Maria Diana POPESCU
DR. HORIA MURESIAN, doctor in medicina, Sef Sectie Chirurgie cardiaca, Spitalul Universitar, Bucuresti a realizat prima operatie pe arterele carotide cu anestezie loco-regionala.
MDP: Stimate domnule doctor Horia MURESIAN, unul dintre posturile nationale de televiziune a informat cu privire la o recenta performanta pe care ati realizat-o in premiera nationala, in domeniul chirurgiei cardiovasculare.
Horia MURESIAN: Este vorba de o tehnica simpla in esenta ei, anume dezobstruarea arterei carotide la pacientul sub anestezie loco-regionala. Daca pacientul se afla sub anestezie generala, nu exista o metoda sigura 100% pentru a putea aprecia care sunt consecintele intreruperii temporare a circulatiei sanghine catre creier – operatia pe arterele carotide implica o astfel de intrerupere a fluxului sanghin cerebral. Daca se practica anestezia numita “loco-regionala”, adica anestezierea doar a unei jumatati a regiunii gatului, prin blocarea nervilor cervicali, pacientul poate ramane treaz si orice efect nedorit al intreruperii circulatiei cerebrale poate fi apreciat imediat si pot fi luate masurile corespunzatoare, inainte de producerea unui accident vascular cerebral. Este o tehnica folosita in strainatate de circa douazeci de ani. Tehnica are indicatii particulare mai ales in cazul pacientilor cu boli asociate grave de tip cardiac, respirator, diabet, obezitate extrema, pentru care anestezia generala reprezinta un risc in sine.
MDP: Va rog, descrieti in citeva cuvinte astfel de tehnici (interventii) care in Romania nu sint practicate inca.
Horia MURESIAN: Exista numeroase tehnici (si nu numai in chirurgie) care in Romania nu sunt practicate inca. As dori sa explic mai in amanunt contextul si implicatiile. in sistemele sanitare mai evoluate decat cel romanesc, exista un echilibru dinamic intre eficienta actului medical, siguranta pacientului, castigul medicului, al spitalului si al societatii in general, acompaniate de dreptul pacientului de a-si alege tehnica preferata – totul desfasurandu-se in cadrul unui sistem legislativ mai clar. Tehnicile noi reprezinta astfel rezultatul unor studii si gandiri elaborate, al unor incercari, dar si a unor demonstratii evidente privind rolul si locul acestora in medicina care se practica in acele tari. Exista si latura comerciala, dar care trebuie privita putin altfel decat la noi, si anume: tehnicile noi sunt mediatizate si aplicate, cresc renumele medicului si al centrului, dar implica si o raspundere corespunzatoare, ceea ce face ca nu toate institutiile sa le aplice in mod automat si facil. Pentru a va oferi cateva exemple din domeniul chirurgiei cardiovasculare, exista posibilitatea de a opera pe cord deschis cu pacientul treaz, fara ventilatie mecanica, sau practicand incizii mici, limitate (asa-numita “chirurgie mini-invaziva”); exista tehnici de reparare a valvelor cardiace, renuntandu-se la clasicele protezari valvulare. Exista numeroase tehnici endovasculare, practicate prin cateterizarea unor vase periferice, adresate atat inimii cat si vaselor. Acestea pot fi asociate chirurgiei “clasice” permitand abordarea unor leziuni foarte complexe si pot fi aplicate in cazul unor pacienti in stare foarte grava sau avand numeroase boli asociate (varste extreme, obezitate, boli respiratorii grave, diabet s.a.m.d.). Lista este desigur lunga si in continua dezvoltare, dar ideea este aceea ca in lume au fost inventate, practicate, probate si certificate o serie de interventii si procedee care pot fi aplicate in Romania, care ar permite abordarea unor patologii complexe, care ar putea salva si trata numerosi pacienti si care – nu in ultimul rand – ar aduce economii notabile.
MDP: Exista cumva rezerve in ceea ce priveste acceptarea ca metoda de lucru a unor astfel de tehnici inedite pe piata medicala romaneasca?
Horia MURESIAN: Nu le-as defini chiar “rezerve”. Exista la noi un context, poate putin pregatit in vederea aplicarii unor tehnici noi. in primul rand, centrele si echipele din strainatate care aplica astfel de tehnici, si-au dezvoltat asemenea capacitati in decursul a numerosi ani de studiu si de activitate. Altfel spus: tehnicile noi sunt aplicate sau predate de catre cei care stapanesc bine tehnicile “clasice”. in al doilea rand, societatea este maturizata si sensibilizata cu privire la necesitatea si la avantajele aplicarii unor tehnici noi. in al treilea rand, exista o logistica adecvata, un sistem operativ bine rodat. in al patrulea rand, pacientul este mai constientizat cu privire la drepturile sale, cu privire la avantajele dar si la limitele sau dezavantajele unor astfel de tehnici. in cele din urma, pacientul trebuie sa decida si, dupa cum spunea Andreas Gruenzig, inventatorul angioplastiei: “nu doresc sa fiu primul pacient caruia i se aplica o tehnica noua, dar nici ultimul pacient caruia i se aplica o tehnica veche”. in Romania de azi, s-a trecut de etapa in care lipseau specialistii sau in care medicii nu puteau avea schimburi de experienta, pe langa accesul limitat la publicatiile cele mai renumite in domeniu. Romania detine un numar important de specialisti pregatiti in diferite sisteme sanitare evoluate, si acest fapt ar trebui privit si exploatat ca o sursa de informatie unica tarii noastre, o convergenta fericita si de mari perspective. Romania nu detine insa sistemul operativ necesar, care este greu de pornit, dar nu imposibil. Este dificil si datorita unor diferente de conceptie dar si ca urmare a perpetuarii unor cercuri vicioase in care exista mari oscilatii intre raspunderea medicului, castigul acestuia, plata serviciilor din partea societatii, drepturile si informarea pacientului. in modul cel mai sintetic spus, in Romania, nici medicul, nici pacientul si nici societatea nu isi cunosc si nu si-au definit clar pozitia, drepturile si indatoririle. Desi cadrul apare inca foarte complicat, “exploatarea” resurselor umane din medicina de azi a Romaniei si aplicarea tehnicilor noi despre care vorbim, reprezinta un pas necesar si o cale catre rezolvarea acestor probleme complexe.
MDP: Care va fi, in viziunea dumneavoastra ca specialist, viitorul cardiologiei? Va fi cumva stirbita relatia intre metodologia medicala clasica si cea moderna?
Horia MURESIAN: Nu, din contra. Si va voi oferi exemplul medicinei de calitate, asa cum trebuie practicata in mileniul III. Progresele din stiinta, posibilitatile oferite de dezvoltarea fara precedent a tehnologiei duc la ascutirea simtului clinic si amplifica toate calitatile medicului si, nu in ultimul rand, sentimentul de uman. Este, daca vreti, ceva analog astronomului care, desi dotat cu cele mai noi instrumente, nu uita constelatiile, foloseste in paralel sau ori de cate ori este nevoie si dispozitivele clasice si priveste cerul instelat al noptii cu acelasi sentiment poetic, desi are in minte intregi tratate de astrofizica si analizeaza reactiile din interiorul unei stele aflate la distante enorme.
MDP: Reuseste un chirurg de talia dumneavoastra sa stabileasca un echilibru perfect intre experienta si lipsurile pe care le reclama sistemul de sanatate romanesc?
Horia MURESIAN: Niciun sistem medical nu este perfect sau, altfel spus, orice sistem medical poate fi imbunatatit. Sistemul romanesc trebuie privit in cadrul unui context social, istoric, economic si politic – despre care nu exista aici spatiul necesar unei analize detaliate. Totusi, intr-un mod sintetic se poate explica faptul ca desfasurarea activitatii de medic in Romania este dificila, cu atat mai mult cu cat pot percepe mai intens diferentele dintre sistemul nostru si cele in care am operat pana acum. Lipsurile sau diferentele nu sunt insurmontabile, acesta fiind unul dintre motivele pentru care am revenit in tara. As mentiona insa ca o mare parte a timpului si a eforturilor mele sunt consumate de activitati ne-medicale de tip administrativ, se disipeaza printre angrenajele unui sistem caruia ii lipseste nu atat eficienta, cat logica de functionare; se disipeaza printre factori cu mentalitati si pregatire dubioase. Si deoarece am atins acest subiect, perceptia mea, ca persoana ce a trait destui ani in afara tarii, e ca Romania este inca marcata de o lipsa de profesionalism in toate domeniile, deficienta care are explicatii de tip istoric, cultural si de profit imediat, si care se va atenua si va disparea doar prin eforturi conjugate. Oricum, in cei aproape douazeci de ani de la revolutie, Romania a inregistrat schimbari importante in bine, iar poporul nostru poseda unele capacitati particulare care ne-au facut sa recuperam si chiar sa depasim diferente si limite ce pareau abisale, in trecut. incerc deci sa privesc aceste “limite” ale sistemului medical din Romania drept stimulante.
MDP: Sa mergem mai departe, sa investigam impreuna anatomia unei zile de lucru a dumneavoastra…
Horia MURESIAN: Nici un medic adevarat nu poate pretinde sa fi incheiat procesul de invatare, de acumulare, de specializare, de perfectionare. Medicina se tot insuseste, pana la sfarsitul vietii si de aceea spuneam mai inainte ca pentru mine medicina a devenit un mod de viata. Si urmand exemplul maestrilor mei adevarati, traiesc in clinica si invat in fiecare zi de la pacienti, de la colegii mei. Ziua incepe la ora 05,30 cu gimnastica si cu o cafea amara. Ajung la spital la 06,30. La 07,00 incep vizita la pacientii de pe sectie si din reanimare. Urmeaza consultatii si controale, apoi programul operator – uneori cu, de cele mai multe ori insa, fara pauza de pranz. Masa la spital ramane un prilej de cunoastere si de strangere a unor amicitii cu colegii. De obicei insa micile pauze sunt folosite pentru a raspunde celor mei diferite chemari si solicitari, prin alte sectii, la camera de garda s.a.m.d. La sfarsitul programului operator (de obicei dupa-amiaza sau seara), are loc contravizita si pregatirea pacientilor pentru operatiile din ziua urmatoare. De multe ori, singura mea masa este cea de seara. Scurtele intreruperi sau orele de seara le folosesc pentru rezolvarea unor probleme administrative, corespondenta, activitate stiintifica. Acesteia din urma insa ii dedic ultimele ore ale serii, fie acasa, fie la spital unde de multe ori raman peste noapte, mai ales daca programul s-a prelungit peste orele 20,00. Telefonul meu mobil este deschis in permanenta pentru orice solicitare de urgenta. Serile lucrez mult pe internet, avand o bogata corespondenta si contacte cu diferiti autori si reviste; scriu si citesc, incercand sa ma mentin la zi in acest domeniu complex si aflat in continua evolutie. Impactul dezvoltarii mijloacelor de comunicare este extraordinar: colaborez si scriu articole impreuna cu specialisti pe care nu i-am intalnit sau vazut vreodata. Dar acest mic amanunt nu face decat sa scoata si mai mult in evidenta unele paradoxuri din sistemul medical romanesc, printre care lipsa unei comunicari constructive intre specialisti sau perpetuarea autosuficientei. Acest program se repeta inclusiv sambata si duminica, cu mentiunea ca in aceste zile mai “libere” ma pot dedica unor ore de disectie, fotografiei medicale, cititului si unui tur de alergare de 20 km. Operatiile in domeniul cardiovascular sunt solicitante, nu numai din punct de vedere intelectual, dar si fizic. Rareori o operatie cardiovasculara dureaza sub trei ore. incerc sa-mi mentin forma si capacitatile practicand sportul ca mod de viata si nu ca hobby sau cu scop pur competitiv. in cele din urma, sportul contribuie intr-o masura majora la dezvoltarea intelectuala, la mentinerea unui echilibru psihic, la evitarea viciilor si mai ales la prevenirea unor boli ale lumii moderne.
MDP: “O viata nu valoreaza nimic, dar nimic nu valoreaza cit o viata” spunea André Marlaux. Pentru dr. Horia Muresian, cit cintareste o viata?
Horia MURESIAN: Cel ce alege medicina nu poate decat sa lupte pentru viata, dar as adauga si aceea ca medicul adevarat trebuie sa lupte si pentru a oferi o viata demna pacientului. Semnificatia si importanta vietii este coplesitoare pentru medic, iar medicul – si eu insumi simt aceasta – sufera si se consuma efectiv in fata pacientului. Responsabilitatea este enorma si medicina este un domeniu care, pe de-o parte, ofera satisfactii si chiar veleitati divine, dar, pe de alta parte, scoate in evidenta limitele si imposibilitatile medicului. in fata unei asemenea antiteze profunde, e greu ca medicul sa isi gaseasca echilibrul profesional si cel interior. Medicul adevarat nu se poate blaza si nu poate deveni indiferent odata cu trecerea timpului. Am remarcat acest lucru la maestrii mei si simt cum acest foc interior care se aprinde in fiecare dintre noi, se mentine viu, dar in acelasi timp consuma, iar, in anumite circumstante, poate mistui intr-un timp scurt. Pe de alta parte, medicina nu poate fi aplicata si condusa intr-un mod strict pasional, sentimental, emotional, iar abordarea stiintifica nu poate fi trecuta pe un plan secundar. Astfel, gandirea mea medicala, activitatea mea profesionala si filosofia mea ca medic au in centru nu embleme sau devize precum “Iubirea” sau “credinta”, ci incerc sa tratez pe orisicine cu RESPECT. Iar acest numitor comun numit RESPECT implica abnegatie, stiinta, dedicare, munca, disponibilitate, autocontrol, cercetare, evitarea viciilor, pregatire continua, evolutie. in fond, este vorba despre un respect reciproc, atat fata de persoana tratata cat si fata de mine insumi… catre rezolvarea acestor probleme complexe.
MDP: Egalitatea sanselor – singura compatibila cu echitatea si eficacitatea naturala – functioneaza in sistemul nostru de sanatate?
Horia MURESIAN: Nu! Si nu functioneaza din mai multe motive. Nu exista un sistem de identificare si de promovare a valorilor. Nu exista interesul pentru investitii in domeniul medicinei, in cercetare in general. Nu exista o opinie generala si o scara a valorilor in care cercetatorul, medicul bun sau studentul eminent sa fie privit cu respect. Sunt invidiati sau respectati oamenii care “se descurca” sau fotbalistii, modelele. in sanatate, exista numeroase sectoare monopolizate si in care promovarile se desfasoara pe cu totul alte criterii decat cel calitativ. S-a schimbat insa si perceptia valorii si a muncii. Am avut sansa de a lucra in sisteme in care concurenta este mare, in care un loc de munca se gaseste cu dificultate, in care mentinerea pe o anumita pozitie este solicitanta si in care cel ce nu isi poate mentine anumite standarde ajunge chiar sa cunoasca ce inseamna foamea. Pe de o parte, in societate trebuie sa fie operant un sistem care sa permita stimularea, atragerea, conservarea si promovarea valorilor, dar pe de alta parte, trebuie ca si potentialele valori sa isi manifeste angajarea deplina in vederea unei asemenea recunoasteri, fara a cauta scuze sau motive pentru un eventual insucces. Doar o mica parte a investitiilor personale sunt incununate de succes, iar calitatea se selecteaza si din asa-numitele nereusite. Egalitatea sanselor nu inseamna deci doar oferte si bineinteles este nevoie de un context social si economic.
MDP: Sintem siguri, noi descoperiri vor imbogati practica medicala romaneasca. Rizomii acestor evolutii se afla desigur in miinile generatiei dumneavoastra de medici, al carei exponent sinteti. Care sint pasii de stricta necesitate care sa ajute la punerea in practica a acestora?
Horia MURESIAN: La nivel individual: renuntarea la comoditate, asumarea unor riscuri, volum crescut de munca, gandire de perspectiva. La nivel global: crearea unui sistem logistic eficient, o buna organizare, constientizarea societatii in general si nu doar a factorilor teoretic direct implicati in asemenea procese. Trebuie sa devina operante sistemele de autocontrol care caracterizeaza o societate evoluata, de la nivelul familiei, organizatii de voluntariat, organizatii neguvernamentale, organizatii religioase, mergand pana la comunitati profesionale si stiintifice, sindicate, partide s.a.m.d. O serie de controale devin mai eficiente si nu trebuie sa cada doar in sarcina Ministerului sanatatii, al finantelor, al cercetarii sau al garzii de finante.
MDP: Domnule doctor Horia Muresian, ati absolvit Facultatea de Medicina Generala Bucuresti in anul 1985 ca sef de promotie cu media 10. Ce a urmat apoi? Faceti, va rog, vorbire despre specializarile ulterioare, despre recunoasterea internationala de care stiu ca va bucurati, despre titlurile primite si despre alte capacitati.
HORIA MURESIAN: Pentru mine, medicina a reprezentat o atractie, apoi a devenit o pasiune si ulterior, un mod de viata. Dupa absolvirea Facultatii de Medicina din Bucuresti, din 1985 si pana in 1993, am incercat sa-mi dezvolt capacitatile intr-o specialitate pretentioasa dar foarte frumoasa si de perspectiva. Am obtinut ceea ce puteam obtine in Romania in acea perioada, iar dezvoltarea mea profesionala si umana au depins in mare masura de ceea ce am acumulat si trait in acest interval de timp. in ciuda tuturor greutatilor si oprelistilor, scoala romaneasca de medicina (atat facultatea cat si invatamantul postuniversitar) s-a mentinut la un nivel bun, iar lipsurile de atunci nu au facut decat sa creasca ambitia si puterea de munca a generatiei noastre. Din 1993 si pana in 2006, am trait in afara Romaniei, invatand si lucrand in sistemul american si in cel italian. Trecand dincolo de nivelul unui simplu bursist, am sustinut toate examenele si am parcurs toate formele necesare recunoasterii diplomei de medic, a licentei de libera practica si a specialitatii, avand astfel dreptul si posibilitatea de a lucra efectiv in sistemele sus-amintite si “culegand” nemijlocit esenta acestor lumi mult diferite de cea romaneasca. Am invatat numeroase tehnici chirurgicale noi. Schimbul de informatie si de experienta, caracteristic lumii avansate, mi-a permis nu numai acumularea unor atribute pe linie profesionala dar mi-a imprimat un stil de lucru si un mod de viata ce reprezinta de fapt punctul-cheie, de la care incepe diferenta semnificativa dintre sistemul romanesc si respectiv, cel “occidental”.
Activitatea ca medic chirurg a fost dublata de cercetarea in domeniul anatomiei clinice, adica a anatomiei cu aplicatii in medicina clinica, diagnostic si tratament. Anul 2002 a reprezentat momentul “saltului” sau al “desprinderii” fata de maestrii mei din acest domeniu, cand prioritatile personale din aceasta ramura au capatat recunoastere internationala. Volumul de munca a crescut insa si nu as fi reusit sa fac fata tuturor cerintelor fara ajutorul familiei mele. Tot in 2002 am infiintat la Milano Centrul de Disectie Cardiovascular, pentru studiul anatomiei clinice a inimii si vaselor, fara vreun ajutor financiar si cu mari dificultati in ceea ce priveste sediul si procurarea materialului anatomic. Din activitatea centrului au rezultat numeroase lucrari stiintifice si articole prezentate la congresele de anatomie, de cardiologie si de chirurgie sau publicate in revistele internationale cele mai consacrate. Am devenit membrul unor prestigioase asociatii internationale din Statele Unite si Europa si referent stiintific la doua dintre cele mai importante reviste din domeniu. Am devenit cunoscut si pentru capacitatile in domeniul fotografiei medicale. Recompensele au sosit insa dupa mai mult de sapte ani dificili, marcati pe alocuri de perioade foarte grele iar faptul ca am continuat si am staruit in munca mea se datoreaza unei increderi mari si a unei incapatanari pe masura, atat din partea mea, cat si din cea a familiei mele.
MDP: in atmosfera de oboseala decadenta a prezentului, cine credeti ca se face vinovat de functionarea defectuoasa a unor domenii vitale (sanatate, invatamint, cultura)? Cine deformeaza exagerind liniile existentei noastre?
Horia MURESIAN: Omul, ca animal dotat cu constiinta, traieste sub imperiul anxietatii si incearca sa estompeze aspectele dezamagitoare ale realitatii si existentei. Viata oricarui individ se incheie prin moarte, ades precedata de boli si de suferinte. Crearea unei lumi paralele, aparent mai sigura, ofera semnificatie eroica sau cel putin o explicatie mai coerenta existentei individuale. Omul, in mare proportie, a ajuns sa nu mai gandeasca decat prin intermediul unor stereotipuri dinamice, dintre care cele mai multe, preluate, imprumutate sau aplicate in modul cel mai superficial. Omul cultural-automatizat este sclavul mediului cultural, al tendintelor de moment, iar identitatea si personalitatea sa sunt iluzoriu explicate si cautate in moda momentului sau, in exemplele (aparent) gratificante ale consumismului. Este paradoxal si ridicol ca individul astazi sa aleaga superstitia sau minciuna (de altfel nici macar bine ticluite) drept explicatie, mod de viata sau chiar definitie a realitatii! Medicina, de exemplu, a facut pasi uriasi si progrese care in urma cu putini ani erau chiar de neinchipuit – rezultat al gandirii si activitatii umane. Nu doresc sa pledez pentru unificarea religiei cu arta si cu stiinta: toate acestea reprezinta forme emergente ale activitatii si ale gandirii omului si nu pot fuziona intr-o retorta – desi se influenteaza reciproc. Lumea de astazi, asa cum o definiti, este cu atat mai periculoasa cu cat rezulta o redusa preocupare, atat in domeniul artistic, religios, cat si stiintific, de parca fiecare dintre acestea si-ar fi epuizat capacitatile si resursele. Mai mult insa, o mare parte a indivizilor prefera comoditatea decadentei si a atributului de “politically correct” in schimbul angajarii nemijlocite, al spiritului revolutionar, al abnegatiei, dar… mergand pana la niveluri mai putin ample, astazi, din pacate, se renunta in mare parte chiar si la simpla seriozitate, ordine, educatie, politete, respect pentru munca sau pentru semenii nostri. Nu este deci de mirare ca nivelul global sa fie scazut, alterat si ca aceasta tendinta sa penetreze domeniile cele mai diverse. Nepasarea sau atitudini de tipul “nu mi-am facut decat datoria” sunt responsabile de mari drame ale omenirii, precum lagarele de exterminare – dar duc si la erodarea unor valori ale umanitatii acumulate prin sacrificii. Sa luam numai exemplul la indemana al dreptului la vot – acum cand neprezentarea la vot este privita ca un semn de protest, analog copilului rasfatat care isi arunca jucariile pentru a-si pedepsi parintii. Citeam de mult o carte intitulata “Istoria Culturala A Prostiei Omenesti” si cred ca epoca actuala va detine un loc notabil intr-o editie viitoare a cartii. Ceea ce este insa mai grav, din punctul meu de vedere, este ca aceste racile sunt mai mult decat evidente, dar sunt privite cu nepasare. L-as parafraza pe Ernesto “Che” Guevara, care spunea ca a fi revolutionar inseamna sa-ti pese si sa iei atitudine fata de orice nedreptate, oriunde s-ar petrece aceasta. in domeniul cultural, invatamant si medicina, cu atat mai mult este nevoie de o asemenea atitudine. Dar iata (si iertati-mi discursul prea lung) exemplul medicinei, care devine din ce in ce mai impersonala, atat printr-o tehnologizare excesiva (care permite ascunderea unor limite sau incapacitatii profesionale si chiar ale personalitatii medicului), cat si prin intromisiunile de tip legal si financiar, care fac din medic un prestator de servicii, si care azi isi poate desfasura activitatea de zi-cu-zi, fara implicatii emotionale, fara o excesiva dedicare, fara a incerca un contact uman cu pacientul, ci avand in vedere ca elemente principale acoperirea fata de orice posibila actiune legala, un castig optim atat pentru structura in cadrul careia activeaza, cat si pentru folos personal. Medicul ajunge sa functioneze ca un angajat la ghiseu, care trebuie sa consulte sau sa trateze un numar cat mai mare de pacienti, in timpul cel mai scurt, cu investitiile cele mai reduse si cu profitul maxim. Cand am ales aceasta profesie, imaginea medicului era cu totul diferita, iar rolul social al acestuia (indiferent de locul unde profeseaza si indiferent de tipul de specializare) era major. Analog invatatorului, analog preotului, analog omului de arta s.a.m.d. Nimeni nu ne obliga insa sa facem lucrurile mediocru, iar gradul de inteligenta, de superioritate, de educatie, de respect si de iubire se masoara prin angajamentul si dorinta de a realiza ceva dincolo de minimul necesar (asta pentru a nu intra in discutiile si definitiile filosofice ale “binelui” si ale “raului”). Indiferent de gradul de pregatire, indiferent de domeniu de activitate.
MDP: De citiva ani buni societatea romaneasca se tot recladeste. Ce duh anarhic simte placerea sa cojeasca din temelii caramizile existentei?
Horia MURESIAN: Tocmai in aceasta perioada apar mai pregnante: lipsa unei educatii solide, a pregatirii in general, a unor “obiceiuri” si a unor sisteme de “feed back” din societate, care nu reprezinta altceva decat sisteme de autocontrol si care fac diferenta intre un sistem mai evoluat si unul mai putin dezvoltat in acest sens. Nu se pot crea peste noapte oameni educati, cu spirit de familie sau religios, care sa abordeze cu seriozitate orice sarcins, care sa isi cunoasca atat capacitatile cat si limitele. Lista poate continua. Un alt element care mi se pare important este definitia sau imaginea societatii in care traim sau pe care dorim s-o cream. Noi inca nu stim sau nu ne imaginam cum este societatea noastra acum si catre ce vrem sa ne indreptam, care sunt telurile noastre. Se traieste prea mult momentul sau se realizeaza planuri doar pe termen scurt si mediu, in general motivate de profituri cat mai substantiale, dublate de o raspundere limitata sau chiar omisa. Asocierile si aliantele care se constituie nu au ca numitor comun idealuri si principii de tip politic, religios sau pur profesional, stiintific, cultural. Sunt de cele mai multe ori de tip ad-hoc, scopul si elementul comun, fiind cel amintit anterior.
MDP: Ecleziastul constata ca “cel ce isi inmulteste stiinta, isi sporeste suferinta”. Cit trebuie sa stim, cit trebuie sa fim, sa ne putem pastra scara de valori?
Horia MURESIAN: ”Individul care nu traieste in ignoranta, caruia ii pasa de ceea ce se intampla in jurul sau si care acumuleaza cat mai multa cunoastere, nu poate fi fericit”: cred ca in acest sens trebuie interpretat acest citat. Fericirea este greu de definit, chiar de catre fiecare dintre noi, are de multe ori un caracter retrospectiv si prin aceasta lasa si mai mult un gust amar. Personal, nu caut fericirea, ci sentimentul de a trai cat mai deplin viata si de a contribui la ceea ce se intampla in lume, in modul cel mai corect. Am luat de mult exemplul din “Rugaciunea unui dac”. Nu cred ca vreo scara a valorilor poata fi dezorientata sau distrusa de acumularea cunostintelor. Cred insa ca trebuie sa fim apti sa primim mesajele realitatii, care este de o complexitate greu de cuprins si care in fond este cruda in esenta ei. Dar luand iarasi exemplul medicinei, prin stiinta s-a imbunatatit calitatea vietii si s-a prelungit durata acesteia, sunt tratate boli care decimau sau injumatateau populatii intregi. S-a dat sansa sa contribuie la cresterea societatii unor persoane care altfel ar fi fost fie abandonate, fie ar fi necesitat intretinere indelungata. Iata, de exemplu, cati indivizi cu handicapuri au ajuns sa fie autosuficienti, sa lucreze, sa comunice.
MDP: Dincolo de medicina, cine este OMUL Horia Muresian? Ce pasiuni inrobitoare, subjugante, il asediaza?
Horia MURESIAN: Doresc sa ma pot dedica mai mult familiei mele. imi place sa calatoresc si sa cunosc locuri noi si sa descopar alte culturi. Doresc sa citesc mai mult, in afara medicinei. imi place sa citesc nu numai beletristica, ci si filosofie (in special din domeniul epistemologiei), fizica, biologie. Ma intereseaza viata insectelor si formele de inteligenta colectiva. Asociez acestor placeri sau pasiuni, fotografia, care pentru mine poseda valente deosebite in comunicare si, nu in ultimul rand, in domeniul artistic. Se potriveste cel mai bine sentimentului pe care Goethe il definea ca fiind cel suprem fiintei umane: “infiorarea”. Si cred ca tot ceea ce ne inconjoara ne poate oferi in fiecare moment, si in cele mai mici amanunte ale sale, acest simtamant emotional deosebit, pe care incerc sa-l imortalizez nu numai pe pelicula, ci si prin activitatea pe care o desfasor in fiecare zi si prin copiii pe care ii cresc.
