, caci tu…le dai posibilitate in scrierile tale, sa se indrepte, sa=si spele pacatele., sa devina buni..
sa fii sanatos drag prieten, sa scrii mai departe..tot ce scrii, este pagina vie de viata , si totdeauna ramai cu invataminte…si cu intrebarea.”.eu.., ce fel de om sunt ?
vointa mea ..oare imi poate da putere ?”
Foarte frumos ati scris aceasta intamplare totusi trista dar foarte adevarata.Viata este uneori nedreapta cu noi dar este frumos atunci cand stim sa alegem drumul cel bun.Am ramas impresionata de modul si stilul dvs.aparte in arta povestirii.Sunteti talentat si nu ramane decat sa va doresc mult succes in continuare!
Mi-a placut foarte mult cum ai stiut sa redai in cuvinte aceasta frumoasa poveste reala.
Felicitari! Ai un mare talent in arta de povestitor si poate pe viitor o sa am ocazia sa mai ascult si alte povesti din viata noastra.Mult,mult succes George!
Vointa iti da putere…..titlul este chiar subiectul povestirii…frumos cu introducere ,cuprins si incheiere.Ai pornit de la dorinta de a-ti revedea locurile natale,cu intamplarea nefericita a fetitei ,care avea mama bolnava si care ,datorita urgentei si necesitatii in care se afla ,a gasit puterea de a infrunta privirile nemiloase ale patronului ,de la care astepta ajutor…incheierea este fericita…fetita ajunge judecator cu ajutorul patronului care o sustine in facultate.Traiesc amandoua la BUCURESTI…..mama si fiica…
Asta ne arata ca urgenta ,necesitatea si vointa iti dau puterea sa infrunti obstacole si sa mergi mai departe…[ daca am putea toti ].
George iti doresc succes….esti un scriitor sensibil,nu te opri si-ti promit ca voi fi o cititoare fidela a cartilor tale…
Frumoase cuvinte si parca le-am trait,spuse cu inima unui om ce simte durere,iubire si fericire…
George..felicitarile mele din suflet…si sa dea Domnul sa ne mai scrii….Multumesc!!!
*****Gabriela*****
Drag prieten!!!
Foarte frumos ai reusit sa descrii realitatea zilelor de azi…..poate trista dar cel putin adevarata .As putea sa te felicit sa te laud asa cum multi alti prieteni au facut-o deja, desi meriti mult mai mult de atita din cauza ca tu ai scris ,nu cu mina nici cu gindul tu ai scris cu sufletul, George ai un suflet minunat …..mult succes !!!si DUMNEZEU sa te binecuvinteze !
****************************************
Scrie-mi, mama, despre satul
Cel cu cer albastru
Si-mi trimite-o alba floare
Din salcâmul nostru!
Scrie-mi de cuiva din sat
I-a fost dor, mama, când am plecat?
Si daca, afar’ de tine,
Plâns-au s-altii dupa mine!
*******************************************
Bravo , “D-le George” , se pare ca din condei iese mai bine decat din surubelnita
). Continua si cand va iesi prima carte sa ne inviti la lansare . Voi fi acolo .
Fiecare are o poveste….de fapt viata in sine este o mica istorie din care multi ar avea de invatat.. Doar noi trebuie sa stim sa deschidem aceasta carte si sa o lasam in mainile celor care vor sa o rasfoiasca…Problema este, cine pune mana pe carte ???? Daca nu e cel care stie cum trebuie citita, cum trebuie rasfoita aceasta istorioara , atunci cartea va fi rupta, istoria va fi schimbata iar sufletul acelei carti va fi ranit….
Mai sunt si maini de aur care doar cu o mica atingere pot schimba o viata, un destin….
Felicitari George !… Sa-mi pastrezi o carte ptentru cand voi veni in tara …si bineinteles cu semnatura autorului in original .
Frumos George! Dumnezeu a stat langa tine cand ai scris!
Bravo George! frumoasa descriere…povestioara…felicitari,succes pe mai departe!
Am vizionat filmul. Adevarate secvente cinematografice. In ciuda faptului ca intial n-aveam de gand sa-l urmaresc, nu m-am lasat pana nu i-am “vazut” sfarsitul..L-as aprecia cu doar doua cuvinte: “bun condei!”
“minte luminata”….din nou si din nou recitesc !…si cine ar crede ca “necesitatile vietii”imi impun imperios sa fac acest lucru?!pentru mine scrierile tale ,aceste “cazuri de constiinta”(pana la urma!) sunt subiecte de meditatie si-mi provoaca emotii.Ce minunat instrument este in mintea ta!
ramai cu bine,voi reveni!
Vorba rostită aparţine pe jumătatea celui ce-o transmite, iar cealaltă jumătatea e a celui ce-ascultă[in cazul nostru celui ce o citeste].M-am regasit oarecum in poveste,pribegind prin catunul meu natal…..Frumoasa povestioara,multumesc!!
Dle. George, se pare ca este adevarat ceea ce mi-ati spus legat de meserii…Cu siguranta ca vointa iti da putere,iar din ea, ne imparti minunatele cuvinte care ne fac sa ramanem muti…
Felicitari si aveti toata admiratia mea!
Un suflet ratacit in propriul trup ,un suflet tinar trezit peste ani intr-un chip imbatrinit.Nu te speria!Nu ai incotro trebuie sa te recunosti.Cauta urmele trecutului pe trupul tau si te vei recunoaste.
Nu-i asa ca esti tu? Te-ai redescoperit? E bine.Mergi mai departe.Nu-i timpul pierdut sa faci ce n-ai facut.