Constantin T. CIUBOTARU: “George Roca, romanul de la marginea lumii”

Ganduri pe marginea lecturii, de la Spatiul virtual, la cel metaforic

George Roca
Evadare din spatiul virtual
A 2009 GR Project, Sydney, Australia
Poezii, ISBN 978-606-8049-19-9
Editura Anamarol, Bucuresti, 2009, 116 p.

Despre dor.

(…)
Simt in pieptu-mi un fior
Si batai de zeci ciocane,
Fiindca inimii i-e dor
Dupa plaiuri transilvane!
Pe pamanturi australe,
M-a cuprins asa-ntr-o doara,
Dor de gliile natale
Ce calcam odinioara!
(Transilvania, pag.16)

Multi s-au straduit sa ne “explice” dorul nostru cel romanesc. Putini au reusit! Pe George Roca il doare dorul de Transilvania natala. De fapt eu cred ca-l dor amintirile.

intr-o poveste pe care am auzit-o in celalalt mileniu, intr-un tren, spusa de un mosneag cu suman si caciula unui nepot imbracat in haine “domnesti”, personajul principal se numea Dor-Eliodor – si avea un frate de cruce, Mohor. Å¢ara lor se numea Ogor. Dor a fost luat la oaste de Dragutul de imparat si dus in Å¢ara de Gheata. Dorul de locurile natale, de parinti era asa de mare ca si-au facut talpige din oase de lup si au reusit, intr-o iarna, sa vina acasa. Dor se plangea ca-l doare frunza de fag, durerea mamei care l-a nascut, il dor visele. Mohor canta pe dintr-un solz de peste despre durerea oilor taiate, lingura de lemn rupta de cel care a venit sa le ia bir si-l mai doare crucea din cimitir, de lemn, el simte un indemn sa plecea acasa fiindca cineva-i ravneste mireasa. E durerea celor plecati de acasa, mereu tentati sa faca acea comparatie cu ce au lasat undeva, dor pe care s-au straduit sa-l cicatrizeze.

Stiati ca cicatricele dor mai ales in somn si atunci cand scriem poezii? Un amic plecat de acasa mi-a marturisit ca a avut senzatia concreta ca are o rana in piept si s-a dus la baie, unde a vazut sange pe oglinda, dar el, desi simtea un junghi la inima, nu avea nici o rana. A zis: “Cred ca ma doare rana din minte!”. Altul spunea ca-l doare durerea miilor de barbati care beau crezand ca-si alina durerea de dor… Sa te doara, azi, cand ai venit acasa dupa un sfert de secol, ogorul udat cu lacrimi de generatii, pe care zace un bloc. Sa te doarta durerea pomilor fructiferi taiati fiindca asa e ordinul, copacii deveniti chibrituri, cu care ai vrea sa incendiezi o lume, dar n-o faci fiindca din stejarii tai s-au facut si sicrie. Ma dor durerile pe care George Roca le-a evocat in poeme…

Insula fericirii.

incercam cu totii sa supravietuim
in secolul acesta a turbulentei
creandu-ne in imaginatie mici insule
unde evadam atunci cand
nu mai putem face fata
uraganelor si cutremurelor
care ne inconjoara.
(…)
(Insula fericirii, pag. 11)

Nu stiu daca din fericire sau din opusul ei, Insula fericirii domnului George Roca este un spatiu virtual-intim si intangibil, al celui care observa cutremurele transferate, de la cele de pamant, la cele de gand, de trai, de ai ori n-ai… Nu mai e ce-a fost! Pana si fericirea, asemenea spatiului virtual poate fi virusata! Ce bine este ca pe “Insula fericirii” imaginate de domnul Roca totul este inca posibil! Si mi-i teama ca nu peste mult timp aceasta insula se va scufunda in… tehnica pe care altii o controleaza! Oare sufletul se poate vindeca de relele pamantesti?

Versurile ne conduc spre o lume —nelume, imaginile ne cutremura, ne plesnesc peste comoditatea acceptata, deruteaza. Sa mori in viitor? Sa-ti imaginezi o calatorie-deplasare, nu ca Marin Sorescu, de la pamant la Iad, parca-parca e mai aproape de noi.

Ruga pentru carti.

(…)
Si apoi, Ţie ma-nchin,
poti sa ma lasi sa mor putin
pe un camp cu iarba verde
si la cap cu trei flori,
cu-o porumbita-n brate
si-un teanc de carti noi,
sa am ce sa citesc
atunci cand ma trezesc…
la Judecata de Apoi!
(Ruga, pag.13)

Oare cum e sa-ti inchipui o alta calatorie, pana la Judecata de apoi? Omeneste-poetic se poate. Dar tot cu pacate am pleca, nu ne putem inchipui ca ne-ar fi bine renuntand la iubire. Si poetii, chiar pe lumea cealalta nu se pot lepada de un teanc de carti noi. Oriunde mintea ne urmareste, noi nu vom putea abandona superbele coroli de minuni ale lumii zidite in flori!

Fata nevazuta a Pamantului.

(…)
Lumea,
poate sa inceapa pe Pamant
si sa se termine
la capatul Universului.

Pentru multi dintre noi,
lumea incepe din clipa
in care ne cuplam
la Internet…
(De unde incepe lumea, pag. 14)

Oare unde incepe si unde se sfarseste lumea aceasta se intreba angoasat, fascinat, nedumerit George Roca. De unde, stie. Lumea incepe de la noi! Perfect. Dar pana unde ne pot duce firile existentei? De ce unora le este dat sa vada fata nevazuta a pamantului decat in lumea de celuloid?

Oare cine a comandat acele fire care sa ma duca la batranete-n Madrid, unde sa fiu incantat de interviurile lui G. Roca si mai apoi, trecand prin sticla ecranului sa conversam folosindu-ne de litere batute-n sintagme si ganduri!… Nu si iar nu! Lumea nu incepe odata cuplati pe internet! Lumea inceputa odata cu folosirea acestui mijloc de cunoastere este partea pe care trebuie s-o trimitem cat mai des in imparatia sesibilitatii noastre… Sa nu facem din lumea sentimentelor rosii de sera: frumoase, zemoase, dar cu gustul gumei de mestecat! Prefer lumea din minusculul meu Rosiori de se mai Vede pe harta tarii, in care inca ma mai poate intepa o albina, musca un tantar, unde madam Kanicula nu mi-a ucis toate merele si perele si prunele, dar rosiile, da. Iarba, da, umbra, nu. Visele, si amicitia celor care inca mai viseaza la cuvintele devenite metafora, nu!

Hotie.

(…)
Cealalta inima,
cea cu toaca,
imi aduce aminte
de cantecele stramosilor mei daci…
Si atunci,
ma cuprinde o dulce tradare,
care ma face…
sa dau o fuga dupa colt
si sa fur,
sa fur o jumatate de olimpiada,
s-o indes intr-o traista de tort
si s-o trimit in dar romanilor!
(Ambiguitate, pag. 21-23)

Domnul Roca vrea sa fure jumatate din Olimpiada australiana si s-o daruiasca conationalilor romani! Eu nu l-as sfatui! Daca n-ar fi plecat… cred ca acest superb gest de darnicie pentru ai sai ar fi fost avortat inca din perioada pre…. Nimic din ce si-a imaginat ca s-ar putea intampla facandu-ne acest dar simbolic nu s-ar fi intamplat!

Si-ar fi putut oare imagina ca odata ajunsa aici gasca celor de la putere ar fi cazut la pace cu cei din opozitie si si-ar fi impartit beneficiile si sloganurile cu care sa se improaste in zilele urmatoare pe toate posturile si in paginile presei de scandal!

Si-a inchipuit sau n-a aflat ca am avut de gand sa facem o Drakula-Parc si ca milioanele naivilor contribuabili au rotunjit conturile celor care azi nu mai sufla o vorba despre asta.

Mai stie domnia-Sa ca truditorul de rand ar plati angaralele tot din banii lor? Ma tem sa vorbesc despre hotie intr-o tara care nu avea pic de datorie si legal toti cetatenii traiau din salariul lor, iar in numai cativa ani au aparut de unde, cum si de cine ajutati miliardarii de carton si cocalarii care ne calca-n picioare…Of!

“Brandul” domnului George Roca

Culcat,
stau cu ochii inchisi
si visez la poiana mea cu flori.
E atata liniste si armonie!
Si totusi caprioara nebuna
nu vrea sa-mi dea pace
incercand din nou
sa ma mangaie cu copita
pe albul ochilor mei obositi
de atata privit spre spatiul virtual.
(Caprioara nebuna, pag. 10)

L-a declarat. L-am aflat: E carioara neagra, bruna, sau “de dor… nebuna” care inca mai paste pe plaiul nostru mioritic. Simbolul gratiosului si independentei. Ar da oare caprioara pe un pui de cangur? Te rog domnule nu cere sa fie exportate cateva exemplare, ca altceva nu ne-a prea ramas pe aici! Teama mi-i de cei care le “pastoresc” si-atunci… nici in spatiul virtual s-ar putea sa nu mai fie gasite!

Constantin T. CIUBOTARU
Rosiorii de Vede
25 august 2010