Restaurantul Romanesc “Constantin’s” din Dallas Metroplex

admin 29 ianuarie 2008 0
share save 256 24Restaurantul Romanesc Constantins din Dallas Metroplex

Restaurantul Romanesc Constantins din Dallas Metroplex Ce isi doreste cel mai tare romanul cand e departe de meleagurile natale? Raspunsul este foarte simplu: mancare ca la mama acasa! Alaturi de templul sufletului, biserica, restaurantul romanesc este un alt stalp al comunitatii romanesti de oriunde. incepand cu aceasta editie, ne-am propus sa alcatuim un ghid al restaurantelor romanesti din Diaspora.
De aceasta data poposim in Dallas Fort Worth, mai precis in oraselul Adisson unde se afla restaurantul cu specific romanesc Constantin’s. Faimos in randul comunitatii romanesti de aici, in cei peste 19 ani de existenta (mai intai purtand numele de Cafe Athenee) a devenit foarte popular si in randul populatiei americane pe care o initiaza cu success in tainele bucatariei romanesti. Am stat de vorba cu proprietarii restaurantului, familia Ispas, care ne-au povestit despre inceputurile vietii la Dallas, acum aproximativ 20 de ani si cum s-a schimbat orasul de atunci- mai multa populatie, mai multe etnii, mai multe afaceri si mai multe joburi, o metropola care si-a propus sa devina in curand un al doilea New York.

in acest peisaj diversificat, restaurantul Constantin’s isi are inscrisa pagina sa de istorie culinara. inca de la prima citire a menului, preparate ca sarmalute, ciorba de burta, ciorba de perisoare, mici, zacusca, musaca si alte delicatese, te imbie sa mergi sa le savurezi si sa iti amintesti de bucataria mamei sau a bunicii.
Trebuie mentionat de asemenea, ca nu exista alt loc in Dallas unde sa gasesti paine romaneasca! Micul magazin deli si brutaria restaurantului Constantin’s ofera delicioasa paine ca acasa, iar de sarbatorile mari, Craciun si Paste, este singurul loc de unde pot fi cumparate preparate traditionale ca lebar, carnati proaspeti, sunca, toba, caltabosi, muraturi, cozonaci si altele. Cu un decor intim si familiar, marcat cu accente alte artei populare romanesti, restaurantul are o capacitate de aproximativ 70 de locuri si este adesea solicitat pentru organizarea de nunti, botezuri, aniversari si petreceri private.
Pentru gurmanzii locali insa si pentru cei aflati in trecere prin Dallas, Constantin’s isi deschide portile de luni pana sambata, intre 10 dimineata si 5 dupa masa la adresa 15404 Midway Road, Addison, Texas 75001 si va intampina cu traditionala ospitalitate romaneasca!


pf button bothRestaurantul Romanesc Constantins din Dallas Metroplex


Facebook Comments