Victor RONCEA: “Nicolae Manolescu a pus “Romania literara” in slujba Gold Corporation”

Intelectualii GOLD

“Distrugerea comunitatii Rosia Montana, veche de peste 2000 ani, prin stramutarea unei parti a populatiei, demolarea de cladiri (unele avand calitatea de monument istoric), biserici, mutarea de cimitire si alte actiuni similare este inacceptabila pentru o societate civilizata”. Citatul face parte din Declaratia solemna privind proiectul Rosia Montana, adoptata de Adunarea Generala a Academiei Romane, for suprem al intelectualitatii romane din care Nicolae Manolescu face parte ca membru corespondent, din 1997. Cu toate acestea, Nicolae Manolescu, plurivalentul critic literar, presedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania, presedinte al Consiliului National de Acreditare Titluri si Diplome Universitare de pe langa Ministerul Educatiei si Cercetarii, membru de vaza al Comisiei Tismaneanu, profesor doctor la Universitatea Bucuresti, director al revistei “Romania literara“, comentator sportiv la “Evenimentul Zilei“ si editorialist la “Adevarul“ lui Patriciu si, in acelasi timp, simultan si concomitent, ambasador la Paris al Romaniei, la institutia internationala insarcinata cu protejarea patrimoniului cultural si natural mondial, UNESCO, s-a gandit ca, in folosul banilor, poate nesocoti decizia Academiei Romane. Drept urmare, si-a pus revista pe care o patroneaza, “Romania literara“, cu tot cu angajatii ei, intelectuali de la sate si orase, in slujba “Gold Corporation – Rosia Montana“, care o sponsorizeaza oficial, ca pe o echipa de fotbal oarecare, impreuna cu Fundatia Anonimul, dar nu venetian, ci moscovit, tinand cont ca e vorba de insusi vanzatorul Rompetrol, Dinu Patriciu.

“Academia Romana este dispusa sa participe, prin specialistii ei, la aceste operatiuni care ar putea salva un spatiu care are pentru romani si o valoare emblematica. Este vorba, sa nu uitam, de «tara» lui Avram Iancu, simbol al luptei pentru libertate a romanilor din Transilvania“, se afirma in Declaratia Academiei. E drept, s-ar putea sa fie vorba si de niscai resentimente, tinand cont ca distinsul intelectual a fost rejectat chiar de doua ori de catre forul academic, ultima oara anul trecut. “Respingerea titularizarii (pentru a doua oara!) a lui Nicolae Manolescu e cel mai limpede indicator al dezastrului moral in care Academia se balaceste de ani si ani de zile“, avea sa afirme la vremea respectiva angajatul sau Mircea Mihaiesi, evident, chiar in “Romania literara“. Cu toate acestea, punerea intelectualilor pe care se presupune ca ii reprezinta cunoscutul director al revistei, presedinte al USR si al atator alte comitii si comitete, sub steagul unei companii atat de controversate nu poate decat sa dovedeasca din nou inaltul nivel moral in care se scalda erijatul “for moral“ al Romaniei, cu Cartarescu, pupilul lui Manolescu, plasat in fruntea brigazilor “Gold“.

Nicolae Manolescu, devenit milardar in 2005, gratie unui premiu oferit de aceeasi marinimoasa Fundatie Anonimul Patriciu, a mimat dizidenta inainte de 1989 pentru a se urca, in 1990, pe cadavrele Pietei Universitatii, la conducerea Aliantei Civice care, la fel ca si Frontul Salvarii Nationale, avea sa se transforme rapid in partid, tradand propriile declaratii de la intemeiere. in memoria celor care le pasa de Romania, Manolescu a ramas bine intiparit, dupa ce, imediat dupa sangeroasa mineriada din iunie 1990, cand inca se aflau inchisi studenti arestati ilegal de regimul FSN, distinsul intelectual s-a infatisat cu Zigu Ornea la poarta lui Ion Iliescu pentru a-i lua un “interviu cretin“, dupa cum l-a caracterizat Paul Goma, de spalare a noului “conducator iubit“. Este de amintit doar intrebarea principala: “Nicolae Manolescu: Domnule Presedinte, dati-mi voie sa incep cu o intamplare. Ea este semnificativa in privinta sperantelor pe care multi intelectuali le-au nutrit, inca din epoca Ceausescu, in legatura cu eventuala dumneavoastra cariera politica. Un prieten scriitor, care nu va cunostea personal, s-a prezentat, cand v-a vazut acum un an si ceva pe coridoarele Editurii Tehnice, v-a strans mana (n-ati discutat nimic) si apoi mi-a spus mie, dupa o zi sau doua, cand ne-am intalnit intamplator: «Acesta va fi Omul». Istoria l-a confirmat. Credeti – si va rog sa ma iertati ca va pun atat de direct intrebarea, dar eu reprezint aici o revista literara, principala revista literara din tara si sunt obligat sa o fac – credeti ca ati pastrat simpatia scriitorilor si a intelectualilor, care a fost intr-un fel cel dintai si (indraznesc sa spun) poate cel mai pretios capital politic al dumneavoastra?“.

Patrimoniul UNESCO sau aurul de la Gold?

Iata cum, dupa 20 de ani, aceeasi “principala revista literara din tara“ socoteste firesc sa puna “simpatia scriitorilor si intelctualilor“ intre faldurile trenei celor care platesc mai bine, indiferent ca reprezinta un proiect distrugator al valorilor Romaniei, cele pe care trebuie sa le apere, nu-i asa, un ambasador la UNESCO. Ce sperante pot avea toti realii intelectuali romani care se lupta sa prezerve siturile arheologice milenare, pentru inscrierea localitatii Rosia Montana in patrimoniul UNESCO, atunci cand insusi reprezentantul Romaniei la forul mondial este platit de firma care si-a propus distrugerea acestuia?

Duplicitatea si decaderea morala a lui Nicolae Manolescu, consacrat drept demolator al lui Eminescu, cu scopul de a-l instala pe soclul romanului absolut pe fiul sau literar nelegitim, Cartarescu – nu dureaza de azi-ieri. intr-un interviu publicat anul trecut in (acelasi) “Adevarul“, Manolescu afirma fara jena: “inainte de 1989 n-am scris niciodata despre 23 August, sarbatoarea nationala a Republicii Socialiste Romania. Desi numerele festive ale revistelor erau de rigoare, am reusit sa evit orice comentariu. Compromitator, indiferent ce ar fi continut.“

Manolescu se pare ca uitase o parte importanta din biografia sa. Astfel, in “Contemporanul“, nr. 34 din 21 august 1964, in cinstea “marii sarbatori“, distinsul “anti-comunist“ scria: “23 august 1944 a avut urmarile cele mai profunde in literatura pusa in fata unor probleme umane nemaicunoscute, a unui peisaj social si moral cu totul deosebit. Arta, hranita secole intregi din negare, devine un mod de a afirma noul umanism socialist. Factorul hotarator al revolutionarii literaturii noastre este Partidul, chiar numai pentru faptul ca avangarda marxist-leninista a clasei noastre muncitoare e arhitectul structural al prefacerii sociale si politice, al unei noi realitati, al unui nou tip uman, mult mai evoluat, care pune scriitorilor probleme noi, mult mai complicate… intregul nostru front scriitoricesc a inteles ca literaturii noastre ii revine – asa cum spunea tovarasul Gh. Gheorghiu-Dej la Conferinta pe tara a scriitorilor, in cuvantarea din 24.I.1962 – misiunea de mare raspundere de a contribui prin toata forta ei de inraurire la formarea si dezvoltarea constiintei socialiste, la formarea omului nou, a moralei socialiste…“.

Manolescu: “Constructorul comunismului cultiva lumina“

Scriitorul George Mirea, care-l cunoaste mai bine, din tinerete, ii aduce aminte criticului amneziac ca tocmai la aceste comentarii era folosit de protectorul sau, George Ivascu: “Dupa doua decenii de la prabusirea (in sus!?) a comunismului, inca mai inregistram gesturi incredibile de lasitate, sfidare violenta a memoriei, profit imoral bazat pe maladia devastatoare a subculturii galopante in proportie de masa. Ar fi bine ca acest drept castigat sa nu ne mai fie, in niciun fel, terfelit in minciuna. Adevarul, oricat de vinovat, de neplacut, de apasator asupra constiintei, trebuie recunoscut si asumat de demnitate. Nu pentru ca un om sau mai multi oameni sa fie judecati, condamnati, ci, mai important, reabilitati; valoarea lor si a ceea ce ne-au oferit/daruit depasind cu mult mai mult momentele unor rataciri in care au crezut ori s-au prefacut ca accepta, aflandu-se si ei sub vremuri“.

incepand din anul 1961 (v. “Viata romaneasca“, nr. 7) si pana 1965 (v. “Literatura romana de azi“, incercare de sinteza, in colaborare cu D. Micu), domnul Manolescu a fost un incredibil propagator al ideologiei literare bolsevice… La varsta de 23 ani, proaspat absolvent si colaborator la revista, de mare prestigiu pe atunci, “Contemporanul“, condusa de comunistul-ilegalist George Ivascu, seful lui Nicolae Manolescu, tanarul critic facea exact contrariul a ce se spune in Postfata de catre Sorin Alexandrescu.

Sa citam de ici-de colo: “Literatura realist-socialista este, prin natura ei, o literatura a valorilor etice, surprinzand mutatiile profunde, determinate in cunostinta de ideea socialismului, promovand idealuri de viata noi, indeplinind, adica, un rol educativ insemnat in formarea omului epocii noastre. inzestrati cu cunoasterea stiintifica a realitatii, scriitorii nostri reflecta cu perspicacitate desavarsirea fauririi constructiei noi, socialiste, reflecta chipul omului nou, constructor al societatii viitorului. Acesta este in primul rand muncitorul comunist. E o mare cucerire a literaturii noastre contemporane zugravirea acestui erou al revolutiei.“ (innoire, in “Contemporanul“, nr. 34, 24 august, 1962).

A se observa ca este vorba de articole aniversare. Ultimul slaveste cele doua decenii de la Eliberare. Un bilant literar al socialismului victorios. Manolescu a semnat saptamanal asemenea cronici in «Contemporanul» si, normal, era bine stipendiat.

in anul 1965, impreuna cu D. Micu (binescolit la «Scanteia» ani de zile!), editeaza volumul «Literatura romana de azi» (se reia titlul aniversar de mai inainte!), intr-un tiraj de 12.120 de exemplare. Un diluviu de laude Partidului, lui Marx, Lenin, Gh. Gheorghiu-Dej si lui Nicolae Ceausescu si literaturii socialiste/comuniste“.

Asadar, echipa de intelectuali profitori, de la Ceausescu la Iliescu, la Constantinescu si, apoi, iar la Iliescu, pana la Basescu, se pare ca stie sa profite cu brio de toate oportunitatile “Gold“.

Victor RONCEA
SURSA: CURENTUL INTERNAÅ¢IONAL

Vineri, 29 ianuarie 2010
Romania literara“ in slujba Gold Corporation