Eugen EVU
Poeta si romanciera Ligia Seman a debutat literar in cenaclul “Lucian Blaga” al tineretului indrumat de subsemnatul intre 1974- 1995. A publicat in tara trei romane de factura crestina, neoprotestanta. Dupa 1989, avand studii teologice baptiste, a fost profesoara de religie in invatamantul hunedorean. “Nemeritat de ingrata a fost soarta” literara a Ligiei Seman, mai ales anii adolescentei. Romanul “Funiile dragostei”, debut oradean, cuprinde 300 de pagini de naratie moderna, intesata de citate biblice, intr-o epica structuralista moralizatoare didactica. Cartea evoca memorabil si dramatic anchete securistice in randul studentimii unui oras din vestul tarii si consecintele asupra unor destine. Personajele sunt concis creionate, tensiunea starilor deseori exploziva. Catarsic, dar si initiatic, acest prim roman al sau, a fost excelent salutat de cititorii din tara si strainatate.
Modernitatea travaliului epic se intrepatrunde cu apelurile (recursurile) la Noul Testament. Capitolele sunt intrepatrunse cronologic, modular, amintind tehnica cinematografica (montajul eseistic); Memoria este zguduita de trauma psihica a sistemului, vizand individul si masificarea lui in societatea docila, robotizanta. Supravietuirea este de fapt subvietuire, iar efectul este “handicapul constiintei”, stergerea – sau spalarea- memoriei – creierului, de fapt paranoizarea prin inregimentare, schizofrenizarea.Unica solutie este credinta in divinitate si iubirea de aproapele in sens crestin. Ligia Seman cea din poeziile dintai, terifiate si sindromice ale unei patologii a alienarii individului in societatea ” multilateral dezvoltata” , a optat pentru roman insa substanta prozei ei a ramas lirica. Dupa evenimentele din 1989, suntem debusolati si singuri, chiar daca nu am fost indoctrinati, cum generatia ei e salvata de “timp” si schimbarea socanta” ( Provincia Corvina nr. 3, 1997).
Fin psiholog al personalitatii decazute dar si a colectivitatii ce devine complice, prin lasitate si instrainare sinelui, – conform relatiei patologice sadomasochiste, victima- calau, Ligia Seman controleaza ingenios constructia romanesca, situatiile ce se succeda si culmineaza in desfasurarea dramatica pe care o numim stigmatica. Ceea ce in anii adolescentei Ligiei era inflamabil in metafore ca intr-un “delir controlat”, subtextual, s-a deschis in romanele ei ca o ramificare semantica pe verticala unui arbore ancestral, revigurat de aerul tare al Libertatii de exprimare si de confesiune. in ambele romane, personajele – cheie sunt urmarite de implacabilul unui determinism ateu, in care instanta divina intervine pedepsitor- justitiar si uneori iertator. in vidul tenebros al ateismului, entitatea umana se va surpa, opturarea constiintei ( sinelui ) conducand la autodistrugere. Ligia Seman scrie romanul continuu al acestei dileme existentiale si vocatia ei teosofica este o chemare si un efect sublim al vindecarii. De la bantuire spre mantuire, am spune. Drumul vietii sale este magic, unul al scrierilor cu verva evanghelica. Sunt convins ca in Statele Unite va confirma ceea ce a inceput acasa, in tara ei, desi nu stiu daca America ii este Å¢ara Fagaduintei… Este sigur efectul exorcizant si catarsic al scrisului ei – transferand terminologic in teoria moderna a literaturii.
Criza comunicarii s-a adancit, aparent paradoxal, deoarece o criminala inductie dinspre profanul devenit seismic ca un siaj ce se amplifica – feed back- ( nu am spus placebo! …), criza candva resimtita dramatic in orasul sarac de pe dealul Hunedoarei, este evocata indraznet si cu har narativ, prin perfidia unor forte ocultate si disimulate in “salvatorii neamului” ce s-au reincarnat (impielitat) dupa lovitura cripto-comunista din 1989 si imediat – inocularea diversoponista a ideii ca “toata natiunea este vinovata” de totalitarismul acum prabusit, aparent agonic, dar stihial activ si oricand gata sa revina. Aceasta umbra planeaza cumva in romanele ei. Dupa debutul Ligiei Seman, tacerea anumitor medii literare in jurul primului roman, este complice “handicapului constiintei” pe care Ligia Seman il va relua in romanul ulterior, cvasi-alegoric si cu accente autobiografice. Am avut bucuria fostului ei mentor literar de a o prezenta publicului, intr-o sala unde erau si cativa asistenti in suferinta, unii in carucioare cu rotile. Puternicul suflu evanghelic al literaturii Ligiei Seman grevat pe un talent innascut si intarit de conduita proprie si experimentul misionaristic al propriei ei vieti, al familiei si pritenenilor, pot fi garantia unui traseu modern – apostolic in care implicarea ferventa a scriitorului in societate este modelatoare.
