ALTFEL DESPRE ION CREANGÄ‚
Ion Creanga, un scriitor greu incercat de viata al carui zambet n-a apus pana in ultima clipa
Un diacon parasit de nevasta, un razvratit care-si pierde sutana pentru ca mergea la teatru si tragea cu pusca in ciorile din turnul Goliei. Exclus din randurile clerului si din invatamant “popa tuns” devine “brevetariu la Monopolul Tutunului” si deschide prima tutungerie ieseana.
Hatrul nostru povestitor ION CREANGÄ‚, despre care George Calinescu spunea ca este “expresia desavarsita a seninatatii si vigorii taranesti”, nu a lasat sa transpara in opera sa necazurile cu care s-a confruntat pe parcursul vietii.
O “lacramatoare suplica”
La doar cateva zile dupa ce a terminat cursul inferior al Seminarului de la Socola, in luna iunie a anului 1858, tatal sau, Stefan a Petrei Ciubotarul, moare la numai 49 de ani si este inmormantat, cu mare jale, in cimitirul Bisericii Prigoreni. Mama sa, Smaranda Creanga, ramane “vaduva cu burta la gura” (in acelasi an va naste, in luna noiembrie, o fetita pe care o va boteza Ileana) si cu o casa de copii. Ca baiat mai mare in familie, Ion face la scoala un memoriu, o “lacramatoare suplica”, spre a-i determina pe profesori sa-i elibereze “formalnicul atestat” de absolvire, in baza caruia sa-si caute un rost ca sa se poata intretine.
Un “reclamagiu”, care nu “nu face ascultare
La un an dupa decesul tatalui sau, la sfarsitul lunii august a anului 1859, Ion Creanga se casatoreste cu Ileana, fiica de numai 15 ani a preotului Ion Grigoriu, care ii ofera ginerelui un post dupa hirotonia acestuia ca diacon de catre episcopul Ghenadie Sendrea de Tripolenos, cel care l-a numit si pe fratele lui Creanga, Zahei, “psalt” la biserica Sf. Spiridon. Dar socrul Grigoriu era bautor aprig si artagos si proaspatul diacon intra in conflict cu acesta fiind nevoit sa faca plangere la Mitropolit intrucat nu mai putea suporta “certurile, bataile si cuvintele murdare ale tatalui sotiei”. Lucrurile iau o intorsatura nefericita pentru Creanga intrucat, in urma scrisorii, el este invinuit ca “reclamagiu” si ca “nu face ascultare, fiind prea tanar si fara experienta”.
Moare si mama si ii revine grija sa se ocupe de rostul fratilor sai
Hotarat sa invete mai departe, Ion Creanga se inscrie in toamna anului 1860 la Facultatea de Teologie trecand primul an cu calificativul exceptional. Desi in casnicia lui cu Ileana apare pe lume un fiu, Constantin, scandalurile provocate de socru continua. Creanga isi cere transferul si pleaca la Manastirea Barboi unde, dupa un timp, sotia sa il urmeaza. isi continua studiile iar in noiembrie 1864 primeste decretul de numire ca institutor, la sectiunea a II-a a clasei intai de la Trei Ierarhi, incepandu-si activitatea didactica din prima luna a anului urmator. Este anul in care moare si mama sa, Smaranda, si ii revine grija sa se ocupe de rostul fratilor sai mai mici pe care-i aduce la Iasi.
Ileana il paraseste
in anul 1865 Creanga primeste o locuinta in “gherghiriul Goliei” si totodata numirea ca diacon definitiv la manastire. Cochetand cu politica, preocupat de grija fratilor si de cea a propriului fiu, el afla cu mahnire ca nevasta-sa Ileana face “ascultari” prea intime cu egumenul Isaia Vicol Dioclias. Relatiile conjugale se inrautatesc si, in anul 1867, Ileana il paraseste dand astfel prilej de ras si batjocura adversarilor sai.
“N’am vazutu nimica scandalosu si demoralisatoru…”
Nici anul urmator nu este mai bun; in luna februarie apare in ziarul “Conventiunea” un articol critic la adresa clericilor care frecventeaza spectacolele de teatru care pune pe jar Mitropolia si Consistoriul bisericesc. Protoereul Butureanu cerceteaza si raporteaza imediat ca printre acesti clerici s-a aflat si “Sfintia sa Diacon Ion Creanga, servitore iarasi la biserica pronumita Golia”. Obligat sa se explice in scris, desi chiar seful sau ierarhic a marturisit ca a fost la cateva spectacole (“piese ce n-au fost decat ca toate piesele istorice, pline de morala si combatatoare de tot soiul de vicii in genere”), Creanga scrie urmatoarea declaratie: “Venerabile Parinte, la stimabila si oficiala adresa a Sf. Voastre No.43 din 29 Februarie 1868 relativa la frequentarea Teatrului National, una dintre institutiunile morale sociale de catre preotii de miru, intre care mi-ati facutu onore a me enumera si pre mine, subsemnatulu, pentru satisfacerea cucerniciei Voastre, cu respectu si francheta Va raspundu ca: Am frequentatu Teatrulu National de cateva ori, unde n’am vazutu nimica scandalosu si demoralisatoru, ci din contra combaterea tutuloru viciuriloru si sustinerea de totu ce e justu in ceeace priveste datoria omului catre Dumnezeu si Societate. Binevoiti, venerabile parinte, a primi incredere de deplina mea stima pentru Sf. Vostra. (ss. I. Creanga – dieaconu)”. Desi Mitropolitul Moldovei, Calinic Miclescu, era hotarat ca “toti acei cari se vor constata ca merg la teatru sa fie opriti de la lucrarea preotiei” acesta ii iarta pe toti dupa interventia Ministrului de Instructiune si Culte.
Caterisirea lui “popa vanatorul”
Peste numai cateva luni apare insa in “Curierul din Iasi” o noua apostrofare la adresa lui Creanga intr-un articol intitulat “Tragerea la tinta si vanatul la pasari in mijlocul orasului”.
Creanga, “popa vanatorul”, a fost surprins tragand cu pusca in ciorile din turnul Goliei. Acelasi protoereu Butureanu ancheteaza cazul, dar greseala este iertata. in urma unei inspectii din anul 1869, Creanga beneficiaza de o buna apreciere si, profitand de aceasta, solicita transferul la “scolita” din Sararie, insa comportamentul sau, faptul ca nu purta “haine lungi” si-si tunsese coada de par impletita, il aduc in conflict cu Biserica.
in luna octombrie 1871 i se comunica faptul ca este “oprit de la lucrarea diaconiei pentru totdeauna” si dupa caterisire Creanga nu a mai putut sluji la altar dedicandu-se numai muncii de catedra.
Scos din invatamant…
Necazurile nu s-au oprit aici pentru ca vrajmasii sai au fortat mana mitropolitului sa anunte ministerul despre “nevrednicia” acestui fost slujitor al Bisericii, iar la 1 iulie 1872 este scos din invatamant. Iata ce scria in decretul de destituire a invatatorului Ion Creanga: “Ministerul… considerand ca numitul diacon este exclus din cler si prin urmare, nemaifiind preot, nu poate ca, perzand a sa demnitate de preot, sa mai figureze in corpul didactic, din cauza ca lipsa de o asemenea demnitate sacerdotala, in respectul moral si social, atrage dupa sine si perderea demnitatii si caracterului sau de membru al acestui corp; pentru aceste motive l-am destituit, cu incepere de la 1 Iulie, din postul de institutor”.
“Brevetariu la Monopolul Tutunului”
Dupa aceasta Creanga da lectii in particular pana in luna mai 1874, cand este repus in drepturile sale didactice. Atunci cand a parasit clerul, Creanga a devenit “brevetariu la Monopolul Tutunului” deschizand prima tutungerie din Iasi pe care a incredintat-o spre administrare fratelui sau Zahei. Creanga avea insa, asa cum scrie Calinescu, o “ereditate incarcata”. Mama sa a suferit de epilepsie si urmele bolii nu l-au ocolit nici pe marele povestitor. in anul 1884 a cazut fulgerat pe catedra in timpul orei iar gazetele au raspandit vestea ca…a murit. Se spune ca, citind ce scriau ziarele, Creanga ar fi zis urmatoarele: “Daca atata era sa-mi fie jelania dupa moarte imi pare bine ca n-am murit inca si deie Dumnezeu sa mor cand s-or gasi oameni carora sa le pese ceva mai putin de unul ca mine”. Criza s-a repetat in februarie 1885, cand, “intr-o miercuri, cazu in scoala, lovit de atac”.
“Popa Smantana”
Ion Creanga era cunoscut ca un om caruia-i placea sa manance si se cam ingrasase devenind greoi. Atunci cand politica l-a adus in conflict cu Iacob Negruzzi acesta i-a facut un portret in “Electorale” prezentandu-l drept “Popa Smantana”, intrucat de la masa sa nu lipseau niciodata lactatele. in iunie 1887, intr-o scrisoare pe care Titu Maiorescu o adreseaza comitetului Societatii “Romania Juna” din Viena, acesta spune: “Poate ar mai scrie si I. Creanga (institutor la Iasi) ceva, dar este bolnav”. in monografia pe care i-a dedicat-o scriitorului, George Calinescu face portretul unui om caruia boala ii sapa trupul si mintea si face din el neom. “La mai bine de 50 de ani, povestitorul era un om imbatranit. Se puhavise si se ceruise la fata si ochii-i capatasera o cautatura ametita, de mort cu ochi deschisi”.
“Mort 31 Decembrie la anul 1889, ora unul post meridiane…”
in iunie 1889, cand se stinge prietenul sau Mihai Eminescu, Creanga are din nou un atac pravalindu-se de durere. Cand si-a revenit nu mai vedea si auzea foarte greu. Zace mai multe zile la pat si umbla tot mai putin. in ultima zi a anului 1889, dupa o plimbare prin troienele Iasului, intra in pravalia de tutun din Strada Golia nr. 51, pe care George Calinescu o descrie ca fiind “intunecoasa si urata, cu o mica odaita in fund dand spre o curte murdara” si cade pierzandu-si cunostinta. Din extractul dupa “Actul de Moarte” din registrul Primariei Iasi spicuim: “Ion Creanga de 52 de ani, de religie ortodoxa, de profesie profesor, vaduv, mort 31 Decembrie la anul 1889, ora unul post meridiane, in casa din Strada Golia cu No. 51”. Documentul ii mentioneaza ca martori pe Vasile Th. Cihodariu si Nicolai S. Gheorghiu, functionari. Dar A. C. Cuza, care l-a cunoscut si s-a fotografiat impreuna cu Creanga si cu N. A. Bogdan in anul 1885, pe cand erau la bai la Slanic Moldova, sustine ca acesta nu a murit in tutungerie ci la bojdeuca din Å¢icau. A trecut dincolo in noaptea in care toata lumea se veselea, iar lumanarea de la crestet i-a palpait in timp ce uratorii vesteau sosirea unui nou an.
Rasul terapeutic…
Viata i-a fost un sir lung de drame si nenorociri, dar el a fost un om glumet si zambitor iar rasul, care straluceste pretutindeni in scrierile sale, este un ras sanatos, terapeutic. Vladimir Streinu spunea ca “rasul in opera lui Creanga nu pedepseste, nu cenzureaza, nu denunta vicii sau defecte omenesti pe care le naste o anumita profesiune, o manie individuala; rasul lui e petrecere pe seama limitelor naturii omenesti, care sunt in primul rand limite proprii ale celui care rade si numai in al doilea rand sunt si ale altora”.
Tiberiu COSOVAN
martie 2010
Suceava
Recent Comments