Antoniu Petrescu alias Don Elvis
George Roca
Motto: „Am învatat de multi ani ca fara muzica ziua nu se poate sfârsi, ca fara muzica nu poti avea prieteni, ca fara muzica nu poti iubi!”
Don Elvis
George ROCA: Am aflat despre dumneavoastra din surse de pe internet. Ati câstigat o mare faima prin modul în care v-ati facut cunoscut în Italia unde sunteti stabilit în prezent. Sunteti preot sfintit de Vatican(!!!) si un faimos cântaret. O voce calda care se apropie de cea al lui Elvis Presley. As dori sa fac cunoscute ambele dumneavoastra preocupari. As începe cu originea dumneavoastra si legaturile cu România. De unde sunteti parinte Antoniu Petrescu? Care va sunt radacinile românesti? Unde ati copilarit? Ce amintiri aveti despre locurile natale?
Pr. Antoniu PETRESCU: M-am nascut la Bucuresti, în 15 septembrie 1972. Primi trei ani de viata am locuit pe o strada de pe lânga soseaua Giurgiului. Prin 1977 ne-am mutat cu familia – mai am un frate si doua surori – în cartierul Pantelimon, unde mi-am petrecut copilaria. În 1979, parintii m-au înscris la Scoala generala Nr. 64 din cartier, unde mi-am finalizat studiile elementare si gimnaziale. Chiar daca traiam într-o societate cu o o situatie politica si economica dezastruoasa îmi aduc aminte cu nostalgie de acele timpuri… Momente de neuitat! Eram prea mic pentru a realiza efectiv ceea ce ma înconjura. Ca toti copiii, mintea ma ducea la joaca, la temele pe care nu prea le faceam cu entuziasm.
La scoala eram cam zvapaiat si nebunatic dar în ciuda tuturor aparentelor am terminat cu brio scoala elementara. La gimnaziu, am intrat în orchestra de suflatori a scolii, unde am învatat sa cânt la trompeta. În acea perioada participam cu orchestra la congrese si la manifestari de propaganda comunista pentru a-l întâmpina pe presedinte, guvernul sau sau uneori oaspeti de peste hotare. Eu ma distram si ma bucuram deoarece era un mod de a „scapa” de scoala… Nu îmi dadeam seama atunci ce reprezentau acele manifestari! Eram asa de plin de entuziasm când îmbracam uniforma rosie cu epoleti si sapca în stil frantuzesc…
In general, copilaria am petrecut-o ca toti copiii din acea asa-zisa „epoca de aur”, fara prea mari pretentii, mai ales ca proveneam dintr-o familie modesta, dar unde totusi nu mi-a lipsit nimic… Tot în anii de gimnaziu, am început si primele experimente ale chitarii, avându-l ca „profesor” pe fratele meu mai mare care m-a instruit cu sârg în arta mânuirii coardelor. Încetul cu încetul îmi descopeream tot mai multe înclinatii spre lumea artistica si muzicala.
George ROCA: Care a fost primul contact cu „lumea catolica”? Parintii dumneavoastra au fost catolici?
Pr. Antoniu PETRESCU: Aduc la cunostinta faptul ca sunt nascut catolic. În afara de mama, ortodoxa pâna la casatorie, toti ceilalti membri ai familiei sunt catolici. Casatoria parintilor a fost de rit catolic fapt pentru care si mama a îmbratisat aceasta religie. Sincer, eu nu prea eram „de biserica”, ba chiar deloc pâna pe la jumatatea anilor ’80, când fratele meu a descoperit „originile noastre” din cartierul „Giurgiu” si unde, nu departe, pe Soseaua Oltenitei, în apropierea cimitirului Belu, se afla o biserica catolica în care am fost botezati noi, copiii… Biserica mai exista si acum – purtând hramul „Sfânta Tereza a Pruncului Isus”. Am început sa o frecventam, mai întâi fratele meu si apoi toti ceilalti. Ne-am înscris în corul bisericii, unde bunica cântase ca soprana prin anii ’70. M-am pregatit pentru prima Împartasanie si dupa un an de doctrina religioasa am fost admis… Acest fapt important avea loc prin 1987. Tot în acea perioada, imediat dupa acest eveniment, începe pregatirea pentru a primii Sacramentul Mirului, lucru pe care l-am concretizat în anul urmator, 1988, la biserica Baratia. Îmi placea mult ambientul din biserica, admiram mult preotii din acea epoca, dar nu ma gândeam nicidecum sa devin preot. Eram destul de confuz în aceasta privinta. La scoala, nu prea eram înteles si îmi era rusine sa declar faptul de a fi catolic… si practicant pe deasupra! Nu ma simteam la locul meu, ceva îmi spunea ca trebuie sa-mi caut linistea interioara în alta parte. În acea perioada, gândul ma purta spre alte meserii. Pe de-o parte eram ispitit de dorinta de a deveni „securist” (sic!), apoi muzician, însa, în cele din urma, dup? sosirea în parohia de origine a unui preot tânar cu care devenisem prieten, m-am decis sa merg la seminar.
Am intrat la studii la Seminarul din Iasi în 1989, cu trei luni înaintea caderii regimului. Am terminat liceul tot în cadrul seminarului si am continuat studiile acestuia pâna în 1992 când, în urma unor vicisitudini, mai bine spus în ciuda „mentalitatilor diferite” am fost nevoit ss parasesc seminarul… fapt care a lasat urme de nesters în inima mea. Atunci m-am decis sa plec…
George ROCA: Deci un tânar bucurestean catolic, traitor în cartierul Pantelimon, dups ce a frecventat timp de trei ani Seminarul Teologic de la Iasi, se decide sa plece de-acasa si sa se stabileasca în Italia? De ce Italia? Cum au fost inceputurile in noua tara?
Pr. Antoniu PETRESCU: Plecarea mea din tara, desparrirea de România, a fost dureroasa, dar necesara! Nu aveam de ales altceva mai bun acasa… Am ales Italia, deoarece era tara unde se nascuse religia catolica. Este inima religiei catolice! Aici este si Vaticanul…
George ROCA: Ati avut chemare spre Dumnezeu, spre divinitate, ati urmat teologia, ati devenit preot de rit romano-catolic… Cum a fost posibil?
Pr. Antoniu PETRESCU: În 1993, episcopul unei dieceze de lânga Roma ma primeste în dieceza sa. Nu dupa mult timp sunt trimis sa studiez teologia la seminarul din Anagni, la Colegiul Pontific Leonian, unde, dupa sase ani de studiu, în 1999, am obtinut Licenta în Teologie cu specializarea în Ecleziologia Pastorala. Am fost hirotonit diacon, dupa care, în urma vicisitudinilor si peripetiilor traite prin anumite localitati – Roma, Ariano Irpino, Aquila si Palestrina – am ajuns într-un mic oraa din centrul Italiei, numit Avezzano. Acolo am fost sfintit preot în 2004. Este locul unde si în prezent îmi desfasor activitatea de preot si de artist. În ceea ce ma priveste, am încercat mereu sa traiesc aceasta dimensiune a sferei sacrului în mod personal, cu personalitatea mea si cu pasiunea mea, chiar daca am fost penalizat deseori de „viata” din acest punct de vedere!
George ROCA: Ecleziologia Pastorala? Puteti sa ne dati câteva amanunte?
Pr. Antoniu PETRESCU: Ecleziologia Pastorala, este în alte cuvinte, pastorala vazuta din perspectiva bisericii cu o atentie particulara în ceea ce privesc noile forme de evangelizare.
George ROCA: Îmbracat în haina preoteasca ce proiecte, dorinte, idealuri aveti pentru viitor?
Pr. Antoniu PETRESCU: Sunt preot de 6 ani, am lucrat în mai multe parohii, am încercat sa fiu alaturi de persoanele pe care le-am întâlnit si sa le daruiesc mereu un surâs si un gând bun… Nu am mari planuri pentru viitor ca preot, doresc sa traiesc în pace, sa continui aceasta pastorala personala prin intermediul muzicii, sa depun eforturi pentru a fi un artist bun si sa evangelizez acolo unde nimeni nu doreste sau nu poate ajunge…
George ROCA: Trecem la cea de a doua daruire dumnezeeasca pe care o aveti. Vom încerca sa discutam despre talentul dumneavoastra, despre frumoasa voce pe care am ascultat-o deseori pe You Tube. Ati spus artist… Cântati de mult? Care au fost începuturile?
Pr. Antoniu PETRESCU: Da, am spus artist, fara a exagera cred, pentru ca, o data cu preotia, mi s-au deschis portile spre televiziune si radio, devenind un subiect de interes pentru mass-media. Am devenit în acelasi timp un Elvis Impersonator, lucru care la început m-a dezorientat într-o oarecare masura, pentru ca niciodata, pâna în acel moment, nu ma gândisem la binomul preot – Elvis Impersonator! Important este faptul de a fi fericit, indiferent de ceea ce faci, în ceea ce crezi si de parerea celorlalti care, de multe ori, se identifica cu invidia si gelozia.
George ROCA: Îl admirati pe Elvis Presley. Cum ati devenit impersonatorul acestuia. Mi se pare destul de greu, mai ales ca sunt o multime de imitatori ieftini, care cad în latura ridicolului, crezând ca daca îsi vopsesc parul în negru si îsi lasa perciunii „pâna la brâu”… vor cânta ca „The King of Rock and Roll”! Ce va determinat sa deveniti un impersonator al acestuia?
Pr. Antoniu PETRESCU: O întâmplare deosebita din acea perioada de cautari si zbucium sufletesc ale adolescentei m-a facut sa ma gândesc mai serios asupra existentei lui Dumnezeu… Întrucât eram devotat Sfântului Anton, într-o zi rugându-ma, i-am cerut „facatorului de minuni” sa-l vad pe Elvis la televizor. tinând seama ca majoritatea emisiunilor erau dedicate propagandei comuniste era destul de greu sa se îndeplineasca ruga mea. Si totusi… în duminica ce a urmat, faimosul cântaret american, Elvis Presley, a avut o aparitie la… televiziunea româna. L-am vazut pe micul ecran!!! Nu-mi venea sa cred. Desigur, pentru mine a fost un semn!
Desigur, în sens temporal, pentru mine a venit mai întâi pasiunea pentru muzica si apoi cea bisericeasca. Acest lucru se datoreaza faptului ca provin dintr-o familie de muzicieni. Nu este usor sa descrii ceea ce se întâmpla în mintea si în inima unui tânar de 18 ani, care lasa totul si îsi îndreapta pasii spre o lume necunoscuta, precum a fost pentru mine „seminarul”. Aici ar fi multe lucruri de spus, dar mentionez din nou, o importanta deosebita a avut-o în viata mea prezenta unui preot de la acea biserica din Bucuresti, care plin de entuziasm, mi-a îndrumat pasii…
Elvis, mi-a influentat stilul de viata înca de mic si… de aceea nu de putine ori ma identific cu el. Pe scena ma transform în ELVIS. El era persoana careia nu-i lipsea nimic. Avea carisma, ca sa nu mai vorbim de generozitate, neuitând niciodata de unde a plecat… În ceea ce ma priveste, am trait întotdeauna cu aceste doua pasiuni, pe care am încercat sa le îmbin, fara a le pune în contrast.
George ROCA: Cum ati ajuns sa iesiti din anonimat si sa deveniti din ce în ce mai apreciat de cei care va ascultau muzica? Unde v-ati facut debutul?
Pr. Antoniu PETRESCU: Dupa cum v-am relatat mai sus, eram muzician înca din tara. La început trompeta, apoi chitara si mai apoi vocea. Ajuns în Italia mi-am continuat drumul artistic, cântând nu numai la biserica ci si pe alte “scene” si realizând ca publicul ascultator ma place. Si astfel mi-am conturat si aprofundat stilul si… desigur am vrut sa fiu ca Elvis! „Succesul”, ca sa-i spunem asa, a început în urma unui articol dintr-o revista italieneasca numita „L’Indiscreto”. Aceasta a prezentat în exclusivitate si o fotografie de-a mea pe coperta dupa care a explodat fenomenul „Don Elvis” adica „Parintele Elvis”! Am fost contactat de mai multe agentii internationale precum Reuters. Eram pur si simplu „bombardat” de invitatii la televiziune, la radio, de jurnalisti pentru interviuri, în fine… ceva de speriat, nu eram pregatit psicologic!
George ROCA: Din informatiile culese de pe net, am înteles ca sunteti un artist de valoare, recunoscut pentru frumoasa voce chiar de forumuri de specialitate de la radio si televiziune! Si înca de unde!!! Chiar din Italia, tara cu cei mai multi cântareti pe cap de locuitor. Cum ati putut sa penetrati aceasta industrie severa, pretentioasa si sa ajungeti sa fiti atât de cunoscut?
Pr. Antoniu PETRESCU: Am încercat sa aplic politica pasilor mici… Am cântat la început unui public mai restrâns, dupa care având succes, a început sa se auda de mine. Am fost invitat sa prezint o melodie (doar!) la un post de radio, apoi o alta melodie, dupa care am fost contactat de cei de la televiziunea nationala si astfel am am ajuns sa ma produc la RAI Uno, la celebrul „Maurizio Constanzo Talk”, unde împreuna cu doi renumiti actori italieni am fost intervievat si am cântat live „Little cabin on the hill”, un country song, si „Rubberneckin’” din repertoriul lui Elvis. Apoi au urmat mai multe invitatii la alte showuri de televiziune dar unde nu putut raspunde mereu afirmativ. Din acest an sunt reprezentat de agentia de spectacole „Next Time Show Agency” (http://ntsagency.com/home) a lui Alessandro Porrini, artist foarte cunoscut în toata Italia. Cu aceasta am început deja programarile concertelor. Între timp îmi perfectionez dictia si studiul limbilor straine.
George ROCA: Cântati si alta muzica decât cea a lui Elvis? Ce preferinte mai aveti?
Pr. Antoniu PETRESCU: Mentionez ca pe lânga muzica lui Elvis, sunt deschis la orice fel de repertoriu. Îmi place muzica în general, ascult muzica de calitate, atât clasica cât si moderna, iar în repertoriul meu navighez prin mai multe genuri muzicale ca: gospel, rock, country, pop, ballads, blues…
George ROCA: Sunteti fericit sa îmbracati concomitent cele doua haine: cea de preot si ce-a de cântaret? Cum reactioneaza lumea din jurul dumneavoastra?
Pr. Antoniu PETRESCU: În ceea ce priveste activitatea religioasa, ma ocup de celebrarea functiunilor religioase în fiecare zi, cât si de cea a înmormântarilor si a botezurilor. Am de asemenea multe cerinte în ceea ce privesc casatoriile. Sunt asistent spiritual al unei congregatii parohiale „San Giovanni” si vizitez bolnavii din parohie. Desigur, faptul de a fi preot ma conditioneaza si penalizeaza deseori din punct de vedere artistic… dar stiam acest lucru înca de la început, asa ca încerc sa împac pe toata lumea! Sunt invitat la televiziune, la radio, se publica despre mine articole pe plan national… dar nu reusesc întotdeauna sa rsspund tuturor afirmativ, sa fiu disponibil. Sa nu uitam, dupa cum spuneam mai sus, ca principala activitate nu-mi permite sa beneficiez de prea mult timp liber.
George ROCA: Observ ca ati devenit faimos nu numai la radio si la televiziunea italiana, dar si pe internet. Am descoperit foarte multe melodii, interviuri si show-uri prezentate pe YouTube. Ce alte proiecte ati avut? Stiu de altfel, ca ati cochetat si cu melodii cântate în limba coreana… colaborând cu cunoscuta soprana Cecilia Hwang…
Pr. Antoniu PETRESCU: Va multumesc pentru aprecieri! Într-adevar am multe aparitii pe YouTube, prezentari, interviuri si melodii pe care le-am cântat în diferite spectacole sau concerte. Pe plan artistic, lucrez în prezent la un proiect împreuna cu regizorii Federico Minetti si Paolo Cammarano. Este un film documentar despre viata mea si pe care sper sa-l finalizez în curând…
Totusi, relatia cu muzicienii din Italia este ceva deosebit, ceva special. Aici am colaborat cu compozitorul si pianistul Fabrizio Fausto Fulvio Fiale care m-a ajutat sa realizez single-ul „Suspicious Minds”. De asemenea cu contributia muzicienilor din Ariano Irpino ( oras care se gaseste in sudul Italiei ) împreuna cu maestrul Alessandro Ciasullo si Tony Romano am realizat cel de al doilea compact-disc având tilul „With Love”. Ambele cd-uri sunt un tribut dedicat lui Elvis Presley.
Cel de al treilea album „How Great Thou Art” este de inspiratie religioasa. Am continuat in aceasta directie cu „Fede, Speranza, Amore” (Credinta, speranta si iubire), in versiunea coreana „Simtaminte dulci” pe care l-am realizat în colaborare cu Cecilia Hwang o foarte talentat soprana lirica din Seoul. Am mai avut proiecte cu Guido Ruggieri, Francesco Fina si Franco Di Donato, dar si cu Scoala de dans modern „Golden Dancing” din Avezzano unde locuiesc… În momentul de fata am constituit un grup de noua elemente: cinci instrumentisti, trei coriste si eu… desigur.
George ROCA: Ati participat în Statele Unite ale Americii la faimosul eveniment „Elvisweek” organizat la „Graceland” în orasul Memphis, loc unde se întâlnesc toti impersonatorii de valoare a lui Elvis Presley. Ati avut succes? Am aflat ca ati cunoscut-o acolo si pe Katiuska Hanohano – singura femeie impersonator – cu care ati si colaborat.
Pr. Antoniu PETRESCU: În 2006-2007 am vizitat locurile pe unde si-a plimbat pasii adevaratul Elvis, participând si la „Elvisweek”. Am cunoscut astfel mai multe persoane din staff-ul sau, pe designer-ul sau si sunt în contact cu societatea si fabrica unde artistul îsi comanda costumele de scena. In aceasta perioada am cunoscut-o pe Katiuska, o cântareata americana de faima internationala, foarte talentata, cu care am colaborat.
George ROCA: Vedetonimul „Don Elvis” a devenit faimos în Italia. Cine v-a „botezat” cu el? Sunteti mai cunoscut sub acest nume decât sub cel real…
Pr. Antoniu PETRESCU: Prima data când am fost numit „Don Elvis”, sau „L’Elvis del Signore”, adica “Elvis al lui Dumnezeu”, a fost mai mult în joaca… Apoi m-a definit ca nume de artist si asa a ramas! „don” înseamna „parinte – preot”, iar Elvis nu are nevoie de comentarii. Îmi place sa fiu identificat cu numele „Don Elvis”, in fond este personajul pe care, cu modestie l-am creat si cred ca este mult mai cunoscut in lume decât numele meu real.
George ROCA: Parinte, nu va deranjeaza unele afirmatii care spun ca un preot în loc sa îsi vada de parohia sa… devine un imitator si se ocupa de chestiuni „nu prea catolice” creându-si un idol numit Elvis Presley?
Pr. Antoniu PETRESCU: De subliniat o particularitate de-a mea pe care as vrea sa o înteleaga toata lumea – eu cânt si traiesc muzica lui Elvis cu personalitatea mea! Ma consider o persoana normala, nu un copiator si… nu voi recurge niciodata la chirurgia plastica pentu a ma asemana cu el, mai ales ca mi-am câstigat deja un prestigiu, o valoare în fata publicului… care ma apreciaza nu pentru ca îl imit pe Elvis ci mai ales pentru vocea si prezenta mea scenica.
Sa nu uitam ca Elvis a fost întotdeauna un împatimit al muzicii gospel, gen religios pe care l-a introdus în repertoriul sau si în care se regasea. În ceea ce ma priveste, ca preot-cântaret nu gasesc nici un contrast, nici un motiv serios care sa ma obstructioneze si care sa compromita ceea ce sunt, crezul meu si vocatia mea. În plus, a fi artist completeaza fara îndoiala imaginea si identitatea mea de preot, ma ajuta sa ma relationez si sa valorific mai mult contactul cu lumea. Viata mea este naturala si ceea ce fac nu este în contrasens cu nimeni si cu nimic, problema alegerii cred ca am rezolvat-o la timpul ei.
Muzica vine de la Dumnezeu, iar cine are conceptii diferite si idei preconcepute ar face bine sa le tina pentru sine. Nu ma intereseaza cum îl privesc ceilalti pe Elvis si pe cei care îl impersoneaza. Îi invit sa mearga la Graceland, în luna august, atunci când se organizeaza „ElvisWeek”. Sunt convins ca îsi vor schimba parerile si vor aprecia nu numai muzica ci si participantii.
George ROCA: Discografie? Câte albume ati scos? Cântati si în limba româna?
Pr. Antoniu PETRESCU: Am la activ patru compact-discuri oficiale: „Credinta, Speranta, Dragostea”, „Dragostea Divina”, „Christmas Songs” si ultimul „Don Elvis” în care, muzica religioasa se împleteste cu cea profana. Nu am scos nici un album în limba româna din pacate, doar doua în italiana, celelalte fiind în engleza. Cât despre calitate… sunt pretentios! Doresc un produs bun si nu înregistrez orice…
Compact-discul în limba italiana poarta tilul „Divino Amore” a ajuns chiar în mâinile Sfântului Parinte Benedict al XVI–lea, iar cei de la SkyTV din Italia lucreaza la un promo documentar avându-l ca protagonist.
George ROCA: Ce idealuri sau planuri de viitor aveti?
Pr. Antoniu PETRESCU: Sunt bucuros pentru ceea ce am realizat pâna acum, este un dar al Celui De Sus pentru mine, este ca un premiu pentru care am luptat… în ciuda obstacolelor si rezistentelor avute! Dumnezeu exista! Nu pot pretinde sa plac la toti, dar cine poate spune ca este pe placul tuturora? În prezent sunt ocupat cu promovarea noului meu album „Don Elvis” care si-a facut deja aparitia pe piata.
Pâna în momentul de fata, nu am concertat în afara Italiei, cu exceptia unor aparitii la “ElvisWeek” în fata fanilor lui Elvis unde am fost chiar intervievat de televiziunea locala din Memphis.
George ROCA: As vrea sa inchei cu un mesaj din partea dumneavoastra pentru compatriotii nostri romani din tara si pretutindeni…
Pr. Antoniu PETRESCU: Multumesc mult pentru disponibilitatea d-voastra, eu cred ca numai impreuna si cu bunavointa tuturora vom reusi sa schimbam ceva, viziunea negativa pe care, noi romanii, o avem in lume, viziunea ingusta si limitata de preconceptii a unei realitati care ar trebui sa fie mai aproape de problemele reale ale persoanelor pentru a castiga credibilitate…. Avem mult de mers cu umiltate , avem nevoie de o „deschidere a mentalitatii” , de a iesi din aceasta situatie de ipocrizie, care in loc sa protejeze imaginea institutiei, aduce cu sine o inchidere a mintii, o inchidere catre „schimbarea inevitabila a echilibrului mondial”. Domnul sa binecuvanteze pe toti romanii de pretutindeni !!!
