“Pentru ca, superbul act de gandire care este ironia,
nu se adreseaza decat celor care o merita!”
CORNELIU LEU
“ROMA — TERMINI”
Roman
editie on-line www.cartesiarte.ro
2010
Un prim citat:
“E schiloditul suflet tanar care deja a simtit incercarile rele ale traiului in care trebuie sa se descurce cu instinctele ascutite in a-si duce singur grija. Care a deprins toate modalitatile, dar si intreaga psihologie a celui ce se strecoara prin lumea asta ca sa apuce cate ceva, sa fure, sa insele, sa nu ezite niciodata cand poate pune mana pe orice, sa fie egoist, sa ia de la altii, sa bage in buzunare, sa n-aiba scrupule si nici prea multa teama, dar sa stie sa se fereasca, sa dispara din calea celor care l-ar prinde cu furtisaguri, sa se arate si umil si serviabil si ghidus, dar si atent la tot pe ce poate pune mana, ca si la orice i s-ar putea lua, sa aiba replica rapida prin care sa si glumeasca, sa si smechereasca, sa si maraie primul; sa nu dea si sa nu ierte nimic decat facand schimburi si trocuri cu cei de-o teapa cu el, pe lucrurile gasite, aruncate sau furate si smulgand de la altii, inseland, trisand, profitand de mila lor si de iuteala sa si pretandu-se la toate jongleriile de copil murdar si obraznic serpuind prin spectacolul strazii si asigurandu-si singur, din instinctele pe care le-a capatat, supravietuirea…”
Sau:
“- Ai vazut ciupercile care cresc in gunoi? Le rastoarna si-un caine cu botul. Nu se tin in nimic. Au numai niste fire cu care sug gunoiul, cresc si se distrug imediat de la sine. Lumea vegetala e obisnuita cu radacini adanci care o sustin puternic. Dar, daca noua ni se ofera numai gunoiul!… Ne hranim ca ciupercile cu minciuni si lucruri murdare, asa cum suge firicelul acela al ciupercii din gunoi. Crestem ca ciupercile si murim ca ciupercile!… Ciuperca nu are vesnicie, ea e mereu sacrificata, pentru ca a doua zi sa apara altele. Iar noi, la fel: Nu e nimic de capul nostru si, mai ales, nimeni nu are nevoie de noi… Te-ai culcat? Vezi sa nu visezi urat!”
in peisajul beletristic actual, stilul lui Corneliu Leu este mai mult decit gratios, este puternic, pentru ca, distinsul scriitor reuseste sa surprinda in naratiune fluxul gindirii, care exprima trairile complexe ale personajelor. Citeam o fraza si o reluam, impins sa plec cu imaginatia pe si mai complexele straturi de lectura, care ii dau o culoare metaforica inconfundabila scrierilor lui Corneliu Leu. Aveam senzatia, citind, ca sint asaltat din toate partile de tablouri real-imagistice colosale, ma opream sa respir si o luam de la capat.
Si, coplesit, am mai facut un exercitiu, dupa ce am citit romanul: am inceput sa-l rasfoiesc si sa citesc pe sarite, un fragment de pe o pagina, o fraza din alt capitol… si, trebuie sa va spun ca este fascinant, pentru ca si marile riuri se aduna din micile piriiase pline de vitalitate ce se scurg de pe pantele muntilor. Citind astfel, am descoperit o lume care se creaza continuu din ea insasi, isi domoleste asperitatile, isi ravaseste singura sentimentele, defineste continuu ale stari emotionale. Uite fraza:
“Atat de frumoasa si atat de mangaietor scaldata in nostalgiile vinului auriu cu nume de amant cum numai megalomania sonora a limbii italiene poate da: Un Soave candido care te face sa uiti toate problemele economice si macroeconomice pe care le-ai lasat in gara la Davos sau chiar in limuzina impresionanta a hotelului celebrului summit. Limuzina care te-a extras de acolo, dintre gulerele albe ale marilor politicieni, marilor patroni si marilor finantisti ai lumii, descarcandu-ti tinuta sobra, de personaj important ce
priveste lumea prin lentilele mici din subtirea rama de aur, pe peronul ingust, printre hanorace si treninguri colorate, schiuri, clapari, ochelari de vant si fesuri de lana, parasind statiunea unde toti purtatorii lor vin sa se distreze, sa se destinda, sa soarba soare scanteietor din duhul zapezilor”
Cititi aceste trei fraze in ce ordine doriti, si va veti convinge de stralucirea profunda a naratiunii, pentru ca, marile valuri vin din adincul memoriei, care le filtreaza, nu sint o pelicula de ulei intr-un pahar cu apa.
Aici, ca un critic serios, ar trebui sa povestesc pe scurt actiunea romanului si sa punctez citeva aspecte, ca sa vada lumea ce critic destept sint eu, dar, slava domnului, nu sint critic, ca sa fiu destept, asa ca va las placerea lecturii.
in schimb, mai am citeva ginduri de exprimat despre romanul “Roma-termini”! Ia cititi fraza asta, copii ai planetei incendiate de gloante, grenade, parade si discursuri patriotarde, pentru ca, nu poti sa afirimi ca ai trecut oceanul pentru a incepe un razboi cine stie pe unde, ca sa-ti aperi Patria!
“Era, poate, ultimul gest romantic, de inalt cavalerism, din istoria navala a unor vremi apuse; tot asa cum, cu numai trei-patru ani inainte, un camarad al sau aviator, dupa ce duelase in aer cu un avion de vanatoare inamic folosindu-si fiecare, la maximum, pe viata si pe moarte, priceperea la tir si mansa, cand a remarcat ca celalalt ramasese fara gloante, iar el era liber sa traga focul de gratie prin care sa-l spulbere, s-a apropiat de inamic pana ce i-a vazut privirile prin parbriz, i-a adresat un solemn salut militar si a facut marea voluta a onorului aviatic plecand spre locul sau de aterizare cu demnitatea de a nu fi tras in cel pe care si asa il invinsese.”
Stilul maestrului Corneliu Leu, densitatea textului, frumusetea gindirii creatoare, toate acestea definesc un scriitor de mare forta creativa, cum iti e dat in viata sa intilnesti doar de putine ori!
Exista si o ierarhizare logica, care devine esenta pura si releva unitatea compozitiei armonice. Aici trebuie ca scriitorul sa fie mare mester, pentru a pastra unitatea de care vorbeam, diversificind nuantele interioare ale naratiunii, pentru ca trebuie atacata, in interiorul acestei metode, legea esentiala a spontaneitatii.
***
Dar acum trebuie sa detaliez ce am vrut sa spun prin «legea esentiala a spontaneitatii», cea care insufleteste statuile si le reda pasarilor umbra. Apa fara valuri, cer fara stele, apa in sine este o forma simbolica, asemenea fructului, dar apa trebuie insufletita de valuri, forma in sine este o piedica, trebuie sa retinem vuietul valurilor si sa estompam umbrele fabuloase. Spontaneitatea scriiturii nu se bazeaza pe simbolism, ci este o privire adinca in interiorul naratiunii. Culoarea unei zile pe un peron este, aici, supla, animata, se aduna din parfumul viguros al imaginatiei realului: “garile mici, ca niste bucolice constructii de turta dulce imitand caramida si peroanele inguste cu pavajul de ceramica stralucitoare, spalata zilnic de mai bine de trei jumatati de veac!” Am facut aceasta precizare pentru profesionistii genului, amatorii tot nu vor intelege, asa ca pe ei ii iert de toate pacatele!
Multumesc, maestre Corneliu LEU!
Ioan LILA
iulie 2010
Recent Comments