Primăria municipiului Chişinău: “Comunicat de presă – Bucureşti 12 noiembrie 2009″

vineri, noiembrie 13, 2009

PMC--12NOV09B-WB„Recunoaştere şi recunoştinţă”, pentru tinerii care au suferit după 7 aprilie 2009

Bucureşti, 12 noiembrie 2009

Tinerii maltrataţi ca urmare a evenimentelor din 6–7 aprilie, primiţi de preşedintele României, Traian Băsescu

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, alături de un grup de tineri din capitală se află astăzi la Bucureşti, unde a fost primit la Palatul Cotroceni de către Preşedintele României, Traian Băsescu. Tinerii sunt victime ale maltratărilor, torturii, tratamentului inuman şi degradant la care au fost supuşi de către organele de forţă ca urmare a evenimentelor din 6-7 aprilie a.c. şi se află în aceste zile într-o excursie în România, în cadrul Programului „Recunoaştere şi recunoştinţă”.

În mesajul său, preşedintele României i-a felicitat pe tineri pentru lupta lor şi atitudine pentru democraţie, libertate şi un viitor european pentru Republica Moldova. Şeful statului român a menţionat că lupta împotriva sistemului comunist încă nu s-a încheiat, precizând că sistemul nu cedează atât de uşor, iar rădăcinile acestuia sunt adânci. Traian Băsescu s-a pronunţat pentru intensificarea colaborării economice dintre România şi Republica Moldova, exprimând, de asemenea, intenţia de a iniţia semnarea unui acord pentru formarea unui grup de state Balcanice, din care să facă parte şi R. Moldova, pentru aderare la Uniunea Europeană.

www.DickBlick.com

La rândul său, primarul general Dorin Chirtoacă a mulţumit preşedintelui României pentru susţinerea acţiunii „Recunoştere şi recunoştinţă”, iniţiată de Primăria Chişinău. De asemenea, edilul Chişinăului a apreciat consecvenţa autorităţilor române în relaţia cu Republica Moldova şi susţinerea pentru integrarea europeană a ţării noastre. În special, Dorin Chirtoacă a ţinut să-i aducă mulţumiri domnului Traian Băsescu pentru promulgarea Legii cu privire la simplificarea procedurii de obţinere a cetăţeniei, pentru decizia de deschidere a celor două consulate româneşti la Bălţi şi Cahul şi pentru suplinirea numărului de locuri în Universităţile din România pentru studenţii din Republica Moldova.

În altă ordine de idei, primarul general şi-a exprimat speranţa că în curând va fi semnată şi convenţia cu privire la micul trafic de frontieră. Şeful administraţiei municipiului Chişinău a exprimat încrederea în relansarea relaţiilor dintre cele două state, prin abolirea regimului de vize, legea consulatelor şi legea cetăţeniei. În context, primarul Dorin Chirtoacă i-a urat succese preşedintelui Băsescu în alegerile prezidenţiale din România, care vor avea loc la finele lunii curente, pentru a putea pune în aplicare în continuare agenda vis-a-vis de sprijinirea Republicii Moldova pentru aderare la Uniunea Europeană.

Proiectul „Recunoaştere şi recunoştinţă” a fost iniţiat de Primăria Chişinău, cu susţinerea Departamentului pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi a Ministerului Tineretului şi Sportului din România. Acţiunea are ca scop să contribuie la reabilitarea morală şi psihologică a victimelor abuzurilor structurilor de forţă după 6-7 aprilie 2009. În cadrul proiectului, vor fi organizate 3 excursii pentru grupuri de tineri care au suferit în urma acţiunilor poliţiei din aprilie 2009 în localităţile cu semnificaţie cultural-istorică din România.

Direcţia Relaţii Publice a
Primăriei municipiului Chişinău
Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 83
MD 2012, Chişinău, Republica Moldova
Tel.: + 373 22 201 707; Fax: + 373 22 201 708
e-mail: drp@pmc.md; web: www.chisinau.md
12 noiembrie 2009

Spune-ti Parerea

Subscribe

Cunoaste romanii

Get the Flash Player to see the slideshow.

Fierbinte

Iulian URBAN: “Afacerea Germania 1935″

Cazul datoriei Germaniei prezinta un interes profesional in primul rand si o provocare pentru mine, dat fiind faptul ca gestiunea si managementul datoriilor este... »

Prof.Dr. Adrian BOTEZ: ” Actualitatea românească”

ACTUALITATEA ROMÂNEASCĂ Sau „SUNTEŢI INVITATE/INVITAŢI LA TRĂDARE, DOAMNELOR ŞI DOMNILOR!” Înainte de 1989, în România oamenii/locuitorii se împărţeau în: 1-„Conducătorul” – UNIC! (al Paridului Unic!) –... »

Al. Florin ŢENE: “Fericirea de a fi condamnat de confraţi”

Mai întotdeauna la români s-a adeverit, de-alungul istoriei, apoftegmele „Să moară şi capra vecinului” sau „Nimeni nu este profet în ţara lui”. În acest... »

Home | Publicitate | Mica Publicitate | Contact Copyright © 2010 Romanian VIP. All Rights Reserved.
Powered by Ameromedia.