Articol de Ileana Costea, Profesor la California State University, Northridge, USA
Pe 13 Septembrie 2011 va avea loc la libraria Carturesti o lansare de carte: Amintiri din Scoala – Promotia Spiru 66. Personal regret doua lucruri: ca munca mea de profesor si nou sef de catedra la o universitate din California, si distanta geografica, ce mi se pare a se lungi cu an ce trece, nu îmi vor permite sa fiu acolo la acea data, si ca lansarea este despre Promotia 66 la Spiru, si nu promotia 65, din care am facut eu parte.
Mihai Vasilescu, unul din cei doi principali editori ai cartii si cel care a monitorizat dialogurile din volum (se pricepe, dupa anii în care a lucrat la BBC si Europa Libera) m-a asigurat ca sunt si eu mentionata în carte. Asadar, articolul acesta, desi se vrea obiectiv, este subiectiv, prin apropierea mea de colegii din promotia cu un an mai mica si de profesorii de la Spiru.
Patruzeci de fosti colegi din promotia 66 au scris pentru aceasta carte, deci e un volum cu 40 de autori. În comun cu personajele si autorii cartii, i-am avut si eu profesori: pe Berciu (pe care nu-l uit când a tipat la noi de i-a sarit un dinte din gura si s-a dus repede sa si-l ridice bagându-l în buzunarul hainei – culmea e ca si în carte este amintit un episod similar), pe Varzaru la româna, pe minunata si sugubeata Dna Voinea (lor diriginta, noua numai profesoara), dar … poate si ei îsi amintesc când a sarit ea gardul cu noi, ce gard o fi fost? Oricum, deosebit de special gest pentru “o profesoara serioasa”. Si cum eu sunt acelasi gen de profesoara … serioasa, continui sa-mi uimesc colegii si studentii cu “nazdravaniile mele”. Poate de la Dna Voinea mi se trage?
Ioana Diaconescu, pe care o pomeneste Andrei Plesu în frumoasa lui introducere la carte, mi-a fost colega … pentru mine ea a demonstrat “cât de greu e sa deosebesti doua gemene care seamana leit una cu alta”, ca si severitatea unei directoare care a decis ca trebuie sa le exmatriculeze, de au trebuit sa refaca un an, pentru initiativa lor de surori, gata sa se ajute una pe alta: aceea care se pricepea la matematica s-a dus la o teza în locul celei care e astazi scriitoare. Din promotia 66 i-am cunoscut mai bine pe Mihai Vasilescu (familiile noastre împartind acelasi apartament, si prieteni de la cruda vârsta de 5, respectiv 6 ani), Doina ?etcu (cu care am colaborat recent la câteva articole), si Mihaela Grigoras/Nita (pentru ca fratele ei a fost în clasa cu mine).
Mi-am regasit atîtia profesori în pozele din carte, printre altii profesorul de sport (“Baston”) … despre care autorii vorbesc cu atât de mult drag. Iar Dna Agarici, care le-a fost unora dintre ei învatatoare foarte îndragita, era ruda cu familia mea si venea mereu la un ceai sau o masa la noi, în apartamentul din Strada Sperantei. Tanti Lina pentru mine, Dna Agarici pentru ei. M-a emotionat s-o regasesc în pozele din carte. Iar Nicki Tanasoca, premiantul din clasele mai mari, de care îsi aduce aminte Andrei Plesu, este var cu mine, si l-am vizitat la fiecare trecere prin Bucuresti. Avem întotdeauna discutii foarte interesante, caci “tot premiant a ramas”, dar zilele acestea “premiant” în profesia lui de istoric.
Ca sa nu elimine total “elementul surpriza”, Mihai mi-a trimis numai fragmente din carte, din care mi-am putut forma însa o imagine. Mi-a si povestit cum a luat nastere cartea, cum a fost construita sub forma de dialoguri pe baza textelor trimise de colegii – autori. Cu alte cuvinte, cartea arata, în buna parte, ca un talk-show, cu oameni invitati sa discute pe anumite teme, firul discutiei fiind depanat de un moderator. Sunt patru mari capitole cu tema: despre profesori (mai toti au fost si ai mei), despre cum se distrau si ce nazbâtii faceau copiii si adolescentii de atunci, despre prieteniile din scoala, prietenii ce au supravietuit peste ani si despre “our sporting life”. De asemenea, fiecare autor are propriul capitol, în care povesteste ce a facut “dupa scoala”, povesti foarte variate si interesante.
Si un alt lucru important, care ma apropie de aceasta carte, este pasiunea mea pentru era computerelor si convingerea mea ca au si un efect ultra-benefic, contribuind la realizari care cu mijloace traditionale ar fi fost imposibile. Lucru confirmat mie de marturisirea lui Mihai cum ca proiectul ar fi fost absolut imposibil fara Internet: nu numai fiindca sunt zeci de autori, dar autorii sunt si raspânditi în toata lumea, din Japonia pâna în America de Nord, trecând prin Nigeria, Israel si cel putin sapte tari europene, pe lânga Romania. S-au schimbat între colegi, într-un an si jumatate, mii si mii de mesaje online, cu texte, cu completari si corectii la texte, cu obiectii la modul de alcatuire a cartii, cu controverse aprinse. Se poate spune realmente ca avem aici “un nou tip de carte, cu autori multipli, construita practic pe internet, în mod interactiv” – o carte amuzanta si emotionanta. Se poate vorbi de asemenea despre valoarea ei de document, si nu numai despre scoala de altadata, caci autorii povestesc si ce au facut DUPA scoala.
Ideea unei carti a spiristilor din promotia ’66 a aparut acum cinci-sase ani, la una din reuniunile fostilor colegi, care se simteau, ca de obicei, minunat împreuna. Dar dupa aceea proiectul a parut prea greu si a fost aproape uitat. A fost reînviat acum un an si jumatate de Nick Lerescu. Toti colegii par a fi de acord, de altfel, ca Nick Lerescu a fost „sufletul întregului proiect”. Nu doar ca a contribuit esential, alaturi de Mihai Vasilescu, la conceptia si alcatuirea volumului, dar Nick a fost cel care, cu o perseverenta extraordinara, i-a determinat pe colegi… sa scrie.
Andrei Plesu (coleg de clasa cu autorii) i-a facut cartii un splendid “cuvânt însotitor”. Pe coperta spate, volumul are “testimonials” de la Plesu, Razvan Teodorescu, Bedros Horasangian, Ioana Diaconescu. Bedros si Ioana au fost colegii mei, în promotia Spiru 65!
Cartea a avut un colectiv mai larg de redactori-editori: pe lânga Nick si Mihai, au facut parte din colectiv Michaela Nita, Bruno Gheorghievici, Denis Maftei si, în final, Violeta Borzea, de la editura National. Conceptia copertei apartine tot cuiva dintre ei – Michaela Nita. Iar doamna Borzea, desi nu e spirista, i-a ajutat cu mare eficienta, efectuând toata punerea în pagina si corectura finala. A facut-o cu o rabdare îngereasca, si totul, cu o generozitate extraordinara, fiindca toata munca ei a fost pro bono.
Cuvântul însotitor al lui Plesu, intitulat “Trecute Vieti de Domni si de Domnite” începe cu recunoasterea ca el s-a îndoit la început, când a auzit de acest proiect: „Cînd vechiul meu prieten Bruno (Gheorghievici) mi-a vorbit despre proiectul acestei carti, am gasit o mie de motive sa fiu sceptic…..” Rasfoind însa paginile cartii, Plesu începe sa vada lucrurile altfel. Mai întâi, spune, a fost miscat – cum era si de asteptat – sa-si reaminteasca lucruri pe care le uitase. Si rând pe rând, deapana si el amintiri despre profesori, colegii din promotia lui, dar si despre cei din clasele mai mari de la Spiru. Si curând, constata ca, fara sa-si dea seama, a cazut si el într-unul din „pacatele” la care presupunea ca poate duce o astfel de carte. „Dar dincolo de emotivitatea strict personala a amintirilor, adica dincolo de ceea ce nu putem degusta decât noi între noi, „exista cred,” ne spune Andrei Plesu, „doua argumente, de natura sa legitimeze cartea: mai întîi coeziunea durabila a eroilor ei care se întâlnesc sau ?in leg?tura dup? atâ?ia ani de la terminarea liceului … În ciuda r?spândirii noastre în spa?iu, în ciuda celor 45 de ani care au trecut de la momentul desp?r?irii noastre, în ciuda unor destine profesionale ?i existen?iale de maxim? diversitate, am r?mas ”în contact”, cu o tenacitate, un entuziasm ?i o consecven?? pe care le socotesc rare, dac? nu unice.”
Al doilea argument, dup? Ple?u, este legat de Galeria de profesori pe care cartea o invoc? ?i care „spune ceva despre un model pedagogic uitat, dac? nu chiar desconsiderat de sistemul de înv???mînt contemporan. Am avut norocul s? avem profesori de nivel universitar. Nu simpli func?ionari ?colari, ci personalit??i profilate excep?ional, naturi puternice, caractere exemplare […] întreaga echip? a dasc?lilor no?tri avea iradierea unei solide autorit??i, a unei voca?ii academice impun?toare. Suntem ceea ce suntem datorit? lor, datorit? consisten?ei lor intelectuale, dar ?i a tactului ?i talentului lor pedagogic.”
Îmi place ?i mie, ca ?i lui Andrei Ple?u, s? cred c? noi spiri?tii am fost foarte noroco?i în aceast? privin??, dar se pare c? nu suntem singurii. În aprilie, la o serat? cultural? despre Gheorghe I. Bratianu (conferen?iar Ion Teodora?cu) organizat? de Societatea Viitorul Român la Los Angeles, m-am întâlnit cu un domn care aflând c? mama mea, Ana P?unescu, a fost profesoar? de englez? la Liceul ?incai, a fost deosebit de emo?ionat ?i mi-a spus ce extraordinari au fost profesorii lor, de nivel universitar, foarte mul?i forma?i sub vechiul regim. P?rerea lui era c? ?incai-ul fiind mai departe de centru, acesta ar fi fost motivul. Dar uite c? nu, dup? cum putem noi spiri?tii constata. Poate e vorba de profesorii de liceu ai Bucure?tiului de atunci!
În încheierea cuvântului înso?itor, Andrei Ple?u spune: „Vreau s? cred c? genera?iile mai tinere vor g?si, în aceast? carte, numeroase prilejuri de reflec?ie ziditoare. C? li se ofer? m?rturia unei anumite concep?ii despre ?coal?, de care merit? s? ia not?, nu neap?rat pentru a o reinstaura, c?ci asta nu mai este posibil, ci pentru a în?elege mai bine genera?ia p?rin?ilor ?i a bunicilor lor, pentru a reg?si, fie ?i aproximativ, gustul unei anumite tradi?ii, pentru a afla ce au cî?tigat, dar ?i ce au pierdut n?scîndu-se mai tîrziu.”
Sunt sigur? c? vie?ile ?i drumurile noastre, ale spiri?tilor, de?i divergente, ilustreaz? fenomenul acela „aproape paranormal”, cum zicea Ple?u, al prieteniei ce nu se stinge niciodat?; ?i c? ne amintesc de „îngerul” ce vegheaz? deasupra Liceului nostru Spiru Haret, care ne p?ze?te ?i pe voi ?i pe noi. V? doresc succes în via?? ?i succes cu cartea. Sunte?i 40 autori, vor fi cel pu?in 41 de cititori, c?ci ?i eu m? voi num?ra printre ei. Dar de fapt, sunt sigur? c? se va g?si mult? lume, din mai multe promo?ii, gata s? v? citeasc?, fiindc? foarte mul?i au împ?r?it cu noi aceea?i perioad? ca liceeni (numai numele fiind diferite, anii absolvirii ?i ora?ul). ?i poate cei ce nu au tr?it anii aceia, vor avea ?i ei curiozitatea s? afle cum au fost p?rin?ii ?i bunicii lor, ce n?zdr?v?nii au f?cut ?i cum le-au fost profesorii. Deci, dup? mine, prin veridicitatea ?i naturale?ea ei, cartea se ridic? de la nivelul unei povestiri de grup, la una de valoare universal?.
premiantii-clasei-cuDnaAtanasiu.jpg (86 KB)
premiantii-clasei-cuDnaAtanasiu.jpg (86 KB)
