Silvia KATZ-IANA‚ÅžI: “Zbor printre vise”

Atunci cand viata ma loveste si cad, incerc sa ma ridic ajutata de speranta din visele mele. Ma vad in ele ca intr-o oglinda fermecata, in care imaginea si sentimentele mele se transforma intr-o fantana arteziana, al carei jet ma spala de toate nelinistile sufletului meu. Am trait viata prin ochii altora, pasandu-mi mereu de judecata oamenilor si a celui de sus. Eu imi doream alte impliniri, alte trairi, dar am fost mereu conditionata de vremurile pe care le traiam si teama sa nu gresesc si sa-i dezamagesc pe altii, m-a facut sa nu-mi dau seama de suferinta din mine. Nu stiu daca este prea tarziu sa ma lamentez s-au sa gasesc vinovati, dar imi doresc ca niciodata sa nu renunt la felul meu de a visa. Stim cu totii ca visele nu ni-le poate lua nimeni niciodata.

Am visat mereu sa-mi gasesc locul meu. Am visat mereu la fericire, pe care stiu ca am atins-o uneori, dar nu am reusit sa o pastrez mult timp. Nu voi renunta sa visez decat atunci cand sufletul meu fara chip si trup isi va lua zborul spre cer. Pana atunci voi continua sa traiesc la fel ca toti muritori intre agonie si extaz. in visele care ma bantuie, sta puterea mea de a merge mai departe chiar daca uneori teama de moarte ma inconjoara ca un cerc de foc. Stau adesea de vorba cu Cel de Sus si sunt suparata pe el, deoarece nu stiu ce drum sa aleg, atunci cand ma ratacesc in intunericul din viata mea. Mereu ma aplec in fata Lui si spun rugaciuni rosite si nerostite, doar de mine stiute. incerc sa-i pun intrebari care ma ard si astept raspunsuri care stiu ca ma vor durea. Vreau sa stiu unde este adevarul despre libertate, iubire, dorinta si sinceritate?

Am cunoscut tradarea impreunata cu minciuna si durerea care te arde atunci cand simti ca tu, te-ai pierdut in propria ta suferinta. Uneori incerc datorita viselor mele sa ma ajut singura si sa renasc ca si pasarea PHOENIX din cenusa. Stiu ca numai asa voi reusi sa trec prin acest labirint care se numeste viata. O viata plina de neliniste, aici pe acest PĂMÂNT AL FĂGĂDUINŢEI unde ma tem pentru viata mea, desi stiu ca nu am facut rau nimanui. imi este teama de atentate, de razboi si caut sa nu ma gandesc, dar veninoasa teama imi da tarcoale. Iubesc Israelul, este tara care m-a adoptat si imi doresc sa fie odata pace! Am sa cred pana in cea din urma zi ca oamenii, indiferent din ce religie fac parte si in ce colt de lume isi duc viata, trebuie sa intelega ca este loc sub soare pentru toti.

Ce pot face eu, decat sa ma asez in fata lumi si sa astept! Vor trece ani peste viata mea si voi continua sa scriu despre iubire, deoarece doar ea ramine intre noi si dupa noi. DOAR IUBIREA RĂMÂNE va fi titlul la cea de-a doua carte a mea, care urmeaza sa apara in ani urmatori si este o pledoarie pentru pace, iubire si intelegere intre oameni. Traiesc cu speranta ca vor fi vremuri mai bune pentru toti, desi raman la dispozitia vieti cu teama si nelinistea zilei de maine.

Silvia KATZ-IANÄ‚SI
Israel
septembrie 2010