“Sanatate si tot binele cititorilor si tuturor romanilor!”
Maria Diana POPESCU
MDP: Stimata doamna Elis Rapenu, fiti binevenita in paginile revistei noastre! Prezenta dumneavoastra ne onoreaza. Sinteti o personalitate cu multe valente scriitoricesti: poet, epigramist, critic literar si, ba in ultimul timp, prozator. De unde atitea chemari, atita energie?
Elis RÂPEANU: De la Dumnezeu, din strafundurile fiintei mele, in care si-au “turnat” capitalul uman sirul de stramosi “izvorati”, o data cu licorile alese, din dealurile dogorate de podgorii din Valea Calugareasa, amestecat cu cel al oltenilor din Miculestii Gorjului si cu cel al ardelenilor vietuind de veacuri la umbra Cetatii Cohalm (Rupea), din forta pe care ti-o da gimnastica de performanta, din iubirea pentru traditiile si cantecul popular romanesc, din acumularile de o viata petrecuta cu cartea in mana, din energia pe care ti-o imprumuta studentii atunci cand ii iubesti si stii sa te apropii de ei.
MDP: Cred ca toti cititorii nostri ar fi interesati sa afle cele mai importante momente din biografia dumneavoastra.
Elis RÂPEANU: Ma trag dintr-o zona cu un piesaj mirific – din Valea Calugareasca – in care dealurile, purtand pe spinarile lor vii, livezi, faneturi si paduri, dar si petrol, in adancuri, sunt oranduite mioritic, deal-vale, deal-vale, unindu-se pe platoul de pe care privesti zarea pana dincolo de Gherghita, inspre Bucuresti. Parintii mei erau oameni care-si tineau “rangul”: tata, nascut in Bucuresti, a fost adus de postul de administrator al Viilor Nenitescu, de ministrul Industriilor si Comertului – Dumitru S. Nenitescu, tatal academicianului Constantin D. Nenitescu si s-a casatorit cu fata dascalui de biserica, cu seminarul facut la Valenii de Munte, Anton I.C. Chiritoiu. Din pacate, soarta i-a fost cruda: in 1945, dupa lasarea la vatra, a fost batut de trei indivizi din armata sovietica (ramasite ale acesteia inca se retrageau, in augustul acelui an, pradand tot ce puteau in cale) si a murit dupa doua zile. Mama a ramas cu sapte copii. Norocul meu a fost sora cea mare, maritata la Ploiesti, care m-a luat sa ma creasca in orasul “aurului negru”, unde am facut scoala elementara si liceul teoretic de fete. Am absolvit facultatea de Limba si Literatura romana (1957-1962) si Facultatea de Limbi clasice, romanice si orientale – Sectia Franceza (1966 – 1971). Mi-am dat doctoratul in Filologie in 1999, cu o teza privind epigrama, in general, epigrama romaneasca, in special, dupa ce, in `78 si apoi in `81, intrasem la doctorat la Filologie romanica, la Profesorii Marcela Manea-Manoliu si, respectiv, Alexandru Niculescu, avand ca tema de cercetare “Terminologia aurului si a argintului in limbile romanice”. Dupa absolvirea primei facultati, am fost repartizata la Institutul Politehnic, Romana pentru straini, unde am functionat pana la pensionare. Dupa terminarea Francezei, am predat si aceasta limba la Facultatile de Transporturi, Metalurgie, Chimie industriala. Dupa pensionare am functionat doi ani ca Profesor asociat la Universitatea “Spiru Haret”. Cam atat, am spus destule despre mine…
MDP: Va rog, spuneti-mi cum a fost cu teza de doctorat “Epigrama in limba romana”?
Elis RÂPEANU: Drept sa va spun, renuntasem la ideea doctoratului, dupa ce profesorii mei plecasera in strainatate. imi ziceam ca, in fond, sunt atatia intelectuali, scriitori si altii, fara doctorat. Cel care m-a impresionat a fost Mircea Trifu, cel care conducea miscarea epigramatica romaneasca de doua decenii, inca inainte de a se infiinta, cu statut propriu, Uniunea Epigramistilor din Romania. La Clubul Epigramistilor “Cincinat Pavelescu” din Bucuresti, era bunul obicei de a se prezenta “referate”, pe diverse teme privind epigrama. in `86 am sustinut lucrarea “Umorul si epigrama”, care l-a impresionat pe presedintele clubului sus-amintit si care s-a interesat mai indeaproape de datele biografiei mele. M-a indemnat sa nu renunt la doctorat si sa abordez o tema pe care nimeni n-a mai tratat-o pana atunci, dar care merita toata atentia specialistilor: epigrama, ca specie literara. Am inceput sa strang material, sa fac observatii pe marginea epigramelor publicate etc. si mi-am ales Profesorul: acela nu putea fi decat Stefan Cazimir, “specialist in Caragiale si in umor”. Binevoitor si, de ce sa mint, asa mi s-a parut mie, incantat ca l-am ales sa-mi fie conducator stiintific, a-ncercat sa ma tempereze, sfatuindu-ma sa imi aleg un subiect privind Umorul, in care sa includ, cumva, si epigrama, ca altfel e greu sa am sorti de izbanda, avand in vedere doua aspecte care ne priveau: Domnia sa – ramas cu numele de “Liber schimbist”, eu – cu un produs literar considerat “flecustet, stranut”… Reactia Consiliului profesoral al facultatii (care trebuia sa aprobe subiectul tezei) e imprevizibil, nu se stie daca voi avea sorti de izbanda… in discutiile pe care le-am avut cu profesorul pe parcursul tentativelor mele – nu voiam sa renunt la tema privind epigrama, fara alte imixtiuni – fabula, aforisme etc. – i-am vorbit, cu multa pretuire, despre Profesorul meu de Literatura premoderna, Paul Cornea, care ne iubea, pe noi, studentii, si care nu era “incuiat” (vorba de student!): in anul II, venita de la Universitatea din Timisoara la jumatatea anului, m-am prezentat la examen cu materia invatata jumatate pe notitile luate la Timisoara, de la cursul tinut de Prof. Gh. Tohanescu, jumatate pe notitele luate la cursul dumnealui (pe vremea aceea invatam numai pe notite, nu existau cursuri tiparite). Nu l-a deranjat acest lucru si mi-a dat nota 9. Cu o zi sau doua inainte de inchiderea inscrierilor la doctorat, Domnul Stefan Cazimir s-a intalnit, in holul facultatii, cu Profesorul Paul Cornea si i-a vorbit despre mine, amintind, bineinteles, cele spuse de mine. Om subtire, adevarata personalitate de cultura, a fost receptiv la acest “proiect” insolit si a promis ca, in calitate de decan al facultatii, va sprijini tema, spunand cam asa: “Daca aceasta cuconita crede ca are ce sa scrie despre epigrama cat sa umple o teza de doctorat, las-o s-o faca, daca nu… ea-si rupe gatul.” Si nu mi l-am rupt. Profesorul Stefan Cazimir, care stia ca sunt epigramista, a apelat la Mircea Trifu pentru numarul de telefon si m-a anuntat ca pot sa ma inscriu la doctorat cu tema aleasa de mine, doar cu cateva ore inainte de expirarea termenului. Noroc ca aveam toate actele pregatite. imi pare rau ca am vorbit atat de mult despre acest aspect, dar numai asa vor intelege cititorii dumneavoastra greutatea cu care epigrama isi face loc in literatura, in critica si istoria literara.
MDP: Din cite stiu, ati reusit sa publicati teza de doctorat, si acest studiu amplu privind epigrama este unic in literatura romana si chiar in literatura universala.
Elis RÂPEANU: Cu ajutorul materialului substantial al poetului Toma Istrati, mi-am publicat cartea la editura “Dealul Melcilor” din Brasov (direcor fiind Ioan Popescu-Topolog). Teza a fost amplificata si completata cu un capitol nou, care constituie cu adevarat pionierat, privind statutul literar al epigramei; definitie, caracteristica, structuri sintactice, realizarea poantei, teme si motive etc. Poate de aceea Mircea Ionescu-Quintus considera ca aceasta carte, aparuta in 2001 si de mult epuizata, este “Biblia” epigramei romanesti.
MDP: De cind scrieti, Doamna Elis Rapeanu?
Elis RÂPEANU: Am inceput sa scriu “versuri” (versificari) inca din scoala, spiritul meu fiind influentat , in egala masura, de mama, care stia multe basme, legende, poezii si care avea o voce frumoasa, mostenita de la tatal sau, de peisajul natal, intre un deal si o vale s-a leganat cuibul copilariei mele, care mi-a dat, in permanenta, senzatia de zbor, de infinit, de dor, si de unde aveam impresia ca pot sa apuc curcubeul care se inalta de la picioarele mele. Am debutat editorial cu un volum de poezii in 1970, aparut la editura Litera, intitulat “Simfonie”, prefatat de Prof. I. Ghiata, urmat de volumul, publicat la distanta, in 1985, la editura Ion Creanga, intitulat “Sfatul din poiana”, ambele semnate Elisabeta Dobritoiu. Mi-am schimbat numele, prin casatoria cu magistratul Florin Rapeanu si, in continuare, am semnat Elisabeta Rapeanu, apoi, prin prescurtarea numelui de botez Elis Rapeanu. Pana acum, am publicat 22 de carti purtand pe coperta numele meu (poezii, epigrame, critica si istorie literara, proza, aforisme) si 7 culegeri/antologii de epigrame alcatuite de mine (lista lor se afla la sfarsitul fiecarui volum publicat in ultimul an).
MDP: Ne dezvaluiti aspecte din activitatea dumneavoastra, si va multumim. As indrazni o intrebare, sper sa nu va suparati: mi s-a parut ca ii socotiti putin aparte pe epigramisti fata de ceilalti scriitori.
Elis RÂPEANU: Ca orice ziarist de vocatie, aveti antene sensibile, receptati nuante pe care eu nu voiam sa le adancesc. Se stie parerea mea, mi-am exprimat-o si in interviul luat de domnul George Corbu, publicat in revista “Epigrama”. E adevarat ca, in comparatie cu numarul de scriitori, epigramistii sunt mult mai putini. Pentru ca nu poate scrie oricine epigrama, e un gen de scriere care cere mai mult decit “condei”, cere umor nativ si, poate, un anumit mod de gandire, de aranjare a ideiilor, astfel nncat sa produca acea scanteie a spiritului care se numeste poanta. Dar nu poanta si atat, ca poanta au si bancurile, abecdotele, chiar aforismele, unele ghicitori, ci poanta motivata de un preambul, care invaluie surpiza din ultimul vers (de obicei, ultimul vers), oferind, aparent, cai gresite, cititorului. Deci, revenind la oile noastre, cum spun francezii, nu oricine poate fi epigramist, dar, trebuie sa recunoastem, numai ca autor de epigrame nu te poti numi scriitor adevarat. Ar insemma ca toti autorii de volume adevarate de asa-zise epigrame sa se erijeze in mari scriitori. Exista un confrate care a publicat peste 60 de volume de asemenea productii, din care cu greu gasesti cateva epigrame demne de aceasta denumire. Dar nici sa dauneze imaginii de scriitor, cu opera recunoscuta, valoroasa, faptul ca scrie si epigrame, iar nu e drept. Creatia epigramatica, adaugata la atatea alte volume de poezie, proza, critica literara etc., eu cred ca intregeste, nu stirbeste portretul unui scriitor.
MDP: Ce se intampla bun pe teritoriul epigramei romanesti la ora actuala?
Elis RÂPEANU: Suflul pe care il are, creatiile de valoare care, cu greu, se strecoara prin noianul de subproductii proliferand ca o plaga, intalnirile pe tara, unde ne cunoastem mai bine, facem schimb de idei, se consuma multa epigrama.
MDP: Cum reusiti sa obtineti succese in atatea domenii, care e cheia succesului?
Elis RÂPEANU: Forta si harul pe care mi le da Dumnezeu, increderea in confratii mei, activitatea continua, faptul ca, de cand ma stiu, m-am zidit intre carti si cartea e cel mai bun prieten, nu te tradeaza niciodata.
MDP: Spectacolul vietii din jur va este, cumva, materie prima in lucrari?
Elis RÂPEANU: Orice creator este un punct de interferenta al aspectelor epocii in care traieste, al culturii, al experientei proprii si a altora, al lecturior… Cu atat mai mult epigramistul, care are, drept nucleu, ca sa spun asa, al materiei sale, societatea in care traieste, dar nu numai atat. Tendinta de a pune in lumina ipocrizia, coruptia, afectarea, moftul, in general tot ce e anormal dupa gandirea omului normal, se inrudeste cu spiritul critic al timpului sau. Si nu numai al timpului sau pentru ca epigramistul penduleaza, in timp, inainte si inapoi, prinzand in insectarul epigramei personaje si apecte umane din toate epocile si din toate culturile. Totodata, prin fulgerul poantei, prin concluzia surprinzatoare prin ingeniozitatea ei, epigramistul se situeaza, ca o constiinta a actualitatii, in lupta de idei contemporane.
MDP: Keyserling, in lucrarea Das Spectrum Europa’s, marturisea ca in nici o tara din Europa epigrama nu mai e cultivata ca la romani. Ce a motivat acest lucru?
Elis RÂPEANU: Aceasta afirmatie, de care luam cunostinta dintr-o lucrare a lui Porsena si pe care a repetat-o Cincinat Pavelescu intr-o emisiune de radio, a devenit aproape un loc comun. Acest filozof si scriitor german ( Hermann, conte de Keyserling, 1880-1946) a calatorit in toata lumea, trecand si prin tarile romanesti, scriind lucrarea Analiza spectrala a Europei (1928), in care isi exprima uimirea ca, din trei romani, unul este poet si ca, in aceasta tara, ca in nici o alta a Europei, epigrama e in plin avant. Este o observatie conform cu realitatea acelei vremi, in care epigram era in plin avant, in care se afirmasera toti marii epigramisti romani… Si iata ca, la ora actuala, epigrama “se misca” in tot spatiul spiritualitatii romanesti. inainte de ’90 circulau epigramele lui Pastorel, pentru care a fost inchis, dar s-a imbogatit zestrea epigramatica romaneasca prin reinvierea traditiei inaintasilor. Azi asistam parca la o renastere a epigramei, in noul climat de libertate, avem un numar impresionant de epigramisti.
MDP: Ati fost studenta regretatei Zoe Dumitrescu-Busulenga, ati scris si o carte despre ea, intitulata LUMINÄ‚ DIN LUMINÄ‚. Ce anume v-a motivat demersul literar?
Elis RÂPEANU: Motivarea a venit din interior, din pretuirea pe care o am pentru aceasta personalitate renascentista a culturii romanesti si universale. De fapt, cred ca demersul meu a venit si din afara, de la EA, cea care se odihneste, in haine monahale, in cimitirul Manastirii Putna, la doi pasi de Stefan cel Mare si Sfant. A fost o torta care a ars si ne-a dat lumina din lumina EI. Desi se afla acolo unde radacinile copacilor tin pe umeri pamantul Å¢arii, lumina curge pe deasupra, revarsandu-se si azi asupra spiritelor treze. Maica Benedicta – numele de calugarita, se afla si azi alaturi de noi, cei care am ascultat-o macar o data si am iubit-o.
MDP: La ce ganditi Doamna Elis Rapeanu, in acest moment?
Elis RÂPEANU: Drept sa va spun, ma gandesc ca am cam obosit. Acest interviu a fost un adevarat maraton si nu uitati, am si eu o anumita varsta: inca putin si ating (sper!) cifra 70.
MDP: Pentru ce va rugati?
Elis RÂPEANU: Ma rog pentru binele acestei tari, ma rog lui Dumnezeu sa-l ocroteasca pe fiul meu – Radu Dobritoiu – corespondent al Radiofuziunii Romane, aflat in Tabara Talil din Irak, ma rog sa-mi dea Dumnezeu sanatate sa duc la bun sfarsit lucrarile incepute, ma rog pentru sanatatea si succesul confratilor mei…
MDP: Permiteti-mi o ultima intrebare: care va fi volumul pe care speram sa ni-l prezentati curand?
Elis RÂPEANU: Nu e un secret pentru confrati: sa am la editura un subiect inca “netratat”: destinul unui tanar atins de radiatiile de la Cernobal.
MDP: Va multumesc, Doamna, si va urez la multi ani, pentru binele culturii romanesti, in general, al epigramei in special.
Elis RÂPEANU: Cu placere! Oricand sunt deschisa la un dialog privind cultura romaneasca. Sanatate si tot binele cititorilor si tuturor romanilor, oriunde s-ar afla ei! Si sa nu uitam, epigrama face pare din zestrea spirituala a poporului roman, cu care contribuie la cultura Europei Unite.
Elis Rapeanu in dialog cu Maria Diana Popescu
