Constantin MÄ‚LINAS
Ne-am intrebat adesea de-a sirul anilor, ce a facut Marian Munteanu in lungul timp si rastimp de dupa fenomenul numit Balconul Universitatii, sau Piata Universitatii, din anul de gratie 1990? Multa lume s-a intrebat multa vreme, intre care si eu m-am nimerit, dar cu putin folos, caci raspuns nu am avut de niciunde, iar pe Marian Munteanu, parca-l luase gaia si-l ciugulise cioara de comanac. Desi s-a vazut limpede ca a fost intre putinii oameni politici cu har, de ii poti numara pe un singur deget aratator de la mainile tuturor romanilor, insusi Marian Munteanu s-a retras si s-a purtat cu discretie si fereala, de parca statea sub un imperiu si nu voia sa dea prilej de raspunsuri.
Dar ceva a facut! Si acum stiu ce a facut, ce a croit, ma simt dator si motivat sa dau la iveala opinia mea despre ce a facut, un lucru frumos, superb si academic, a facut o enciclopedie tematica speciala, o lucrare uriasa, de format mare, sub forma unei carti de 1152 de pagini de text, publicata in anul 2007 la Editura Valachia, sub titlul: “Folclorul detentiei: Formele privarii de libertate in literatura poporana, studiu tipologic, antologie de texte si glosar”. Este o lucrare de dimensiuni astrale, din punct de vedere intelectual si metodic, o lucrare care cere viata de om. Dar Marian Munteanu a biruit, a croit-o imparateste si a muncit-o iobageste, vaslind de unul singur pe o corabie atat de mare si diversa, dar pe care a dus-o in port, si a tras-o la mal, cu incarcatura ei pretioasa, frumos expusa intr-un sistem de cunoastere impresionat prin amploare si arhitectura.
Se cuvine sa marturisesc ca am aflat intamplator de lucrare. Eram la 1 Decembrie 2008 la Alba Iulia, la Congresul spiritualitatii romanilor, acolo, pe hol la Hotelul Transilvania l-am vazut pe domnul Marian Munteanu, cu un fular tricolor, ca toti delegatii, era singur. Am avut necuviinta de a-l striga si mi-a raspuns de indata, m-am prezentat, ne-am salutat si a inceput o discutie amicala ca de la sine, care m-a onorat foarte mult. I-am oferit revista noastra “Familia romana”, ce tocmai reaparuse la Baia Mare, dupa ce fusese alungata de la Oradea, de asemenea i-am oferit cateva carti oradene. Mi-a multumit si le-a primit. Stati!, zice, sa va aduc din masina o carte! Si a iesit, revenind cu un fel de Minei, sau Evanghelie, sau Antologhion “inflorirea cuvintelor”, asemenea celor vechi de la Ramnic, care m-a speriat prin dimensiuni si greutate.
Doamne! Da ce este aceasta? Mirarea s-a intetit, cand am deschis-o si am vazut despre ce este vorba. Dar… e o curata nebunie cosmica! am declamat eu nepoliticos. A suras de departe si mi-a explicat in cateva salturi despre sfera semantica a titlului si semiologia cartii. in care poate intra si folclorul mineresc, apt pentru spatiul obligat si restrans in care se naste, ca o varietate de folclor al detentiei. Si ne-am despartit cu buna cuviinta, eu pastrand memoria unei intalniri exceptionale prin banalul ei, cu o personalitate ce arde adesea cu flacara intoarsa in sine.
Si acum, despre carte!
Este solitara, este prima si unica in literatura romana, dupa monografia candva dedicata baladei “Miorita”. Dar aceasta depaseste acel subiect, prin extinderea mai mare a temei. Este o carte solida, totodata de studiu, de compasiune, de solidaritate cu ideea de suferinta si starea de recluziune de orice fel. Ce si-a propus autorul? Cercetare, studiu monografic de teme si motive, antologie de texte. Adica foarte mult, pentru definirea si rezolvarea stiintifica a unui subiect tratat arborescent, in modulele si paradigmele sale textuale: chiar intertextuale.
Temnita, ca depozit si vesmant de forta al ideii de libertate, acesta e un posibil logo al cartii, venind din mitul lui Prometeu inlantuit in aer curat si liber, dar inlantuit de o putere vicleana si rea, venind din labirintul Minotaurului, care il lasa pe om sa se miste fara iesire, prefigurand prin amplificarea artistica in proza castelul-inchisoare, planeta-inchisoare, deja instalate ca o tema literara. Se face oglindirea ei in literatura romana, in variate expresii, de la Nicolae Filimon, Ion Ghica la Tudor Arghezi si Vasile Voiculescu, activa in literatura rezistentei, la Paul Goma, Constantin Noica, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Nicolae Steinhard, sau Richard Wurmbrandt.
Ca fenomen popular, tema este o permanenta a folclorului, care dezvolta trecerea prin recluziune, trecerea prin inchisoare, de orice forma ar fi, pentru a dobandi trairea libertatii.
Si o concluzie infioratoare a autorului: “Daca am extinde aria de cuprindere a temei si la alte forme de restrangere a libertatii, am observa ca aproape intreaga istorie a literaturii sta, prin patimile creatorilor ei, sub semnul abuzurilor, ingradirilor si chiar a celor mai grave violente”. (p.19). Studiul , transcrierea in sistem ortografic actual si ordonarea antologiei se face in zece parti, cu 34 grupaje tematice a tipologiei textelor, deschise, ca o schema de lucru, pentru a putea primi si alte variante de ilustrare in viitor. Vechimea textelor selectate porneste de la anul 1885 si vine pana la zi, ilustrand: “Modul in care sunt reflectate in folclorul romanesc fenomenele, intamplarile si trairile determinate ori influentate de experienta, sau imaginea privarii de libertate, acordand o atentie speciala detentiei, cu precadere celei penitenciare” (p.37). Alte forme de privare de libertate (sclavia, catania, servitutea opresiva) sunt minimal exemplificate, dar autorul observa ca materialul exista mult si fiecare subtema ar putea da obiectul “unei antologii separate de dimensiunile celei de fata”.
Este oare aceasta o exagerare? Parcurgand textele vedem ca nu. Mesajul subiacent este acolo, chiar in texte de petrecere este, incat traim cu veselie in mijlocul unei uriase constiinte ultragiate de omniprezenta inchisorii materiale, sau spirituale, pe care nu o luam in seama, dar traim in chingile ei, de la recluziunea de/din dor, la cea sociala abuziva, cu multe fatete reale, sau simbolice.
Detentia este volatila si voluntara, daca este din dragoste: “Pentru tine, dorule/ Am
sa-nfund grosurile/ Grosuri mandre cu zabrele/. Pentru dorul mandrii mele/Și-am sa-nfund si temnita/ Pentru mandruleana mea”.
Sau este sociala: “La tribunal ii scotea/ i incepea a-i cerceta/ Care scapa, mai scapa/ Care nu, ocna vedea/ Unde-i seaca viata…”. Ori alt fel de detentie, generatoare de suferinta: catania, prizonieratul, calugaria, captivitatea de orice fel, servitutea, munca fortata, in total cu peste o mie de piese, in prima jumatate a antologiei, care este de poezie. Urmeaza in partea a doua proza pilduitoare, obiceiuri, teatru popular, jocuri de copii, credinte si farmece, ghicitori, proverbe si zicatori, alte franturi de limba, precum: “Pasarea in colivie nu se bucura/ si de e vie”, “Robul in robie/ ca pasarea in colivie” etc. Se face analiza textelor din punct de vedere al mesajului si tipului de detentie, admisa, ca ispasire, sau respinsa, direct, sau alegoric, ca piaza rea, cu sistematizarea a peste cinci mii de citate ordonate statistic si sapiential. Interesant ca in cazul detentiei respinse, ca fiind nedreapta, scaparea se face cu ajutor din familie, ajutor de la animale fabuloase, ajutor de la iubita, prin clementa, prin reabilitare rituala, dar niciodata prin interventie divina. Se poate intelege ca in credinta populara pedeapsa nedreapta nu vine de la Dumnezeu, care are atributul suprem al unui justitiar corect si bun, spre deosebire de altera pars, care este izvodul raului si a nedreptatii, intr-o gandire duala, cu doua entitati potentiale, care ne guverneaza, una dreapta si alta nedreapta. Totusi acest dualism sacral arata vechimea chiar precrestina a matricei materiei adunate si face cu atat mai valoroasa cercetarea si antologia durate de Marian Munteanu, cu precizie si devotament, intr-o lucrare deopotriva sociologica si literara.
Conf. Univ. Dr. Constantin MÄ‚LINAS
Februarie 2009
