Acum mai bine de-un an, eram in Brasov. Orasul il stiu de multa vreme. Si atunci cand te afli intr-o localitate pe care deja o cunosti, nu prea ai ce face. Ori te opresti intr-o berarie, ori stai prin gara. Petrecusem o data cateva ore anoste in gara din Brasov asteptand un alt tren si, dupa ce am mai ameliorat plictiseala suverana citind niste ziare, ma gandeam cum ar fi ca orasul sa se numeasca Vosarb, si numaram vagoane de marfare. Si acum sosisem prea devreme pentru acceleratul catre Bucuresti. Aveam 3 ore de pierdut. M-am uitat la tabelul cu PLECÄ‚RI si am vazut un tren catre Sfantu Gheorghe. 80 de minute si aproximativ 60 de kilometri dus-intors cu personalul. Plus o ora pentru Sfantu Gheorghe. De ce nu? Cam putin timp, dar asta era. Geo Bogza a poposit la Mizil 175 de minute. Iar Mizilul e mult, mult mai mic decat Sfantu Gheorghe, desi Leonida Condeescu, un edil prea entuziast al acestui orasel insignifiant, vroia ca urbea pe care o conducea sa rivalizeze cu Bucurestii!
Cer un bilet la Sfantu Gheorghe. Cu reducere de elev, 0,9 lei. in Bucuresti, cu 1,1 lei iti iei o calatorie R.A.T.B. Stiam prea putine despre Sfintu Gheorghe: ca e resedinta judetului Covasna, ca e traversat de Olt, Mississipi-ul aceluiasi Geo Bogza, si ca are o echipa de fotbal, Transkurier, sau asa ceva, prin liga a III-a. Si, bineinteles, ca locuitorii sunt in mare parte votanti UDMR, iar mai nou, poate ai Uniunii Civice Maghiare. in judetele Covasna si Harghita (si partial, in Mures) populatia dominanta este de etnie maghiara. Iar un fel de for a decretat ca acest areal este totodata si Ţinutul Secuiesc. Si acelasi for revendica autonomia Ţinutului. Cum e dincolo de Prut, Gagauzia, o provincie sponsorizata de guvernul de la Ankara. Nu mai pomenesc de Sinistria-Transnistria.
Asadar, porneam spre Å¢inutul Secuiesc al Ardealului de toate zilele. Un tinut ca si Å¢ara Motilor, Oasului sau a Barsei. Cu deosebirea ca pentru acestea nimeni nu solicita statutul de gubernie separatista. Trenul se urneste lent. Citisem in “Flacara” reportajele si atitudinile dlui. Claudiu Sere. Citisem, de asemenea, si in “Romania Mare” rubrica semnata de juristul Gica Agrigoroaie si nu numai. Mai citisem si-n “Formula AS”, prin 2004, un reportaj cutremurator despre putinii romani care mai traiesc in satul Joseni, din Harghita.
Aflasem ca romanii sunt discriminati, iar simbolurile romanesti pangarite chiar de autoritati, cum procedase belicosul primar din Miercurea Ciuc cu tricolorul. Urmarisem la TVR emisiunile in limba maghiara, de unde am aflat ca minoritarii unguri au o cultura frumoasa si ca relatiile cu romanii nu sunt deloc tensionate, ci cat se poate de firesti. Aveam o ora la dispozitie ca sa ma conving cum stau lucrurile.
in gara din Sfantu Gheorghe, ca-n orice gara mai maricica, era un chiosc cu ziare. La vedere, publicatii cu titlul alcatuit din litere SZ alaturate. Dar zaresc pe-o stinghie, prinsa cu-un carlig de lemn, de rufe, o “Romanie Mare”. Revista lui C.V. Tudor, nu o harta a Romaniei Mari! Nici chiar asa! Eram in Sfantu Gheorghe, in Å¢inutul Secuiesc, unde se comercializau (si poate inca se mai comercializeaza) harti ale Ungariei Mari; Ungarie Mare care presupune azi ciuntirea unei Romanii si asa destul de ciuntite! Mi-am zis ca acum voi putea sa vad cum se manifesta aversiunea fata de romani, daca exista. Doar Vadim e persona non-grata in Secuime. Hai, de vandut o sa-mi vanda revista, e in interesul vanzatorului. Dar o sa mi-o arunce sictirit. Pregatisem dinadins si o bancnota de 10 lei. Mi-a dat revista impasibil, mi-a numarat restul si mi-a multumit politicos. Pe scurt, m-a surprins. N-am declansat irascibilitatea scontata. Mi-a venit sa-l intreb, naiv, daca e roman. insa, cum sa nu fie, pe buletinul fiecarui locuitor din Sfantu Gheorghe scrie cetatean roman! Nu-mi propusesem sa stau in gara pana pleca personalul spre Brasov. Altminteri, de ce am mai parasit gara Vosarb, unde puteam ramane bine-merci? Iar aici nici nu erau marfare garate si, oricum, Sfintu Gheorghe e incomod de citit de la stanga la dreapta.
La doi pasi de statia CFR Sfantu Gheorghe, vazusem un local. Bineinteles ca rasfoirea flegmatica a “Romaniei Mari” la acea terasa nu putea trece neobservata. Erau destui musterii, iar mesele relativ apropiate. Credeam ca e un act de disidenta sa citesti cu dezinvoltura ostentativa “Romania Mare” intr-un local din Sfantu Gheorghe! Nimeni nu s-a simtit vexat, asa cum credeam. La difuzoare, piese de Catalin Crisan. Desigur, slagarul “Daca pleci”. in Bucuresti nu asculti Catalin Crisan la un pahar de bere. in birturile din Piata Matache, la mititei, ori lautareasca si manele, iar in restaurantele aristocratice, numai muzica instrumentala. Asadar, iarasi esuasem: nici acum damblaua mea temerara n-a indispus pe cineva. Mi-am baut apatic berea, gandindu-ma ca, iata, dezlantuisem romanismul din mine tocmai la Sfantu Gheorghe! Nu la Alba Iulia, nu la Marasesti. Nu era 1 Decembrie, ci sfarsitul lui mai. Nu era Ziua Eroilor. Si nici macar nu juca nationala! A trecut ora. Personalul spre Brasov se aglomerase. Atunci, totusi, despre ce scrie Claudiu Sere? Despre ce scrie Gica Agrigoroaie? Cum aveam “Romania Mare” la indemana, am deschis la pagina cu pricina. Si am priceput. Nu vanzatorul de ziare care mi-a intins indiferent “Romania Mare”, ca si cum i-as fi cerut o gazeta cu titlu SZ, e boss-ul Uniunii Civice Maghiare, forul care militeaza pentru impunerea autonomiei. Si nici cei de la localul din preajma garii. Si Claudiu Sere, si celalalt confrate, scriu despre iredentismul agresiv al oficialitatilor locale, care intretin disensiunile.
Dar atunci de ce sunt votati acesti bezmetici? N-o sa voteze nea Marin, olteanul get-beget din Bailesti, taman amenintatoarea Uniune Civica Maghiara! Si de ce electoratul Covasnei si Harghitei a a fost de acord, la acel referendum dubios, incropit in Secuime, cu autonomia?! Vor autonomie, dar asta nu inseamna ca sunt glaciali cu romani. Prin strainatate, unii frantuji care poate nu stiu ca Nicolae Breban a fost tradus in Hexagon si unii macaronari carora nu le pasa ca in bordelurile din peninsula isi satisfac pornirile sexuale cu prostituate romance, ne insulta umilitor. Suntem obisnuiti. Chiar jucatorul Basescu vorbeste asa. Cei din secuime nu m-au injurat. Nu s-au aratat ostili, desi am incercat sa ii provoc. Poate ca, pana la urma, putin le pasa de autonomie. Sau poate o vor neaparat. Plebiscitul din Secuime asta arata. Acceptarea autonomiei este o mizerabila sfidare. Antipatia occidentala ne ambitioneaza sa demonstram contrariul. O vorba dura te intarata uneori. Chestiunea autonomiei e ingrijoratoare. Ce preferi, sa fii porcait sau sa-ti rupa unul doua coaste?! Desigur, demnitatea n-ar trebui sa aleaga ce e mai rau dintre doua rele.
Dar sudalma apare uneori la nervi (cine stie cate portofele le-or fi sutit niste compatrioti strainilor celor care ne defaimeaza), alteori din rasism sau xenofobie. Nu printr-o riposta abjecta reabilitezi ceva. Boborul secuiesc — ma rog, care se recomanda secuiesc — nu m-a ponegrit, dar vrea sa-si insuseasca o fasie din Romania! Ma putea intampina si cu cazanul de gulas in gara, ca pe un frate din Ungaria. Daca ravnesc autonomia, nu mai conteaza gesturile amabile. Pretentia autonoma constituie cea mai grava ofensa adusa Romaniei. Cum unii confunda patriotismul cu atitudinea sovina, probabil voi fi etichetat drept extremist. Eu voi sti sigur ca nu sunt asa, ci doar patriot. Ce sunt insa cei care fac asemenea incriminari?
Am si ajuns in Brasov. intr-un sfert de ora sosea si acceleratul catre Bucuresti, de la Satu Mare. Uitasem de Sfantu Gheorghe si de Secuime, si de gandurile din acea ora secuiasca, asa cum uiti, in general, fie mizilicuri, fie idei. De fapt, totul se rataceste, nu-i asa? Si, din cand in cand, iti mai aduci aminte si constati ca nu uiti. Iar atunci cand am vazut la stiri saptamana trecuta acel panou instalat in comuna Chichis, mi-am amintit si m-am intrebat ce pot face cu gandurile de la Sfantu Gheorghe. Ce poti intreprinde cu niste ganduri? Nimic altceva decat sa le transmiti si altora. Pentru ca, doar din gand in gand se poate responsabiliza acea solemna constiinta nationala din 1918 de la Alba Iulia, care e astazi, pentru foarte multi, doar uitare. Dar e numai uitata, nu si pierduta.
