Telefonul meu suna pentru a ma destepta: era ora sapte din dimineata zilei de 8 Martie! Am analizat in mare viteza aceasta zi in al meu trecut si, in afara de anii frumosi ai copilariei mele, nu am mai gasit nimic interesant in ea… Aaa! Ba da: intr-o zi ca aceasta, Isus, Domnul etern al Iubirii divine, astepta, suferind in tacere, sa-i vina timpul, sa fie manat cu biciu, pe Drumul Calvarului. Iar printre cei indurerati aveam desigur a nu pierde imaginea Acelei Mame, ce noi o stim cu totii sub numele de Maria, suferinta intruchipata a oricarei mame, pe care doar noi, mamele, ne-o putem imagina si intelege pe de-a-ntregul!
Asa ca, m-am ridicat din pat fara a mai ridica persiana, pentru a nu-l mai trezi si pe Sandu, caci dormea asa de frumos si de adanc incat m-a facut pe loc sa inteleg cat de mult valoreaza o ora de somn in plus dimineata mai ales. Iar aceasta zi asa de mohorata, la ce mare lucru interesant te-ar fi putut indemna in afara de un somn dulce? Am dat sa ies din scara blocului nostru nepregatita, fara umbrela, “ca de obicei” — dupa parerea lui Sandu — si “ca o nechibzuita” — dupa parerea mamei, caci nu imi luasem nimica pentru a-mi pune pe cap, iar aceste doua binemeritate reprosuri urma a le simti din plin pe propria-mi piele, nu pe drumul ce-l aveam de facut pana la statia de autobuz care masura cam douazeci de metri, ci pe drumul lung, de aproape o mie de metri, ce-l aveam de parcurs, catre “Centrul de Asistenta Sociala” al Alcorcon-ului. Dar in jurul orei zece m-am oprit putin din curatenie, caci suna telefonul meu:
- Hola, Maricutza! Sunt Tamara, de la Voluntariat: Poti vorbi?
- Da! Spuneti…
- Uite, am avea nevoie de cineva, care sa aduca acasa o fetita, deseara la 8:30… Ce zici, ai putea?
- Da, ma pot duce! Cu toate ca nu am lucrat niciodata cu copii cu discapacitati…
- Fii linistita, ca fetita e perfect lucida! Va veni si Christiann, englezoaica, de care stim ca iti place tie mult…
- Ah, da? Bine, voi fi acolo, cu siguranta!
- iti multumim mult, Maricutza, la revedere!
- La revedere, Tamara! Si-mi continua-i gandul mai departe…
Eh, iata ca si-o zi ca asta iti poate pregati ceva interesant! Dar ce interesanta avea sa-mi fie aceasta zi ce-si continua a-si duce inca, in tihna, ritmul sau ploios, mohorat… La urma urmelor, chiar daca nu sunt “martisoare” pe aici, prin Spania, loc pentru a face “un bine” este peste tot in Lumea asta, doar sa vrei sa faci, si totul va veni de la sine! O zi minunata din viata romancelor, cum ar fi aceasta de 8 Martie, inceputa asa de prost, incepand de la vreme si pana la lipsa celor care nu mai sunt printre noi sau a celor care inca mai sunt, dar ne sunt departe, avea sa se termine neinchipuit de frumos, chiar daca, poftim, mai este si zi lucratoare!
Sandu a zabovit in pat, special ca eu sa plec si sa nu-l vad in cele ce-mi va pregati; Rodica, m-a sunat si ne-a “obligat” sa fim prezenti la ea acasa, caci a “comandat” tocmai in Å¢ara martisoarele pentru noi, prietenele ei si o masa ca-n povesti, plina cu de toate; apoi toate rudele din tara si copiii din Barcelona si Irlanda, au inceput sa ma sune si sa-mi ureze “la multi ani!”. Si-o clipa doar, mi-a trebuit sa ma gandesc la mamele noastre, ca mi-a si scos Dumnezeu o Biserica (catolica, dar buna si asta!) in cale si “deschisa” inca, pentru ca eu sa pot intra, si a le “aprinde” in gand cate o lumanare la fiecare mamica, o rugaciune de fapt…
Am ajuns acasa. De pe scari deja imi miroseau preparatele ce ma asteptau frumos asezate pe masa, insotite de tot ce-i trebuia, ca la o masa festiva. Sandu mi-a deschis, mi-a dat plicul cu martisorul lui obisnuit (o poezie pentru mine speciala!), sarutandu-ma si si spunand-mi “Te iubesc Pusa! La Multi Ani!”. Dupa ce i-am citit poezia, am scos si eu din geanta carnetelul meu de notite aratandu-i tot ce mi-a venit in minte ca o avalansa, uitand chiar de doua ori, sa cobor din metrou la statia la care trebuia. Sunt gandurile mele pentru toate FEMEILE ROMÂNCE, care stiu ce inseamna o zi ca aceasta pentru noi, dar care… sunt ca mine, departe de Å¢ara:
Icoana sfanta, …de-demult!
O vad in gand:
cu chipul bland,
Icoana Sfanta
…de-demult!
Cu par carunt,
cu ochii mari
si zambetu-i pe buze!
Cu fata-i alba,
…ca de nea,
si vorba ei domoala…
Mi-o amintesc mereu asa:
Icoana Sfanta,
…de-demult,
si pururi a mea Mama!
Trecut-mi-au anii…
Anii mi-au trecut, copiii-mi sunt azi mari,
iar eu, a lor mamica, am tot imbatranit…
La tample ghioceii, din plin, mi-au aparut,
si-ncet-incet, cu timpul, puterile-au slabit.
Trecut-mi-au anii, iata — acuma ce pot spune?
Zile si nopti la rand, pe ei i-am ocrotit!
Cand le lipsea ceva, mult sufeream in mine,
si mult m-am bucurat cand ei au reusit.
Acuma, in tacere, mai tot mereu asept,
un telefon sau poate, un mic mesaj sa-mi vina,
caci departarea-mi face un mare gol in piept,
ce-ncerc azi a-l umplea cu dragoste divina.
Trecut-mi-au anii, iata, si altii or sa-mi vina,
copii mi-au crescut, saracii, `ncet-incet…
Dar eu am fost cu mama, parca un pic mai buna
si-am ascultat mai mult, al ei sfat intelept!…
Oda femeii romance!
Femeie cu ochi tristi si goi:
Ce dura iti e viata!
Si cat te lupti tu, sa invingi,
greu-ti din lumea asta…
Nascand, a fost sa fii si mama,
te-au insotit dureri…
Toate le-a sters insa cu clipa
manuta primei mangaieri!
Pe drumul vietii-ai trudit mult,
Prin vremi de nedreptate:
Femeie-suflet bun, plapand,
…sacrificata-n toate!
Azi, cand la tample ai albit,
privirea-ti e tot blanda…,
si-omagiul meu vreau sa-l auzi:
ROMÂNCĂ, MAMĂ MÂNDRĂ!
L A M U L Ţ I A N I !
———————————-
Maricuta MANCIUC-TOMA
8 Martie 2010
Madrid, Spania
Recent Comments