Scriitorul VICTOR COROIANU si volumul „Simboluri si mesaje indiene pe stanca in America de Nord”

admin 15 august 2008 1
share save 256 24Scriitorul VICTOR COROIANU si volumul „Simboluri si mesaje indiene pe stanca in America de Nord”

Eugen EVU

Prodigiosul scriitor roman rezident in Germania, Victor COROIANU, brasovean de origine, a studiat medicina si psihologia, avand opera stiintifica si in aceste domenii. Proza sa, bunaoara masivul roman “Ena …”, prezentat de noi in numarul trecut al revistei “Provincia Corvina”, cat si pe site-ul revistei electronice AGERO, contine ca un joc de oglinzi, caleidoscopia unor spatii si orizonturi culturale – umane, din diferite arealuri geo-spirituale. Colindatorul acesta, cu un spirit arzator, al curiozitatii, al cunoasterii directe, ne ofera o noua supriza, un album cu fotografii si texte explicative, rodul unei documentari exigente, de asta data din incitantul spatiu al stramosilor triburilor indiene din actuala America de Nord.


Avem astfel o contributie romaneasca importanta, in cercetarea relicvelor antice, un studiu laborios, ultra – pragmatic, poate prea prudent, daca ma refer la ceva anume, ceva care m-a tulburat imediat ce am paginat splendidele reproduceri grafice, fidele minutios semnelor originare, petroglifelor.

Nici vorba sa fiu sceptic, deoarece stiu bine ce interminabile dispute au loc in aceasta problema, a decoperirilor si interpretarilor, de la raceala exactitudinii clasice, la cele mai stranii ipoteze, daca nu chiar excesele aberante ale unor amatori pasionati dupa modelul Schlieman, ori Eric van Deniken, insa departe de acestia. Ma refer la prezenta, in cateva dintre reproducerile petro-glifelor antice, unele de cca 5000 de ani, in care apar elemente ce apartin stiintei (contestate ori nu, ea exista!) paleo-astronautice.

Dr. Victor Coroianu, om de structura pragmatic, desi in epica sa vibreaza pregnant un substrat romantic-rememorativ ce apartine paideumatic etosului si etnosului originar, face acest studiu dupa modelul calculat, serios, ireprosabil, sistematic, acoperind toata gama de interes al spatiului despre care scrie. Cartea de piatra este arhiva stranie a propriului nostru subconstient, peiorativ zicand. Deoarece asa cum exista o arheologie, generica, exista si o arheofiinta: ne vedem istoria in mituri, codificata in semne stravechi, initiatice atunci, azi usor interpretabile, in grile moderne.

Nu e vorba de simple impresii, consumabile turistic, dimpotriva, avem corolarul deplin al savantului, explorand aplicat si cui izvoare sigure, mitologia si istoria, de la origini incoace. Uriasa biblioteca de piatra se lasa astfel citita, imaginile redate fiind paralele textelor explicite, lapidare si fara speculatii. Revelatia perceptiva moderna este oglinda logica a unor realitati ce stau, zac, incriptate in calea timpului imemorial. Inteligenta medie a omenirii este enorm peste cea a stravechilor initiati de acum 13.000 de ani, ori si mai de demult. Sunt afirmatii probatorii! Capitolele studioului celui ce, parafrazandu-i o carte, este undeva intre microscop si telescop (dar si in fluxul intuitiei de exceptie, revelatorii) – sunt: “Simboluri si mesaje indiene pe stanca in Statele Unite: Semne ramase dupa migrarea triburilor Hopi; Simboluri vechi lasate de alte triburi in migrarile lor; Mesaje tainice in locuri sfinte”.

Victor Coroianu surprinde sistematic acea pulsatie, acel flux – reflux al migratiilor nord -americane si nu aprofundeaza comentariile, preferand a ne lasa pe noi sa vizualizam, prin desenele grafice contra-pagina, misterioasele reprezentari sapate in piatra. De aici la prezenta acelor figuri paleo-astronautice, socante, dar absolut inconfundabile, ar fi de meditat. Evident, scriitorul nu este dintre cei ce emit ipoteze de acest tip, insa semnele acelea, indiferent ca sunt explicate sub nume deobicei ca atribute de “zeitati”, ori “idoli”, cum se intampla, vorbesc singure si merita a fi vazute de adeptii ipotezei paleoastronautice moderne. Poate ca autorul va difuza cartea si unora dedicati serios acestei probleme.

Semnele atribuite misticii stravechi amerindiene, popoarelor Soarelui, precolumbiene, alterneaza de la semnificatiile explicite, la cele codificate, unele uluitoare, daca sunt interpretate de cunoscatori. Piatra s-a vadit codice durabil, cartea incremenita in milenii nefiind incendiata de vandalii istoriei, asa ca marturia este credibila, se cere smulsa din gura sfinxului si adusa la masa cercetatorului modern, sub microscopul electronic, ori in calculatoare. Victor Corioanu are nesatiul acelor orizonturi ancestrale ale omenirii. Unul de exceptie si care dealtfel i-a marcat destinul. De aceea, acest splendid album este nu doar bibliofil, ci este un dosar de lucru pentru initiatii stiintei pluridisciplinare.

in petroglife vor avea stupoarea sa vedem negru pe alb, nu doar obisnuitele semne specifice culturii arhaice nord-americane, ci si unele “coduri” ce par a fi ante-deluviene, o reprezentare a Cosmogonieie si Anatropogenezeii! ( pagina 171, figura 101. Este aici Arborele Vietii, ontogeneza speciilor, regnul simbolic fiind cel arboricol, un soi de Cod foarte incitant, inclusiv caderea ingerilor evocata in Geneza. La pagina 29, figura 5, gasim indubitabil doua imagini ce reprezinta silueta unui om modern, cu semne enigmatice deasupra si o reprezentare deasemeni umanoida (colt, dreapta, jos), imagini ce au fost vazute cu ochii naivilor de atunci, insa abia azi insemnand ceea ce de fapt sunt, au fost: extraterestri, daca nu cel putin umanoizi din alte spatii culturale, mult evoluate, poate altanti.

Simbolurile sacre sunt familiare, universale, am spune, cum este sarpele, ondulatia energiilor cosmice ubicue, timpul, poate precesiunile ciclice, ciclul intreg fiind de cca 25.900 de ani (am fi cam la jumatatea lor de 13 mii!), regasm semnele consacrate universal cercul, spirala, unda, vibratia. Ele apartinusera unei cunoasteri infinit stravechi pentru memoria pierduta a omenirii de dupa Potop, ori dupa succesivele glaciatiuni. in aceeasi pagini, sus stanga, o a treia imagine este o silueta umana cu un glob – casca pe cap, probabil de adaptare la atmosfera terestra. Apar si obiecte ce nu pot fi precizate ce reprezinta. Cel ce a “descris” prin limbajul mut al petroglifelor, a vazut ceva si a insemnat. Poate erau aceste semne si cu rost initiatic, preotesc, magic, ori de alta natura. Odata cu gandirea perceptiva simpla a celor ce au sapat “scrierea” aceasta magica, este bizar sa vezi, repetat, semnele unei gandiri abstracte, ale inteligentei: poate o inteligenta indusa de realitatea celor reprezentate. Figurinelor le sunt asociate, ca intr-un “abecedar arhaic” de invatare, semnele corelate drept hieroglife, bunaoara celor banuite a fi “zei”, le sunt alaturi semnele simple, reductive, rudimentele scrierii evolutive , de mai tarziu.(fig. B, fig. A pag. 5).

Nu putem atribui simplist numele de “masti rituale” astfel de reprezentari! Chiar daca ar fi, ceea ce ele reprezinta sunt inexplicabile, caci sunt izbitor de explicite ca realitate: figuri moderne, legate de costume scafandriere, ori de zbor ( pilotaj). Exista, stim, cel putin trei mari contacte ale omenirii, in enorma sa temporalitate, cu fiinte din “ceruri”. La pag. 35, jos, dreapta, apar doua figuri de umanoizi in costume diferite: unul cu casca bombata, perfect geometrica si cu antene, cu doua receptoare la urechi, altul deosebit, tot cu casca si “coarne” evident artificiale, metalice, amintind astronautii de azi. O a treia figura, uluitoare(!), care, ca si cele deja amintite, necunoscute din bibliografia vasta a subiectului, este situata semi-central, un scafandru sau astronaut modern!

Cartea lui Victor Coroianu contine zeci de astfel de imagini, si indiferent ca domnia sa a preferat sa comenteze strict opiniile ori catalogarile savantilor, arheologilor, cercetatorilor pertinenti, ne ofera o contributie foarte importanta implicit in ideea paleoastronautica. Un motiv in plus de a repeta ca autorul roman este demn de intreaga gratitudine nu numai a cititorilor specializati, dar si a unui public larg, insetat de cunoastere.

pf button bothScriitorul VICTOR COROIANU si volumul „Simboluri si mesaje indiene pe stanca in America de Nord”


Facebook Comments