Am sa mentionez de la bun inceput ca Nicolae Moraru nu e un om. Si nu e nici fictiune. Nicolae Moraru este o alta fata a lui Prometeu. Un titan, pe care mi l-a facut cadou soarta pe neasteptate si caruia Dumnezeu ii daduse de indeplinit o misiune dificila, dar mai mult decat perfecta. Aceea de a aduce inapoi, in suflet, Lumina. O flacara pascal-existentiala, i-as putea spune, fiindca, de personalitatea aceasta, atunci cand incerci sa te apropii, totul se intampla de la sine. Fara ezitari, fara stangacii, fara complexe nefiresti. Te simti, pur si simplu, liber, inteles, ocrotit. Ai aproape de tine, dintr-o data, un adevarat stalp al cunoasterii, caruia nu iti e teama sa ii impartasesti erorile propriului tau cod personal. Si asta, pentru ca, adevaratele caractere umane au avut intotdeauna o masura a blandetii, care te ajuta sa poposesti, ca un calator obosit, intr-o casa de oameni cu suflet bun, respirand a intelepciune si a liniste, unde vrei sa zabovesti la nesfarsit, departe de lumea cea rea si defaimatoare de-afara.
Pe Nicolae Moraru l-as aseza in interiorul unei povesti. Dar nu al unei povesti oarecare, ci doar in aceea a propriului sau destin. Mai trist sau mai putin trist, cu umbre sau cu lumini, asa cum a incercat divinitatea sa ii creioneze traseul propriei sale calatorii pamantesti. Ma gandeam, scriind aceste randuri, cu ce sa-l asemuiesc pe Omul si pe Profesorul Nicolae Moraru. Ei bine, nu am putut gasi o metafora mai sigura pe ea si mai plina de substanta decat aceea a asemuirii sale prometeice cu linistea zagazuita a unei ape greu de stavilit, Dunarea. Da, e o metafora ampla, cu radacini literare solide, dar inginerul Nicolae Moraru si fluviul Dunarea sunt doua realitati suprapuse de timp si de divinitate si adunate impreuna de patima luptei cu vremurile… Pentru ca, acest om a trait si continua sa traiasca si acum, la cei 85 de ani ai sai, prin… esenta cifrelor. Prin ceea ce spun ele dincolo de aparitia seaca si fara o estetica superioara a chipului lor inexpresiv.
Nicolae Moraru inseamna pentru mine umbra unui destin remarcabil. Acest om a trait o viata in umbra stralucirii de moment a altora, fiindca, pur si simplu, nu a vrut sa iasa din “anonimatul”, la care il impingea, din nefericire, soarta. A dorit si a stat tot timpul la… timona conceptiei. “Eu am fost si sunt, duduia Magda, un om de saiba. Atat. Nu mi-a placut sa fiu altceva niciodata.” Asa ii place dumnealui sa rosteasca mereu cu seninatate si cu mare modestie. E-adevarat, numai ca inginerul Moraru nu e o simpla saiba oarecare, ci o uriasa veriga a gandirii scolii romanesti de imbunatatiri funciare de la I. M. Gheorghiu si Cezar Nicolau incoace.
Unii ar spune ca augmentez in mod subiectiv acest aspect. Eu spun ca nu, iar contraargumentatia mea este aceea ca Nicolae Moraru si-a lasat definitiv amprenta asupra filosofiei laborioase, pe care o implica notiunea de amenajare hidroameliorativa, prin cartile scrise si prin cuvantul avut ca sef de proiect complex al studiului general intreprins cu ani in urma asupra Luncii romanesti a Dunarii (unde se prevedea indiguirea si amenajarea hidroameliorativa a unitatilor insulare si de pe malul dobrogean), studio realizat in cadrul Institutului de Studii si Proiectare in imbunatatiri Funciare din Bucuresti, o institutie de mare prestigiu pe plan national si extern si in ziua de azi. in timp, amenajarea in sine a acestui spatiu extins din punct de vedere teritorial s-a dovedit o realizare mai mult decat necesara si indispensabila dezvoltarii social-economice a Romaniei, asa cum a afirmat, de altfel, si in anul 2006, o pleiada de mari specialisti romani in hidroamelioratii, implicati, in vreun fel sau altul, de-a lungul vremii in aceasta actiune majora si vitala pentru mediu. Printre acestia ii amintim pe regretatul academician dr. Horatiu Ioanitoaia, prof. dr. doc. ing. Simion Hancu, prof. dr. ing. Ion Nicolaescu – presedinte CNRID -, prof. dr. ing. Valeriu Blidaru, dr. ing. Iulian Mihnea, dr. ing. Radu Mandru, dr. ing. Virgil Dobre, dr. ing. Liviu Buhociu s.a.
De altfel, acest lucru fundamental pentru Europa si pentru Romania a fost subliniat si in primavara lui 2008 in cadrul dezbaterii nationale organizate si coordonate de catre Academia de Stiinte Agricole si Silvice “Gheorghe Ionescu Sisesti” sub conducerea presedintelui sau, academicianul Cristian Hera, moment in care s-a punctat unul dintre aspectele importante, care vizeaza acest subiect, si anume, faptul ca “realitatea din tarile europene si din alte continente arata ca valorificarea complexa a luncilor inundabile ale fluviilor si raurilor a constituit si constituie din cele mai vechi timpuri o preocupare si o activitate profitabila continua” (este cunoscut faptul ca, pe teritoriul bulgaresc, indiguirea Luncii Dunarii s-a realizat aproape integral inainte de cea de-a doua deflagratie mondiala). “Atat din experienta altor tari, cat si din experienta din tara noastra a rezultat ca, acolo unde albiile majore ale raurilor au fost indiguite si exploatate complex: agricol, piscicol, forestier, cai de comunicatii, zone de turism si agrement, cu masuri de prevenire si combatere a unor fenomene negative, adverse (de exemplu, eroziuni, saraturi), impactul asupra mediului al acestor activitati a fost in toate timpurile pozitiv.”
Iata cum, trecerea prin albia acestei vieti a insemnat pentru Nicolae Moraru urma lasata cu apasare pe firul destinului zbuciumat al unei ape, care strabate mai multe istorii… Si totusi, Dunarea l-a chemat inspre ea pe acest om din necesitate si din deruta. Din necesitatea de a fi ea insasi si din deruta de a nu fi inteleasa, pe fiecare sector al ei in parte, asa cum trebuie. Pentru ca Dunarea este acea fiinta vie cu personalitate de zeu olimpian, este acea individualitate aparte, care are nevoie sa fie ascultata profund inainte de a i se da un raspuns potrivit pe masura senectutii sale, iar inginerul Moraru a avut rabdarea sa-i parcurga toata suferinta ei interioara si sa incerce sa i-o si vindece. Dincolo de coridoare mai mult sau mai putin verzi, Dunarea are nevoie sa fie ea insasi, iar daca in ecuatia povestii ei, inginerul Nicolae Moraru i-a stavilit intrucatva salbaticia proprie, atunci, se poate spune ca divinitatea l-a iubit mult pe acest om.
De foarte multe ori, atunci cand cade cortina peste un spectacol de-o seara, actorii si autorii lui raman asezati, undeva, in umbra identitatii acelui joc uluitor si magic. Nu la fel se intampla, insa, si cu Nicolae Moraru. Pentru ca, acestui veteran al cifrelor, caderea cortinei lasa in memoria timpului mai mult decat vraja de a fi cunoscut un om profund devotat crezului sau o intreaga viata. Lasa in urma miezul. Miezul unei creatii la fel de artistice ca oricare alta, in care modestia, anonimatul (voit, nu impus) si inteligenta detin rolurile principale pe afisul filmului sau existential.
Inginerul Nicolae Moraru — portretul unui destin, caruia Dunarea i-a depanat in tacere, ca o litanie dintr-un templu crestin stravechi, simfonia graiului ei deloc lesne de cunoscut celui care nu ii intelege strafundurile milenare…
Magdalena ALBU
5 decembrie.2009
Recent Comments