Vointa iti da putere!

admin 2 August 2009 34
share save 256 24Vointa iti da putere!

George BULAI

Un dor, asa, pe nepusa masa, ma cuprinse, (deodata!) sa merg in localitatea mea natala; nu stiu ce-mi veni?!

Cred ca, uneori, glasul pamantului se mai face auzit, in strafundurile sufletelor noastre, ratacite in cotidian. Ma uit la ceas. Am destul timp s-o iau pe jos pana la gara, sa iau si bilet, si, iata-ma… intr-un vagon, care arata, mai degraba, “repaus in circulatie “, spre a ne aminti perioada anilor de razboi, decat perioada noastra de glorie europeana, marunta ironie a sortii…

Un conductor chipes, cu mustacioara frumos conturata si sapca pusa smechereste, pe fruntea ingusta, isi facu aparitia. Privindu-l, ma duse cu gandul ca fizicul a cantarit mai mult la angajare, nu restul. Ca o curiozitate, am ciulit urechile, sa aud zgomotul pe care-l face clestele de compostat. Slaba miscare, imi zic, mai degraba zornait de maruntis, care, din mana in mana, isi facu loc cu viteza luminii in buzunarele fara fund ale impunatorului ceferist… buna meserie la aceste vremuri de perpetua tranzitie… brava natiune!

ii prezint biletul si am simtit un gol in stomac, la grimasa pe care o incerca ceferistul intorcandu-l pe toate partile. Nu-i venea a crede ca mai sunt prosti pe lumea asta care mai cumpara bilete. Cred ca si lui i se facuse dor de felul in care mai arata un bilet de tren. Curiozitatea mi-a fost satisfacuta.

Zgomotul clestelui de compostare mi s-a parut ca un strigat in pustiu…sau ultimul cantec al lebedei! M-am asezat confortabil, mai degraba pe muschii picioarelor mele decat pe scaunele cu tentativa de canapele, si, in glasul rotilor de tren, m-am lasat furat de ganduri…la anii copilariei cand cu 2 lei mergeam pana la Piatra si inapoi…bineinteles, cu nasul! Ehei, frumoase vremuri.

…………………………………………………………………………………………………..

Femeia tusea de puteai sa zici ca este tuberculoasa. Se scula in capul oaselor ,se sforta sa tuseasca. Se facea, la inceput, rosie, ca sfecla.

Se mai linistea, revenea, parca mai palida ca inainte. Langa ea, fetita de vreo 10 anisori, slaba, cu ochii mari si negri, o mangaia pe tample, intr-o tacere care, acum, devenise, parca, strigatoare.
Fetita avu o tresarire. Trase un sertar de la mobila veche si scorojita. Cauta o reteta medicala. A gasit-o. Pasi, in varful picioarelor, spre usa.

Iesi afara. Se gandea, in acest timp, ca tatal ei n-a mai dat nici un semn, de un an de zile. Ba nu! Este un an si aproape jumatate, de cand a plecat in Italia sa munceasca. Zicea ca vrea sa ne faca o viata mai frumoasa. Probabil, inca nu a gasit de lucru.

Altfel, acum, mama avea cu ce sa-si cumpere medicamentele si nu mai era obligata sa munceasca de dimineata, pana seara pe te miri ce, la omul acela rau, care nu le da nici lapte, ca sa nu se otraveasca cu lacurile si diluantii lor cu tot. Se tot gandea si mai zicea cate-un “buna ziua!”, cand trecea pe langa un satean.

Parca ii rasuna si acum vorbele mamei in minte, ca o rugaminte: “Sa inveti, mama, carte ! Vezi si tu cat de greu este in ziua de azi! Muncesti, si nu ai cu ce sa traiesti de pe o zi pe alta!”

“Dar parca fata lu` tanti Tinca, ce a facut, daca a invatat carte? Acum, e vanzatoare la magazin. Poate ca-i mai iese ei ceva, dar tatal ei are tractoare, o duc mai bine decat altii. Dar eu am sa invat, n-am sa ma las. Voi ajunge la Bucuresti, judecatoare ma fac. Le arat eu astora.”

Si plina de astfel de ganduri, cand alti copii sunt preocupati cu joaca si, mai ales, cu calculatorul, fetita noastra merge inainte pe drum.Trebuie sa faca rost de bani, neaparat!
………………………………………………………………………………………………………

O frana, brusca, la inceput, si apoi din ce in ce mai lina, ma facu sa-mi revin din gandurile mele. imi trag picioarele de sub mine, amortite, asa, pe nesimtite. Fac cateva genoflexiuni si imi spun ca, neaparat, trebuie sa mai dau jos cateva kilograme. Nici fumatul, nici curele de slabire nu te mai ajuta… Bine zicea o doamna: dintii la gard!
Dar, eu cred ca suna mai frumos:dintii la stele! Dintr-o data, mi-a trecut prin fata ochilor o adiere… Pe un gratar sfaraia o ciozvarta de berbecut. imi lasa gura apa!
Am coborat si eu. Cam putina lume! Dar cine sa mai coboare, daca mai toti sunt plecati, prin Grecia, Italia, Spania…

Muntii nostri aur poarta… Noi cersim din poarta in poarta… Mama ei de viata, si de conducatori!

Mi se face iarasi greata.

Pret de cateva secunde, am ramas in stare de imponderabilitate. Nu stiam incotro s-o apuc. Acasa, cred ca o gaseam plansa pe mama. Tata, cred ca era la carciuma, cu amicii de pahar. S-a prostit acum, la batranete, dar parca numai el? Are, acum, parabolica si vede tot ce este in lume, dar cel mai tare il intereseaza filmele sexi. Ei, pe dracu’, chiar alea mai tari!

Dar parca numai pe el? Mama l-a parat la popa. Erau amici, l-a sustinut intr-o bataie intre popi. Cu toate astea, i-a zis:” Mircea, esti un mare pacatos!” Parca l-a lovit cu leuca-n cap. I-a intors-o foarte urat, urat de tot:: ”Sa ma pupi in fund, parinte!” imi vine sa si rad, dar sa si plang! Cred ca vine Apocalipsa, mama e convinsa de asta! O sa ma intrebe, iar, daca am fost la manastire, sa ma spovedesc, “ca vremurile din urma se apropie, mama! “…

Cred ca are dreptate. Dar, ma lasa dracul?

………………………………………………. ………………..

O iau, la intamplare, si pasii ma poarta pe strada principala. Case mari, frumoase, adevarate vile… si, totusi, miroase a saracie. Strada n-a mai fost reparata de pe timpul Raposatului. O senzatie de pustiu ma incearca. Totul arata anapoda. Parca nu m-am nascut in acest sat. Atunci unde? Ma simt un strain, in locul unde m-am nascut. Ma simt fara identitate… M-am oprit, in dreptul unei firme de mobilier pentru export. Stiu ca este patron un amic din generala. S-a ajuns. A avut si un mare necaz. I-a cumparat fiului o masina puternica, mai bine n-o cumpara. Ar mai fi trait si astazi! O fi vreun blestem, ceva! Te mai blesteama lumea, nu-i poti multumi pe toti! Doamne fereste, nu vreau sa cred asa ceva! Durerea unui parinte e la fel, chiar daca e bogat sau sarac.
…………………………………………………… ……………………

Ma primeste un barbat elegant. Are parul grizonat, aproape alb, sau mi se pare de la lumina halogenilor. Figura este cam trista, o durere estompata i-a lasat niste cute adanci pe frunte. Rade, fortat, si eu stiu de ce. Vorbim de una, de alta, imi spune ca sunt vremuri grele, nu gaseste forta calificata de munca, toti meseriasii buni cer salarii mari, nu le dai, pleaca; necalificatii fac si ei gat, controale peste controale, da-le spaga, du-i la restaurant, cotizeaza pe la partide, etc. Salarii? Minimum pe economie. Carti de munca? Una, ici, alta, colo. Are si el case mari, masini puternice. Sotia s-a imbolnavit, de cand cu accidentul. Nici el nu mai are chef de viata. I-a mai luat foc o parte din firma. Crede ca cineva i-a pus foc dinadins… Nu le e rusine, vor sa le mai dau si lapte… ca toti au vaci cu lapte pe acasa. Au si vecinii, toti cer, de unde?

O fata aduce o cafea. El nu mai bea de mult, are probleme de sanatate. Buna, cafeaua! Aprind si o tigara, vreau si o tarie? ca are de
toate! As dori o tuica de tara, curata. Si el, la fel… e curata si veche, roasa in lemn de dud. Toarna intr-un pahar dichisit. Margelele joaca, parca, dupa melodia DVD-ului. Mai pune inca unul, ma arde pe gat, dar imi face bine. Stau, comod, pe un fotoliu din piele visinie, privindu-l plimbandu-se prin biroul, mare, mobilat cu gust.

imi parea frumos, inalt, puternic, suntem un fel de veri de-al doilea. imi zic ca tot neamul nostru a fost frumos. imi rasuna in minte vorba unei matusi:”neamul nostru cel frumos, curvar si puturos”. Oare mai traieste?

Patronul se aseza la birou si mai dadu peste cap un pahar cu rachiu. Sufla peste buze, sa le racoreasca. Eu beau cate o inghititura, pot bea asa, pana dimineata, numai sa am ce! Mai pune un pahar. Este, deja, rosu la fata ca racul, devine mai jovial. Se aude un ciocanit la usa.

- Intra! rasuna vocea lui, ca un tunet.
O slabatura de fetita, sa tot fi avut vreo 10 anisori, intra hotarata. Se opreste, dupa ce facu 2-3 pasi. Ma uit la patron. Se intuneca, dintr-o data.

- Ce vrei?…

- Mama are nevoie de 100 de lei, urgent. Ţi-i da, cu dobanda, cand ia salariul.

- Care salariu, ca l-a luat demult. inca mai trebuie sa munceasca pentru cat i-am dat! Daca tot timpul se imbolnaveste, numai am nevoie de ea. Asa sa-i spui, ai inteles?

- Am inteles…

- Pleaca!

A mai turnat un paharel pentru el, mi-a pus si mie.

Mi-au ramas, in minte, ochii acelei fete. Ma gandeam ca si sarpele are ochii la fel, te hipnotizeaza, apoi… te papa!

S-a ridicat, brusc, aruncand paharul cu forta. Un zgomot cristalin s-a rostogolit pe gresia adusa din Spania. Avea flacari in priviri…
-Tot aici esti? A fost un strigat, mai degraba un urlet.
Am ramas inlemnit, fata era tot acolo, langa usa.

S- a dus inspre ea, aruncandu-se, ca un leu asupra unui pui de caprioara

Gandeam ca fata va fugi pe usa.

-Fugi!…  Am strigat eu, dar, nu, nu se poate ce-mi vad ochii!…

Fata facu doi pasi in intampinarea leului. “Mielul vine la jertfire! “, mi-am zis. intr-o fractiune de secunda, un strigat ascutit a facut sa se cutremure tot biroul. Aveam impresia ca si geamurile de la vitrine incepusera sa vibreze, amplificand vocea fetei intr-un tremolo de soprana.
-Å¢i-am spus ca mama are nevoie, urgent, de 100 de lei!

Am ramas cu gura cascata. ‘’Leul” s-a oprit, la circa un metru distanta de ea, cu mana dreapta ridicata asupra fetei. Cred ca m-am rugat sa nu faca acest gest. Nu m-am rugat, am implorat cerul, l-am implorat pe Dumnezeu!
…………………………………………………… ……………………
Am rasuflat usurat.

Era o imagine de stop-cadru, fata tremurand, dar cu privirea, tinta, drept in ochii lui. incordarea fetei, privirea fixa si hotarata i-au umezit ochii. O lacrima a inceput sa-i curga pe obraz, usor, usor, oprindu-se pe buzele tremurande. Leul a lasat mana in jos, strecurand-o in buzunarul pantalonilor de firma.

S-a intors la birou. Parca intrase la apa, dintr-o data se chircise de tot, santurile de pe frunte se adancisera si mai tare. A deschis seiful. Parca nu mai avea vlaga in el. A pus bancnota de 100 de lei pe masa. Si- a cuprins capul, cu amandoua mainile, ca si cum l-ar fi strans intr-un cerc, sa nu-i plesneasca.

Fata n-a facut nici o miscare. I-am facut semn, sa ia banii. N-a schitat nici un gest, statea neclintita… statuie.

Leul meu, invins, si-a descoperit fata. Era livid. S-a ridicat, greoi, a luat banii, punandu-i in palma fetei, strangand-o cu amandoua mainile. Au stat, asa, zeci de secunde. Fotoliul meu a inceput sa scartaie… A deschis usa. imi parea un cavaler deschizand usa reginei.
Fata a plecat. Dintr-o data, acel birou parea prea mare si prea gol. Am realizat ca mana dreapta imi amorttise, cu pahar cu tot. L-am apucat, cu mana stanga. Tot cu ea, l-am dat peste cap. Cred ca, atunci, am baut, pentru prima si ultima oara… ambrozie! Nu mai bausem, in viata mea, asa ceva de bun!
L-am lasat pe amicul meu, patron, cu capul cuprins intre maini, eram in plus. Am luat-o pe jos, cam un kilometru, fumand tigara dupa tigara.

Luand o masina de ocazie, in jumatate de ora, am reintrat in cotidian.
…………………………………………………… ……………………………..
La ora cand scriu… stiu mai multe. Tatal fetei a murit intr-un accident in Italia. Nu s-a aflat decat, mai tarziu, dupa ce a fost inmormantat, acolo…

N-a reusit sa le faca o viata mai frumoasa. Sau poate, cine stie planurile lui Dumnezeu?
Fata, cu ochii negri, a ajuns judecator.

Amicul meu a tinut-o la liceu si la facultate, mama ei a lucrat, la el, pana ce fata a terminat facultatea si s-a incadrat. Acum locuiesc, amandoua, la Bucuresti. Amicul meu le-a cumparat apartament. in fiecare an, se intalnesc de Craciun si de Paste. Mi s-a parut totul un film, dar ce film!

M-am gandit ca ar fi pacat sa nu vedeti si voi un film… pe gratis!

…………………………………………………………………………………………………………………………………………..

* George Bulai traieste in orasul Bacau, este de profesie electronist in cadrul SISEE Moldova- AISE Bacau. Iata cum se autodescrie “Cine sunt? Un anonim care la 52 de ani si-a adus aminte ca la anii adolescentei a scris, si el, o poezie… acum, la anii maturitatii, vrea sa scrie si el o povestire! Ce-a iesit vedeti si voi, o fi buna, n-o fi, dar mie imi dau lacrimile ori de cate ori o recitesc, si din cauza asta nici nu pot s-o mai corectez… de parca m-as pricepe?! S-o corecteze viata, ca viata bate filmul!”


Facebook Comments