Lucretia BERZINTU
Cine este Ala?
Este femeia – model, asa cum am cunoscut-o in anul 1990, in perioada trairii evenimentelor revolutionare. Au fost trairi de mare sensibilitate, intre romanii din Romania si cei din Basarabia! Am continuat colaborarea culturala cu “Gaudeamus” din Iasi, ea cu “ABC dava” din Chisinau, pentru o anumita perioada. Ala a intrat apoi in activitatea politica din Republica Moldova, luptand pentru libertate si democratie in scopul unei vieti mai bune pentru poporul basarabean, continuand cu alte activitati de mare inaltime. Zilele trecute, intamplator, am aflat ca a emigrat in Canada. Am contactat-o imediat, si, considerand ca are multe de spus, i-am solicitat un interviu, ea acceptand cu amabilitate.
Pentru ca cititorii s-o cunoasca mai bine, iata un CV:
- Data si locul nasterii: 14 decembrie 1954, satul Balatina, raionul Glodeni.
- Studii: Facultatea de Jurnalism, Universitatea de Stat din R. Moldova (1972-1977), masteratul in Relatii Externe, Academia de Administrare Publica (1994-1997), doctoratul in management, Academia de Studii Economice din Moldova (1997-2000);
- Starea civila: casatorita, doua fete, trei nepoti;
- Performante in cariera: Director Stiintific al Centrului Lingvistic “ABC dava” (1989-1994); deputat in Parlamentul Republicii Moldova (1994 – 1998; 1998 – 2001); redactor-sef al saptamanalului “Democratia” (2001-2004); Sef de catedra, decan al Facultatii de Jurnalism si Comunicare Publica, ULIM (2004 – iunie 2008); in prezent, Presedinta Comunitatii Moldovenilor din Quebec.
- Limbi straine: engleza, franceza, rusa.
- Hobbies: cantecul popular, muzica rock, lecturile, comunicarea eficienta.
- Mai multe date la: http://www.miscareaeuropeana.ro/moldova/view.article.php?5
O caracterizare cum nu se poate mai realista i-a facut-o scriitorul Nicolae Dabija, aparuta pe coperta cartii Alei Mindicanu “Dor de Libertate”, Chisinau, editura ULIM, Elan Poligraf, SRL, 2008. Citez: “Daca mi-as imagina ipostaza feminina a lui Mahatma Ghandi, aceasta ar semana cu cea a Alei Mindicanu din perioada marilor framantari de strada de la sfarsitul anilor ’80 cand le impartea soldatilor incrancenati, cu degetul pe tragaci, gata sa traga, garoafe… Buchetul ei de garoafe era mereu tricolor, drapelul de mai tarziu al Republicii Moldova, nerecunoscut pe atunci de oficialitati… Asa imi va ramane Ala Mindicanu pentru totdeauna in memorie… Curajul ei contamina barbatii. Discursurile ei inflacarau multimile. Ala Mindicanu n-a fost doar martora a istoriei, ea a facut istorie; umar la umar cu Leonida Lari si Lidia Istrati dansa si-a implinit destinul cu cel al poporului ei care se ridica din genunchi… Dor de libertate… Cred ca nici o imbinare de cuvinte n-ar exprima mai reusit flacara launtrica a acestui neam, pe care Ala Mindicanu a pus-o titlu de carte… Ideile o definesc si o fac sa fie contemporana cu sine…”
***
Lucretia Berzintu: Draga Ala, este o surpriza placuta pentru mine sa te descopar acum in Canada! Ne-am intalnit prima oara in perioada revelatiei “Podului de flori de peste Prut”, continuand cu celelalte evenimente cultural – patriotice din Romania si Basarabia. Peste putin timp, la 6 mai 2009, se implinesc 19 ani de atunci, de cand romanii din Basarabia s-au imbratisat cu fratii din Romania. Ce a insemnat pentru tine, atunci, acest eveniment de mare importanta istorica si de o profunda traire sufleteasca, si, ce inseamna astazi?
Ala Mindicanu: Si eu m-am bucurat enorm cand mi-ai scris. Ne-am cunoscut intr-o perioada de mari schimbari, cand totul parea posibil. Perioada 1988-1991 a fost cea mai fericita pentru familia noastra, pentru mii de concetateni de-ai mei, pentru participantii la Marea Adunare Nationala – libertatea si democratia pareau a fi atat de aproape si atat de reale… Am fost si eu la Podul de Flori, am plans de bucurie si de emotie, crezand ca visul de a ne vedea neamul reunit si de a trai in normalitate este pe cale de a deveni realitate… Astazi, inteleg ca evenimentele s-au derulat conform unei logici firesti – nu-i poti cere unei societati sa se transforme peste noapte din una totalitara in una democratica.
L. B.: Grigore Vieru spunea ca “Å¢ara nu este un ram pe care sa-l tai in doua fara sa ucizi si viata lui!”. Crezi ca atunci la “Podul de flori de peste Prut”, s-a pierdut primul tren pentru Unirea Romaniei cu Basarabia, sau era mai usor de realizat? Ce crezi, va mai sosi un tren?
A. M.: Am avut mai multe sanse ratate. Dar speranta mea e ca odata cu integrarea Republicii Moldova in Uniunea Europeana care, dupa mine, este inevitabila, ne vom vedea reuniti…
L. B.: A urmat sarbatoarea Limbii Romane, in 1990, cand familia Mindicanu si-a adus o contributie deosebita. Cum a fost?
A. M.: Toata familia Mindicanu, si parintii sotului, Valentin si Iulia, si noi, adica eu cu Emil, ne-am implicat plenar, chiar din prima clipa, in Miscarea de eliberare nationala. Valentin Mindicanu, Tata, cum ii spunem cu drag, a scris celebrul articol “Vesmantul fiintei noastre” care a declansat in mare parte revolutia din Basarabia. Articolul, publicat in numarul din aprilie 1988 al revistei “Nistru”, spunea transant ca suntem romani, vorbim romaneste si ca trebuie sa revenim la grafia latina. Dumitru Matcovschi, redactorul-sef al revistei, si-a asumat riscul acceptand articolul spre publicare. in scurt timp dupa aceasta a fost grav ranit intr-un accident suspect. Articolul a jucat rolul sau “detonator”, declansand procesul trezirii constiintei nationale.
Sotul meu, Emil, alaturi de prietenii sai, Viorel Ciubotaru si Vlad Pohila, a fost unul din initiatorii “Scrisorii celor 66″ in sprijinul limbii romane si alfabetului latin, care s-a transformat intr-o miscare populara de nestavilit pentru “limba si alfabet”. Emil a fost si primul care a pus problema decretarii limbii noastre drept limba de stat.
intre timp eu am initiat cursuri de limba romana pentru alolingvi si m-am incadrat in executivul Miscarii Democratice. La cursuri, am cultivat respectul pentru limba romana si am predat limba, alaturi de colegi, unui numar de peste 15 mii de vorbitori de rusofoni. “Mai bine sa invat limba romana decat «Kalasnikov»”, se spunea atunci la Chisinau. E o tema aparte de ce nu s-a continuat acest proces de «alfabetizare» a alolingvilor… in 1988-1991, am participat la toate mitingurile Miscarii Democratice, am vorbit in fata a mii de oameni, chemandu-i la lupta pentru democratie si libertate.
in toamna lui 1988 mi s-a intentat si un proces administrativ pentru pichetarea Comitetului Central al PCM, la care am participat alaturi de Ion Hadarca, Iurie Rosca, Sergiu Burca, Vasile Nastase si scriitorul evreu de limba rusa, un om deosebit, Alexandr Brodschi. Ceream atunci publicarea Programului Miscarii Democratice in presa. Am fost achitati din motivul ca legislatia de atunci nu continea notiunea de “pichet” si, respectiv, nu avea prevazute metode de penalizare a pichetantilor. A fost frumos, amintirile acelei perioade ar putea constitui tema unui volum intreg de memorii…
L. B.: Ce sperante sunt la alegerile din R. Moldova, ce vor avea loc la 5 aprilie 2009?
A. M.: Speranta schimbarii… Dupa informatiile din presa basarabeana, in regiunea transnistreana au domiciliul peste 220.000 de cetateni cu drept de vot, si, sectii de votare vor fi doar 10, ceea ce ar insemna peste 22.000 pentru fiecare sectie. Dar, legislatia electorala prevede ca numarul alegatorilor la o sectie, sa nu depaseasca 3.000 de persoane.
L. B.: Crezi ca votantii vor reusi sa si exercite acest drept? Principiul democratic exista in regiune?
A. M.: Este adevarat ca orice vot conteaza la alegeri. Dar, sincer, nu cred ca la 5 aprilie se va schimba ceva in stanga Nistrului. Si pana acum in satele de acolo care sunt sub jurisdictia Chisinaului se incerca organizarea alegerilor, insa fara prea mare impact asupra rezultatului general. Nici de data aceasta nu va fi altfel… Problema Transnistriei este una prea dureroasa, pana la alegeri libere acolo mai e mult.
L. B.: Care a fost contributia ta, ca deputat in Parlamentul Republicii Moldova, in cele doua legislaturi?
A. M.: Eu am fost presedinta Ligii Crestin Democrate a Femeilor si activitatea mea din parlament a fost dedicata drepturilor omului si drepturilor femeii. Ca vicepresedinte al Comisiei pentru drepturile omului, am propus si am obtinut mai multe amendamente la legislatie, cum ar fi art. 9 al Legii partidelor (“partidele respecta principiul egalitatii genurilor in organele lor decizionale la toate nivelurile”), am creat Subcomisia oportunitatilor egale, prin care am pregatit un proiect al Legii egalitatii. Din pacate, in 2001 subcomisia a fost lichidata…
L. B.: Dar ca Expert ONU, ce poti sa ne spui?
A. M.: Am fost la ONU in cateva randuri. in 2000 am prezentat la New-York un raport despre respectarea de catre Republica Moldova a prevederilor Conventiei privind eliminarea tuturor formelor de discriminare fata de femei (CEDAW). Ulterior, in 2005, am fost invitata de catre Comisia ONU la intrunirea expertilor de gen in Etiopia, unde am elaborat recomandari pentru Adunarea Generala a ONU la tema egalitatii dintre barbati si femei. in 2007 am trecut un curs de pregatire in domeniul conventiilor privind drepturile omului la ONU, Geneva.
Revenind, am colaborat strans cu delegatia UNIFEM din Moldova, contribuind la elaborarea unui Ghid in domeniu pentru jurnalisti. Si aici as avea multe de povestit, egalitatea de gen reprezentand pentru mine un barometru al starii democratiei in orice stat. Cu cat mai putin sunt respectate drepturile femeii, cu atat mai nedemocratic este statul, indiferent de declaratiile oficialilor. Ce folos ca Republica Moldova a adoptat in 2006 Legea Egalitatii? Pina azi nu sunt elaborate si declansate mecanismele de implementare a legii, bugetul de stat nu prevede niciun ban pentru asigurarea respectarii ei, iar codul administrativ sau cel penal nu prevad nicio pedeapsa pentru incalcarea prevederilor sale. Ca un cunoscator al Conventiilor internationale din domeniu, dau o bila neagra Republicii Moldova la capitolul “drepturile omului” in general si la cel al drepturilor femeii in particular.
L. B.: Stiu ca ti-ai adus un aport deosebit in promovarea femeilor la posturi decizionale in R. Moldova. Legat de acest subiect, ce ne poti spune, daca te referi la femeia de pe Tera?
A. M.: Sunt convinsa ca femeilor le apartine viitorul in gestionarea vietii sociale, economice si politice la nivel global. Am si argumente, numai ca spatiul restrans al acestui interviu nu-mi permite sa spun mai multe.
L. B.: in 1990 ai vizitat Israelul…
A. M.: Am avut marele noroc sa particip, alaturi de alti 130 de concetateni, la o croaziera pe Marea Mediterana in 1990. Una din cele 7 tari vizitate a fost Israelul. M-a impresionat nespus Ierusalimul, Haifa, Tel-Avivul, orase curate, moderne, civilizate. Acolo am vazut pentru prima oara instalatii de irigare repartizand apa la fiecare arbore, la fiecare floare conform unui grafic special. La Tel-Aviv am vizitat o familie de prieteni moscoviti, emigrati din Rusia, Zahar si Rimma Sherman. Am ramas prieteni si azi, le-am si facut o vizita la Toronto, caci sunt stabiliti de cativa ani in Canada.
L. B.: Despre evreii din Basarabia, ce ne poti spune? Dar despre cei din Canada?
A. M.: Traditional, basarabenii au avut relatii bune cu evreii. Sovieticii au incercat sa schimbe aceasta optica, promovand, neoficial, discriminarea evreilor. Å¢in minte povestirile tatalui meu, familia caruia avea mai multe hectare de pamant intre cele doua razboaie. El imi spunea : “Familia noastra avea o relatie foarte buna cu evreii din Balatina. Noi le vindeam productia agricola, iar ei aduceau in sat diferite bunataturi – banane, scrumbie de Dunare, masline, fructe exotice… in anii 50, sub conducerea directorului Mark Shor, scoala medie din satul nostru era una dintre cele mai bune in raion. Niciodata nu a mai avut scoala din Balatina un director ca el”. Printre familiile de prieteni ai parintilor mei era si Polina si Naum Shvartzman. Fiul lor, Mark, sau Marik, cum ii spuneam eu, imi era tovaras de joaca pe cand aveam 2-3 ani. Anii au trecut, politica statului sovietic nu a fost niciodata prietenoasa fata de evrei, de aceea astazi sunt mai putini in Basarabia. Sunt totusi activi, au un fond “Dor le dor”, un ziar al comunitatii evreiesti, “Evreiskoe Mestechko”. Prin intermediul acestui ziar l-am si gasit pe Marik, prietenul din copilarie, dupa aproape 50 de ani. Este acum in… Brazilia. Corespondam si sper sa ne vedem intr-o zi. Este casatorit, are o fabrica de haine pentru copii si mai tine minte limba rusa.
Am o colaborare frumoasa cu evreii si in Canada. Anume organizatia evreiasca “Mada” condusa de Barak Nissim Hetsroni a ajutat comunitatea noastra cu mobilier si echipament. ii consideram drept parteneri (vedeti www.moldovaquebec.ca).
L. B.: O intrebare care, probabil si-o pune fiecare: de ce ai parasit Basarabia pentru Canada, avand in vedere ca, sub aspect economic, familia ta nu suferea?
A. M.: Dupa 20 de ani de lupta am constatat ca ne-am pomenit exact in punctul de unde am pornit. Si ne-am zis ca trebuie sa schimbam ceva in viata noastra. Am spus candva ca plecarea inseamna renuntare. Astazi vad lucrurile altfel. Cate odata de departe poti face mai multe decat din interior. Dupa aproape un an, pot sa spun ca imi place sistemul canadian, ca ma simt bine aici si multe lucruri in Republica Moldova ar trebui facute dupa modelul canadian. Stand permanent acasa, nu poti vedea lucrurile in perspectiva, ochiul isi pierde din prospetime, nu mai realizeaza peisajul general. in 2004 nu aveam cum sa stiu acest lucru…
L. B.: Ce sanse sunt ca Republica Moldova sa se integreze in Uniunea Europeana?
A. M.: Integrarea europeana nu are alternativa. Nu pot, insa, numi data integrarii. Sa speram ca alegerile din 5 aprilie vor apropia aceasta zi si ca partidele democratice PLDM, PL si AMN vor inscrie un scor suficient de frumos pentru a produce schimbarea…
L. B.: Recent, la 27 martie 2009, s-au implinit 91 de ani de la Unirea Basarabiei cu Romania. Multi turisti din Romania care voiau sa mearga in Basarabia cu diverse probleme, au fost intorsi de la hotar, fara nicio explicatie. Comenteaza, te rog.
A. M.: Nu prea am ce comenta – guvernarea se teme de impactul tineretului cu simtire romaneasca, dornic de schimbare, asupra alegerilor. “Frica pazeste bostanaria”, spune o vorba din popor. Anume frica de a pierde alegerile determina oficialitatile sa incalce brutal conventiile si legile. Numai ca efectul unui atare comportament poate fi invers proportional asteptarilor…
L. B.: Ai un model de lider politic, din fostul lagar comunist european care sa fie un exemplu de urmat?
A. M.: Da, este Vaclav Havel, o autoritate morala incontestabila in politica globala. Chiar si acum, dupa retragerea sa din politica, cuvantul sau cantareste greu. Chiar zilele astea citeam pe net un interviu de-al sau in care afirma: “in politica, pragmatismul fara moralitate inseamna marxism”. Cum poti sa-l contrazici?
L. B.: Oare, dragostea, prietenia, compasiunea si iertarea si-au pierdut sensul lor adanc, asa cum a spus Vaclav Havel, citat de tine intr-un articol?
A. M.: Nu stiu, eu vreau sa cred ca omenirea mai are sansa sa se salveze, poate intr-o zi binele din noi va birui raul si atunci in lume vor fi mai putini oameni nefericiti, bantuiti de dorinte nesabuite. Raul nu este in afara, in alta parte, raul este in noi. Fiecare trebuie sa-si infaptuiasca propria “revolutie” si atunci lumea va deveni mai buna pentru fiecare.
L. B.: Ai vreun mesaj de transmis publicului cititor?
A. M.: Le doresc tuturor sanatate, sa fie liberi si sa traiasca in pace cu ei insisi si cu lumea inconjuratoare! Si inca ceva. in curand plec la Chisinau, sper sa gasesc schimbarea in ochii, mintile si inimile concetatenilor mei carora le duc dorul si pe care visez sa-i vad liberi si fericiti…
Un Paste Fericit tuturor!
Lucretia BERZINTU
2 aprilie 2009
Israel
- click pe imagini pentru marire –
